Iohannis, atac la PSD: "Hoţii s-au cocoţat în vârful statului"

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Preşedintele Iohannis a lansat marţi seară un atac la adresa PSD-ului, afirmând că euroscepticismul este în creştere din cauza unor politicieni precum cei din PSD care, după ce au eşuat la guvernare, dau vina pe UE.

"Românii sunt pro-europeni, dar din nefericire nu chiar toţi. Sunt unii care s-au adunat într-o grupare care se numeşte PSD. Din păcate, ei nu sunt aşa europeni precum suntem noi şi, culmea, după ce România a intrat în 2007, deja suntem cu state aproape vechi, de 12 ani suntem în Uniune, iată că un partid din România începe să facă campanie cu un discurs anti-european. Penibil! (...)

PSD a câştigat alegerile, a construit o guvernare eşuată şi acum caută vinovaţii la Bruxelles. Nu-i penibil aşa ceva?", a declarat Iohannis, potrivit căruia PSD a promis marea cu sarea, nu a reuşit să facă ce a promis şi acum acuză vinovatul de serviciu, Uniunea Europeană.

De asemenea, în cadrul alocuţiunii susţinute la Ploieşti, unde a avut loc o lansare a cărţii sale "EU.RO - Un dialog deschis despre Europa", preşedintele a ridiculizat PSD-ul pe motiv că îşi face campanie pentru europarlamentare cu un discurs anti UE.

"PSD a venit la putere şi a promis spitale regionale, acum nici nu se mai vorbeşte despre ele. Atenţie, este deja spre sfârşitul mandatului lor. Deci, nu numai că nu le-au realizat, nici nu mai au planuri pentru aşa ceva. Au tot vorbit şi românii au tot cerut drumuri mai bune, autostrăzi, nici vorbă de aşa ceva, un metru de autostradă nu au realizat pe proiectul şi pe realizările lor. Au promis oamenilor mai mulţi bani şi au crescut unele salarii şi, ce să vezi, între timp inflaţia a mâncat toţi acei bani. Iată, o minciună, şi acum umblă peste tot şi încearcă să explice oamenilor că vinovaţi sunt Iohannis şi Uniunea Europeană. Păi nu le este ruşine?", a adăugat preşedintele.

Şeful statului a reamintit şi despre asaltul PSD asupra justiţiei şi a lansat un îndemn la mobilizare către români, cerându-le ca prin votul din 26 mai să dea un răspuns foarte clar PSD-ului.

"Dragii mei, trebuie să fim foarte clari în această privinţă. Alegerile europarlamentare, împreună cu referendumul, sunt despre viitorul nostru, al românilor, al României, nu este ceva abstract. Umblă tot felul de politicieni prin ţară şi încearcă să explice românilor că, de fapt, aceste alegeri nu sunt foarte importante şi cum că referendumul nu ar fi important deloc. Păi, sigur, pentru ei, nu este important, fiindcă românii vor şti să dea un răspuns acestor atacuri PSD-iste care au început în prima lună de guvernare PSD-istă.

Au promis PSD-iştii autostrăzi, spitale, salarii, nimic nu s-a realizat. Dar, aţi auzit voi în campania din 2016 ceva despre atacuri asupra justiţiei, despre strâmbarea legilor în România? Nu! Dar, culmea, asta au avut în cap din capul locului PSD-iştii şi asta au făcut doi ani şi jumătate. În loc să se ocupe de problemele ţării şi să le rezolve, se ocupă de dosarele lui Dragnea să le rezolve şi ale altora ca el. Şi vă spun că aşa nu se poate! Aşa nu se poate! Acum, la europarlamentare şi la referendum, dragii mei, este momentul ca PSD să primească un răspuns foarte clar din partea românilor. Oamenii trebuie să meargă la vot fiindcă este important cine ne reprezintă în Parlamentul European, fiindcă este important să dăm răspunsul potrivit la referendum.

Cum să mergem mai departe când toată lumea vede ce nu mai poate fi ascuns? Hoţii s-au cocoţat în vârful statului! Românii trebuie să dea un răspuns, trebuie să meargă la referendum, trebuie să meargă la europarlamentare. Noi suntem un popor, o naţiune, care vrea prosperitate, vrea justiţie dreaptă, vrea un Guvern performant, vrea un Parlament performant. Noi nu suntem un neam de hoţi şi trebuie să dăm un răspuns acestei guvernări!", a concluzionat Iohannis.

Declaraţiile integrale ale preşedintelui pot fi urmărite în materialul video.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne