Iohannis anunţă ridicarea restricţiilor de circulaţie după 15 mai. Masca de protecţie devine obligatorie
alte articole
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri, după şedinţa cu premierul Ludovic Orban, şeful MAI Marcel Vela şi secretarul de stat Raed Arafat, că, după data de 15 mai, vor fi ridicate restricţiile de circulaţie impuse prin ordonanţe militare. Însă, toţi cetăţenii vor fi obligaţi să poarte mască de protecţie în spaţiile publice închise şi în transportul în comun.
"Dragi români, aşa vom arăta după 15 mai în spaţiile publice închise şi atunci când folosim transportul public în comun. Ca să ne auzim mai bine, voi da jos masca. Am avut astăzi o nouă întâlnire cu Premierul Orban şi cu un grup de miniştri şi consilieri, pentru a începe să detaliem ce am anunţat ieri, aşa-numitul plan de relaxare. Este vorba, evident, de relaxarea măsurilor pe care le-am luat pentru protecţia populaţiei şi, în acest sens, vom avea, în scurt timp, un plan destul de detaliat pe care îl vom prezenta public. Dar am considerat că unele din chestiunile care ne privesc pe toţi, vă privesc pe toţi, trebuie anunţate din timp, ca să ne pregătim. Una dintre aceste măsuri este cea cu masca de protecţie. Astfel, am decis astăzi că după data de 15 mai toată lumea va fi obligată să poarte măşti de protecţie în spaţiile publice închise şi atunci când folosim transportul public în comun. Această măsură nu este limitată în timp şi vom putea să renunţăm la purtarea măştii poate la anul, atunci când această pandemie va fi sub control şi nu mai există riscul infectării. O a doua măsură pe care am decis-o este una care cu siguranţă va bucura pe foarte mulţi români. După data de 15 mai, deci după ce se epuizează actuala stare de urgenţă, vom renunţa la restrângerile care privesc persoane. Deci, nu vom prelungi restricţiile de deplasări individuale. Sau, invers spus, vom putea să ne deplasăm în spaţii publice fără să trebuiască să declarăm în prealabil unde mergem şi de ce mergem", a precizat Iohannis.
Potrivit şefului statului, este vorba despre libertatea de mişcare individuală.
"Evident, pentru protecţia generală a populaţiei şi pentru protecţia individuală, multe restrângeri vor rămâne în continuare în vigoare. În acest fel, vor rămâne cu siguranţă o vreme – vorbesc după 15 mai – în vigoare interdicţiile pentru adunări publice, pentru manifestări de tot felul. Vor rămâne şi alte interdicţii în vigoare, dar aceasta nu va rămâne în vigoare, şi mi s-a părut important să vă dau această veste, ca să avem cu toţii această perspectivă, după 15 mai. Până în 15 mai, până când se epuizează actuala stare de urgenţă, toate restricţiile rămân în vigoare! Repet: până în 15 mai staţi acasă! Toate restricţiile rămân în vigoare! După 15 mai vom putea să ne mişcăm mai liber, însă viaţa nu va reveni, din păcate, la normalitatea pe care am cunoscut-o înaintea acestei pandemii. Vom avea un plan de relaxare în paşi, vom stabili exact care activitate când poate să înceapă. ", a declarat Iohannis.
Preşedintele a subliniat că activitatea şcolară este o activitate extrem de importantă, astfel că va avea în această după-amiază o întâlnire cu conducerea Ministerului Educaţiei pentru a începe să elaborăm un plan concret pentru revenirea elevilor la şcoală. Cum va arăta acest plan va fi prezentat public în momentul în care este elaborat cu toate detaliile aferente.
"În paralel, se lucrează la o analiză şi la un plan care va prevedea exact cum se va reveni în activitatea economică, în special în zonele care au fost puternic restricţionate, de exemplu zona comercială. Să nu ne imaginăm că totul revine la normal în 15 mai. Unele restricţii vor dispărea, multe altele, din păcate, vor rămâne în picioare şi, pas cu pas, după un calendar care ţine, evident, şi de evoluţia cazurilor de COVID-19, vom încerca să intrăm în ceea ce se numeşte 'într-o nouă normalitate', fiindcă, din păcate, specialiştii, experţii, medicii ne spun că virusul nu va dispărea. Deci, va trebui să găsim o modalitate de trăi cu acest virus, cu această epidemie. Asta înseamnă, în traducere liberă că, pe măsură ce interdicţiile impuse de autorităţi vor fi luate înapoi, răspunderea fiecăruia dintre noi va deveni mai mare. Răspunderea fiecăruia va deveni mai mare pentru toţi, în mod special însă pentru categoriile vulnerabile. Cei mai în vârstă, cei cu alte afecţiuni vor trebui să aibă mult, mult mai multă grijă de ei şi noi va trebui să avem mai multă grijă cum interacţionăm cu persoanele care sunt mai expuse riscului de infectare. Pe parcurs, cum vom avea noi date, vom comunica public acest lucru", a conchis Iohannis.
Vă invităm să urmăriţi materialul video.