Interviu cu ”părintele managementului social”: Responsabilitatea socială, un mod de viaţă

Bernardo Kliksberg, ”părintele managementului social”.
Bernardo Kliksberg, ”părintele managementului social”.

Profesorul Bernardo Kliksberg, fondatorul noii discipline cunoscută sub numele de "management social", a călătorit în întreaga lume ajutând diferite agenţii de talie internaţională, precum ONU, UNICEF sau OAS, să înţeleagă mai bine disciplina responsabilităţii sociale, care acordă prioritate dimensiunii etice a persoanei pentru a îmbunătăţi condiţiile sociale.

Profesorul Kliksberg, care are cinci diplome universitare şi este autorul a 63 de cărţi şi sute de materiale, a avut amabilitatea să acorde un interviu pentru The Epoch Times pe tema problemelor de natură socială, culturală şi morală.

ET: Pe ce valori se bazează Responsabilitatea Socială (RS) ?

Profesorul Kliksberg: Pentru mine, ideea de RS derivă din conceptul întruchipat de Cain, care l-a ucis pe fratele său Abel din invidie şi răutate, deoarece acesta avea o relaţie mai apropiată cu Divinitatea. Acesta este egoismul pur: ”nu-mi pasă deloc de alţii, iar dacă cealaltă persoană îmi deranjează fericirea, o voi elimina”.

Dar există de asemenea concepte şi în direcţia opusă. În emisiunea mea televizată apar multe figuri contemporane şi evenimente care dovedesc că umanitatea are un mare potenţial pentru solidaritate, pe care avem nevoie să-l stimulăm şi să-l mobilizăm.

Eu aleg să mobilizez solidaritatea în locul egoismului.

ET: O companie orientată spre responsabilitate socială va avea performanţe bune?

Profesorul Kliksberg: Responsabilitatea Socială în Corporaţii (RSC) înseamnă câştig dublu. Compania se descurcă bine deoarece, prin generarea celei mai bune imagini, CSR inspiră încredere, iar muncitorii se descurcă din ce în ce mai bine şi oferă mai mult – acest lucru a fost verificat.

Dar mai presus de toate, un antreprenor cu responsabilitate socială va trăi o viaţă mai plină de bucurie interioară şi va fi un exemplu bun pentru copilul sau familia sa. Aşa că aş spune că RS este un mod de viaţă.

ET: Renaşte conceptul de a ”da consideraţie celorlalţi?”

Profesorul Kliksberg: Aş spune că există două curente. ”Cainii” care speculează financiar acest lucru, şi care nu au niciun respect pentru ceilalţi şi sărăcesc naţiunile şi oamenii.

De cealaltă parte, aş spune că există 140 de milioane de oameni care fac muncă voluntară, îi ajută pe alţii în mod sistematic, fără să primească răsplată sau recompensă, ci doar pentru că vor să-i sprijine. Aşa că există acest fenomen al companiilor care iau angajamente semnificative faţă de comunitate.

Multe sectoare din lume caută modalităţi de a se îmbunătăţi. Există o mulţime de oameni care se simt inspiraţi de solidaritate şi responsabilitate socială.

ET: Ce rol joacă societatea civilă în determinarea organizaţiilor de a-şi îndeplini responsabilităţile sociale ?

Profesorul Kliksberg: Un rol central. Corupţia este de obicei abordată din punct de vedere juridic, care este corect: este nevoie de legi puternice şi aşa mai departe. Dar aş adăuga o chestiune: ţările nordice sunt ţările care au cea mai puţină corupţie din lume: Acolo, comportamentul corupt a fost internalizat prin educaţie ca fiind ceva ruşinos. Societatea îi îndepărtează pe cei care sunt corupţi, îi vede ca fiind oameni demni de dispreţ. Acest lucru nu vine odată cu ploaia, şi nu poate fi impus prin lege, deoarece are legătură cu educaţia şi valorile.

De exemplu, dacă reuşeşti să întăreşti ideea de voluntariat printre oamenii tineri, acest lucru ucide corupţia. Împotriva corupţiei pot fi create obstacole şi mecanisme de control de toate felurile, dar noi trebuie să muncim de asemenea la capitolul cultură şi educaţie, pentru a crea atitudini în direcţia potrivită. Succesul acestor societăţi în lupta anticorupţie nu constă în succesul lor legal, ci mai degrabă, din succesul lor etic.

ET: Are ateismul legături cu lucrurile precum desconsiderarea celorlalţi?

Puteţi insufla valorile solidarităţii, colaborării, altruismului, şi iubirii, începând din şcoala elementară. Aceşti copii cu valori etice şi spirituale au şanse mari să devină oameni buni în toate felurile. Valorile spirituale bine învăţate fac parte din cele mai de preţ lucruri pe care le poate avea o fiinţă umană.

Bernardo Kliksberg este considerat de presa din America de Sud o ”autoritate mondială în chestiunea sărăciei”, un ”profesor internaţional în responsabilitate socială” şi un ”campion neobosit al eticii şi reducerii inegalităţii sociale şi economice”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Economie