Încă un fost ministru condamnat la închisoare. 4 ani pentru trafic de influenţă

Fost ministru în Guvernul Ponta, Constantin Niţă s-a ales cu patru ani de închisoare după ce a cerut 3,4 milioane de lei contra facilitării unui contract. Decizia nu este definitivă.
Constantin Niţă
Constantin Niţă (Epoch Times România)

Fostul ministru al Energiei, Constantin Niţă, a fost condamnat, vineri, de judecătorii Înaltei Curţi, la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă. De asemenea, instanţa a dispus confiscarea a 303.000 lei şi menţinerea sechestrului pe averea fostului ministru. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Reamintim că fostul ministru al Energiei, Constantin Niţă, a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă în iunie 2016 fiind acuzat că i-a solicitat unui om de afaceri (Tiberiu Urdăreanu, denunţător în dosar) un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de societatea comercială a acestuia cu primăria Iaşi, condusă la vremea respectivă de Gheorghe Nechita.

În schimbul comisionului, Niţă urma sa-şi exercite influenţa asupra primarului de municipiu pentru a-l determina să agreeze semnarea şi buna derulare a contractului cu firma omului de afaceri", susţine DNA.

Comisionul de 5% cerut de fostul ministru se ridică la aproximativ 3,4 milioane de lei , bani pe care Niţă i-ar fi solicitat atât cash cât şi printr-un contract de consultanţă fictiv, încheiat de omul de afaceri cu o persoană apropiată ministrului.

"În consecinţă, la data de 21 iulie 2013, Niţă Constantin a primit 30.000 euro de la omul de afaceri, în incinta unui restaurant libanez, dintr-un hotel din Bucureşti. De asemenea, la solicitarea lui Niţă Constantin, a fost contactată persoana de încredere a acestuia, care a propus încheierea unui contract de consultanţă cu o anumită firmă, la preţul de 5.000 euro TVA/lună, care a şi fost semnat la data de 2 mai 2013. În baza acestui contract fictiv (serviciile facturate nefiind, în fapt, prestate de firmă), reprezentanţii omului de afaceri au remis firmei indicate de Niţă Constantin, prin intermediul acestui mecanism, suma totală de 303.118 lei, în tranşe lunare, în perioada mai 2013 — iunie 2014'', se arată în comunicatul DNA.

Sumele primite de Constantin Niţă au fost folosite, în mare parte, pentru diverse cheltuieli ale organizaţiei judeţene de partid, la solicitarea fostului ministru, mai arată DNA.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne