Împăratul Wu al dinastiei Liang, patronul budismului

Xiao Yan (464-549 d.Hr., nume postum - Wu Di), fondatorul şi primul împărat al dinastiei Liang de Sud, a domnit timp de 48 de ani, fiind unul dintre cei mai longevivi împăraţi chinezi. El a murit la vârsta de 84 de ani, fiind cel mai longeviv împărat după Qianlong (1711-1799) din Dinastia Qing.

Se crede că Xiao Yan este fiul lui Xiao He, primul prim-ministru al dinastiei Han. El a rămas în istorie ca un intelectual, general şi patron al budismului.

La scurt timp după ce a ajuns pe tron, Xiao Yan şi-a asumat îndatoririle de împărat cu o dedicaţie admirabilă. A consolidat sistemul de învăţământ, a promovat funcţionarii cinstiţi şi a reformat normele de protocol.

Pentru a îmbunătăţi comunicarea cu oamenii, el a pus două cutii de scrisori lăngă intrarea din faţa palatului, una pentru cererile oficialilor şi cealaltă pentru cererile obişnuite.

Xiao Yan a acordat mare importanţă selecţionării şi numirii funcţionarilor. A organizat întâlniri cu oficiali de rang inferior pentru a le arăta aprecierea, a promovat şi recompensat mulţi funcţionari drepţi şi imparţiali, şi astfel calitatea guvernării s-a îmbunătăţit semnificativ.

A reformat sistemul de învăţământ şi a redeschis universitatea naţională pentru a forma intelectuali şi funcţionari publici calificaţi. A desfiinţat codul haremului şi a oferit o alocaţie de subzistenţă muzicienilor bătrâni care nu mai puteau cânta.

Fiind educat iniţial potrivit canoanelor confucianiste, Xiao Yan şi-a manifestat interesul faţă de scrierile taoiste, dar a ales în cele din urmă să se convertească la budism la puţin timp după ce a urcat pe tron. La ceremonia sa de convertire au participat douăzeci de mii de călugări şi laici într-o adunare religioasă de mare amploare.

Wu a sperat să clădească o „ţară budistă” în care oamenii să se elibereze de dorinţele lumeşti. A devenit vegetarian şi a interzis sacrificiile de animale. Ca autor al unor binecunoscute texte budiste, a ordonat pregătirea primei Tripitaka chineze, o colecţie de scripturi budiste. A fost un împărat de o mare compasiune, fiind foarte atent în aplicarea pedepsele capitale.

Fiind un credincios devotat, a visat mai mult să fie călugăr într-un templu decât împărat. În anul 527, şi-a părăsit tronul şi a plecat la mănăstire. A fost convins să se întoarcă la palat de către mulţi dintre miniştrii săi, care au aflat unde era. Ulterior a făcut mai multe asemenea încercări în timpul domniei, şi astfel este cunoscut drept "împăratul călugăr" sau "împăratul bodhisattva".

În timpul domniei sale dezvoltarea culturii şi a economiei au atins apogeul, iar budismul a devenit religia naţională, dar, fără a fi înlocuit ca împărat, devoţiunea religioasă l-a distras la sfârşitul domniei sale de la problemele naţionale, iar unii dintre miniştrii au profitat de mărinimia sa.

A murit de foame într-o mănăstire la vârsta de 85 de ani după ce capitala fusese atacată şi ocupată de armate barbare.