Ioana Constantin: Candidatura preşedintelui Băsescu pentru Primăria Capitalei nu trebuie exclusă

Ioana Constantin
Ioana Constantin (Ioana Constantin)

Secretarul general adjunct al PMP, Ioana Constantin, a declarat luni seara, în platoul B1 TV, că Traian Băsescu ar trebui luat în calcul în cursa pentru Primăria Bucureşti, pentru că fostul preşedinte este printre puţinii candidaţi care “au idee despre ce trebuie făcut în Capitală”.

“Este o variantă de luat în calcul candidatura preşedintelui Traian Băsescu, mai cu seama că este, în continuare, omul care ştie foarte bine ce proiecte au fost lăsate la Capitală, care este stadiul lor astăzi şi ce trebuie făcut pentru Capitală. Nu cred că avem, în momentul de faţă, prea mulţi candidaţi care au idee despre ce trebuie făcut la Capitală. Deci, nu este o variantă care trebuie exclusă candidatura preşedintelui Băsescu”, a precizat Ioana Constantin.

De asemenea, liderul PMP a susţinut că partidul său consideră că există doar două scenarii în care Capitala ar putea fi “eliberată” de sub administraţiile PSD, şi anume, alegerile de primari în două tururi şi un candidat unic al dreptei.

“PMP a explicat foarte clar că există doar două scenarii prin care Bucureştiul poate fi eliberat de sub administraţiile PSD. Un scenariu era cel al alegerilor în două tururi de scrutin, care a fost dinamitat, sacrificat. Şi al doilea era şi este în continuare cel al candidatului unic pe partea dreaptă. Noi, în continuare, milităm pentru această variantă a unui candidat unic pentru că este singura posibilitate”.

La rândul său, Băsescu a susţinut, duminică seara, că nu exclude posibilitatea de a candida la primăria Capitalei, dar condiţia este să îşi rezolve problema cu dosarul "Petrov" în care a pierdut în primă instanţă.

“Este posibil, dacă îmi rezolv problema cu dosarul de la Înalta Curte, să candidez. Am învăţat că în politică niciodată nu spui niciodată. Sunt puţini dintre oamenii politici care, dacă s-ar aşeza pe scaunul primarului general, ar şti ce să facă. Pasajul Basarab, care s-a terminat, nu vedeţi că se termină într-un semafor? Ditamai pasajul care trebuie să fluidizeze şi el se opreşte într-un semafor. Alegerile locale sunt extrem de importante. [...] Dacă aş candida, aş câştiga. Sigur, nu se pune problema unei alianţe şi merge PMP singur, în acest caz. Sper să reuşim această alianţă (pentru sprijinirea lui Nicuşor Dan - n.r.), pentru ca la mine incertitudinea e majoră, deoarece va trebui să compar în faţa judecătorilor. Certitudinea e Nicuşor Dan”, a afirmat Băsescu.

Reamintim că, potrivit unui sondaj de opinie realizat de CURS în perioada 23 ianuarie – 6 februarie, Băsescu ocupă locul doi în topul preferinţelor bucureştenilor pentru ocuparea funcţiei de primar general al Capitalei, cu 29%. Pe primul loc se situează actualul Primar General, Gabriela Firea, cu 40%.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne