Importanta iodului organic, partea I

Pana la mijlocul secolului trecut, doctorii din clinicile medicale cunosteau destul de bine calitatile terapeutice ale solutiei lui Lugol (iodura de potasiu si cristale de iod in solutie apoasa) intr-o varietate mare de probleme de sanatate, incluzand tulburari ale tiroidei, oboseala, obezitate, afectiuni cronice si cancer, pentru care ei administrau cu grija intre 20 si 180 mg. S-a observat pe general ca o doza medie zilnica de 20 pana la 40 mg de iod natural au determinat insanatosire si starea de voie buna.

In 1948, doi tiroidologi intreprinzatori au raportat in literatura medicala descoperirea lor privind propunerea Efectului Wolff-Chaikoff, care sugera ca, la oameni, mai mult de 0.2 mg de iod pe zi va duce la o suprimare a glandei tiroide. Totusi, aceasta teorie nu a fost niciodata validata.

In ciuda lipsei de dovezi stiintifice, medicina si guvernul american au sustinut aceasta presupunere, care a dus la aproape 60 de ani de iodofobie medicala, timp in care prescrierea iodurii si a medicamentelor ce contin iod a fost criticata, si iodul anorganic si neradioctiv a fost invinuit pentru reactiile alergice, pentru care nu era responsabil (de fapt acestea au fost si sunt datorate moleculei din drogurile cu iod organic, de exemplu amiodaron). Doza zilnica recomandata (DZR) de iod in mancarea noastra a fost limitata la abia 150 mcg, lucru care a generat boli cronice si deficienta iodului anorganic la milioane de americani si care a cauzat suferinte si morti inutile.

Contrar credintelor medicale populare, suplimentarea de iod/iodura anorganica si neradioctiva nu cauzeaza o scadere a sintezei de tiroxina (T4 — unul dintre principalii hormoni tiroidieni secretati de glanda tiroida). Cercetarile medicale bine documentate demonstreaza ca suplimentarea adecvata cu iod diminueaza tiroxina eliberata in circulatia periferica datorita cerintei scazute de T4 prin saturarea rezervelor totale ale iodului din corp, care genereaza un metabolism imbunatatit.

Peste 10 procente dintre americani sufera de diferite tulburari ale tiroidei; hipotiroidismul este in special comun la femeile intre 20 si 40 de ani. Studiile in aceasta subpopulatie au dezvaluit o corelatie directa intre rezervele totale subnormale de iodura a corpului si nivelurile scazute de iod ele tesuturilor cu hipotiroidism. De fapt, gusa si nivelurile scazute de T3 (un alt hormon tiroidal important) si T4 din sange sunt o manifestare a deficientei de iod.

Iodul este un micronutriment esential cerut nu doar de glanda tiroida dar si de catre fiecare celula din corp. Iodul este cel mai puternic concentrat din tiroida si sani. Bromura si florura sunt gusogene. Ele se gasesc in pesticidele stropite pe fructe si legume, in uleiuri bromurate adaugate la bauturile usoare, in florul bromurat din produsele de patiserie din comert, si in medicamentele pentru astm.

Tiroidita autoimuna poate fi cauzata de toxicitatea florurei. Florura este prezenta in pastele de dinti, apa de gura, medicamente si sursele de apa municipale. In ultimii 20 de ani, folosirea raspandita a bromurii si florurei a fost asociata cu o crestere incidenta a cancerului tiroidei si cancerului de san la femeile din America.

Ablatia glandei tiroide cu ion radioctiv este o practica standard pentru endocrinologi in cazul hipertiroidismului si cancerului tiroidal, urmata de un tratament pe durata vietii de inlocuire a tiroidei. Totusi, cercetarile clinice facute de doctorii Abraham si Ghent et al, considera deficienta profunda a iodului anorganic si neradioactiv ca etiologie a acestor tulburari tiroidale. De fapt, terapia prin iod a demonstrat ca ajuta la rezolvarea dezechilibrelor tiroidale — incluzand noduli, chiste si tumori — precum si chiste ale altor tesuturi, precum cele de la sani, ovare si uter.

Dr. Fleisher activeaza in Nellysford, Virgina, unde este specializat in medicina si nutritie homeopatica.