Înspăimântătoarea recoltare de organe a Chinei - III

Ethan Gutmann, cunoscut analist pe problemele politicii şi societăţii chineze, descrie într-o serie de articole una dintre cele mai şocante atrocităţi ale timpurilor moderne: industria macabră organizată de Partidul Comunist Chinez de extragere forţată de organe de la practicanţii mişcării spirituale Falun Gong.

Ziarul The Epoch Times a efectuat o anchetă în 2006, descoperind mai multe surse independente din China care au vorbit despre existenţa unei asemenea practici care ar avea loc la scara naţională.

În 2006 raportul unui fost secretar pentru Asia-Pacific din Canada (David Kilgour), şi a unui renumit avocat de drepturile omului (David Matas) au confirmat cele mai mari îngrijorări, conducând o investigaţie care a descoperit peste 40 de mii de transplanturi din surse nespecificate efectuate din 2001.

În marea majoritate a cazurilor, organele proveneau de la practicaţi Falun Gong deţinuţi abuziv pentru credinţa lor. Raportul lor poate fi găsit aici sau în limba română aici

***

Continuarea părţii a doua

Qu Yangyao este o femeie remarcabilă chineză care posedă trei masterate. Este de asemenea prima refugiată care descrie o examinare medicală "doar pentru organe”. Qu a fugit în Sydney anul trecut. În timp ce era prizonieră în China în iunie 2000, a refuzat "transformarea” - semnarea unei declaraţii prin care respingea Falun Gong — şi a fost până la urmă transferată într-un lagăr de muncă. Starea de sănătate a lui Qu era destul de bună, deşi pierduse din greutate în timp ce făcea greva foamei. Datorită poziţiei sociale şi a educaţiei lui Qu, existau motive pentru a o păstra sănătoasă. Poliţia chineză dorea să evite decesele în custodie — mai puţine acte de întocmit, mai puţine întrebări. Cel puţin aşa gândea Qu.

Qu avea 35 de ani când poliţia a condus-o împreună cu alţi doi practicanţi la un spital. Qu îşi aminteşte clar recoltarea unei mari cantităţi de sânge, apoi o radiografie a pieptului, şi diverse investigaţii. "Nu înţelegeam despre ce era vorba. Ne atingeau în diverse locuri ... abdomen, ficat”. Nu-şi aminteşte să i se fi luat o mostră de urină atunci, dar un doctor i-a aprins într-adevăr o lumină în ochi, examinându-i corneea.

I-a cerut oare doctorul să urmărească mişcarea luminii sale cu privirea, sau i-a verificat vederea periferică? Nu. I-a analizat doar corneea, sărind peste orice testare a funcţiilor creierului. Şi asta a fost tot: nici un ciocan în genunchi, nici o investigare a nodurilor limfatice, nici o examinare a urechilor, sau gurii, sau organelor genitale — doctorul i-a verificat doar organele “comerciale” şi nimic mai mult.

S-ar putea ca eu să fi simţit un fior rece pe şira spinării în anumite momente ale interviului, dar Qu, asemenea multor oameni educaţi, a părut iniţial că nu îşi da seama de potenţialele implicaţii ale lucrurilor pe care mi le spunea. Mulţi prizonieri păstrează o sensibilitate de genul "nu se poate întâmpla aici”. "Sunt prea important ca să fiu eliminat” - este zicala supravieţuitorilor. În majoritatea interviurilor prezentate aici, subiecţii mei, cu toate că erau conştienţi de problema recoltării de organe, nu aveau o idee clară asupra scopului chestionarului sau a răspunsurilor "corecte”.

Practicanţilor Falun Gong nu mint. Dar nu înseamnă că nu fac asta niciodată. Pe parcursul interviurilor am auzit câteva deformări. Nu pentru că o făceau conştient, ci pentru că suferiseră traume. Deformările voite sunt extrem de rare. Cea mai bună modalitate de a te păzi de mărturii false este de a te baza pe interviuri lungi, pe scaun.

În total, am intervievat 15 refugiaţi Falun Gong ieşiţi din lagăre de muncă sau detenţii prelungite, care trecuseră prin ceva inexplicabil într-un cadru medical. Asistentul meu care mă ajută cu cercetările, Leeshai Lemish, a intervievat-o pe Dai Ying în Norvegia, aducând totalul nostru la 16. Dacă acest număr pare scăzut, luaţi în considerare probabilitatea de a supravieţui şi scăpa din China. Chiar şi aşa, doar puţin peste jumătate dintre subiecţi pot fi excluşi dintre candidaţii potriviţi pentru recoltarea de organe: prea bătrâni, prea deterioraţi fizic de la munca grea, sau prea slăbiţi de la perioadele de grevă a foamei. Unii erau pur si simplu prea nesiguri în legătură cu procedurile specifice de care îşi aminteau, pentru a mă putea ajuta suficient. Pe unii se testaseră medicamente. Altora li se făcuseră consultaţii aparent normale şi cuprinzătoare, totuşi chiar astfel de oameni ofereau câteodată indicii valoroase.

De exemplu, Lin Jie, o femeie de 60 şi ceva de ani care trăieşte în Sydney. A povestit că în mai 2001, în timp ce era încarcerată în puşcăria de femei Yong Chuan din Chongqing, la peste 100 de practicante Falun Gong le-a fost examinat "întreg corpul, cu mare atenţie. Ne întrebau de problemele medicale”. În regulă. Totuşi Lin s-a trezind intrebandu-se de ce pentru fiecare practicant era câte un poliţist care escorta femeile către examenul medical, ca şi cum ar fi fost criminali periculoşi. Practicanţii de Falun Gong sunt o grămadă de lucruri - puternici, morali, oneşti - dar nu violenţi. În mod clar cineva din sistemul de securitate chineză era neliniştit.

Un alt exemplu este Jing Ţian, o femeie de 40 şi ceva de ani, refugiată acum în Bangkok. În martie 2002, centrul de detenţie Shenyang le-a făcut multe analize tuturor practicanţilor. Jing a urmărit cu atenţie procedura şi nu a observat nimic neobişnuit. Apoi, în septembrie, autorităţile au început să facă analize de sânge costisitoare (acestea ar costa 300 de dolari pentru o persoană, în Occident). Jing a remarcat că se extrăgea destul sânge pentru a umple opt eprubete pentru fiecare om, suficiente pentru un diagnostic de nivel avansat sau pentru determinarea compatibilităţii ţesutului. Jia Xiarong, o prizonieră de vârsta a doua care provenea dintr-o familie de oficiali cu relaţii, i-a spus lui Jing pe faţă: "Fac asta deoarece vreun oficial bătrân are nevoie de un organ”.

Dar Jing simţea altceva în aer, ceva mult mai mare: prizonierii ajungeau în ţoiul nopţii şi dispăreau înainte de răsăritul soarelui. Existau autobuze de transport către "spitalele civile ale structurilor de apărare” cu nume precum Sujiatun şi Yida, şi existau practicanţi fără nume, ci doar cu numere.

Nu era momentul potrivit să fii un tânăr practicant furios, potrivit unei refugiate în vârstă de 30 şi ceva de ani ajunsă recent în Hong Kong. Are familie în China, aşa că, din motive de securitate, o vom numi Jiansheng Chen. În 2002, Chen observase un tipar care se repeta. Atunci când începeau analizele de sânge, spunea ea, "înainte de a semna o declaraţie [de renunţare la Falun Gong] practicanţii erau toţi supuşi analizelor medicale. După ce semnau, ei nu mai erau examinaţi din nou.”

Chen era dură ."De neconvertit”- cum spuneau gardienii – dacă nu chiar mai mult de atât. Nu numai că refuzase să renunţe la Falun Gong, dar îi făcea să tacă pe toţi cei care semnaseră declaraţia. Lui Chen îi erau administrate medicamente de trei ori pe zi (probabil sedative), aşa că testarea de medicamente nu poate fi exclusă. Totuşi pe măsură ce rezistenţa ei se diminua, poliţia îi spunea: "Dacă nu te converteşti, te vom trimite departe. Calea pe care ai ales-o este calea morţii”. Timp de opt zile s-au făcut eforturi pentru a o convinge pe Chen să renunţe la Falun Gong sau pentru a-i câştiga supunerea prin tortură. Pe neaşteptate gardienii i-au ordonat să scrie o scrisoare de sinucidere. Chen i-a luat în derâdere: "Nu am murit. De ce să semnez un certificat de deces?”

Directorul a adus un grup de doctori din poliţia militară ce purtau uniforme albe, bărbaţi şi femei. Poliţiştii din lagărul de muncă erau "foarte speriaţi” la momentul respectiv, conform declaraţiei lui Chen. Repetau în continuu: "Dacă nu vrei să te converteşti, te aşteaptă o cale către moarte.”

Chen a fost legată la ochi. Apoi a auzit vocea cunoscută a unei poliţiste cerând doctorilor să iasă un minut. Când au rămas singure, femeia a început să insiste pe lângă ea: "Chen, asia te vor omora. Nu glumesc. Am fost aici împreună tot acest timp, am format cel puţin un fel de legătură până acum. Nu pot suporta să văd asta — o persoană în viaţă în faţa ochilor mei gata să fie ucisă.”

Chen rămase tăcută. Nu o credea pe poliţistă — de ce ar fi făcut-o? În ultimele opt zile, fusese spânzurată de tavan. Fusese arsă cu bastoane electrice. O forţaseră să îşi bea propria urină. Aşa că, ultimul şiretlic era amuzant, dar neconvingător. Apoi Chen observă lacrimile pe faţa poliţistei. Chen acceptă să se gândească la convertire. "Este tot ce-mi trebuie”, spuse poliţista. După o lungă dispută cu doctorii, poliţista plecă.

Practicanţilor le place să vorbească despre cazuri în care au înmuiat duritatea poliţiştilor prin puterea credinţei lor. Este un subiect preferat. Asemenea unui prizonier de război a cărui datorie este să încerce să scape, codul moral al unui practicant Falun Gong îi cere acestuia să salveze fiinţe simţitoare. În această formulă spirituală, poliţistul care foloseşte tortura se distruge pe sine, nu pe practicant. Dacă practicantul îi poate modifica comportamentul poliţistului, prin exemplu moral sau metode supranaturale, există ceva mândrie în asta, chiar dacă practicantul este totuşi torturat.

Dar practicanţii sunt diferiţi. Chen nu şi-a relatat povestea cu calm. A spus-o strigând, într-o notă de furie aspră şi mistuitoare. Este de asemenea important de menţionat că Chen nu este doar încăpăţânată, imposibilă şi un pic smintită, ci este de asemena tânără, atractivă şi carismatică. A relatat partea legată de poliţistă fără lăudăroşenie, ci doar cu o ruşine cumplită şi stridentă legată de semnarea în final a unei declaraţii de convertire. Poliţista întâlnise un curajos luptător — lacrimile ei sunt plauzibile.

Dai Ying este o refugiată în vârstă de 50 de ani care trăieşte acum în Suedia. La începutul anului 2003, 180 de practicanţi Falun Gong au fost examinaţi în lagărul de muncă Sanshui. Binecunoscutul discurs de genul "Partidul nostru are grijă de voi în mod special” a fost urmat de radiografii, recoltarea de mostre considerabile de sânge, cardiograme, teste de urină, şi palpări: "Ne-au pus să ne întindem cu faţa în jos şi ne-au examinat rinichii. Ne-au bătut peste ei şi ne-au întrebat dacă ne doare.”

Şi asta a fost tot — doar organe, păstraţi-vă corneea — un fapt pe care Dai, aproape oarbă din cauza torturii la acel moment, şi-l aminteşte clar. Corneele sunt produse relativ ieftine, valorând poate 30.000 de dolari fiecare.

Până în 2003, doctorii chinezi deveniseră maeştri în transplantul de ficat, ce valora în jur de 115.000 de dolari pentru străini

Ethan Gutmann mulţumeşte Fundaţiei Eaerhart şi familiei Valenberg din Suedia pentru sprijinul acordat cercetării sale.