Hilde Brandl: Primarul kitch ar vrea ca bucureştenii să se încălzească la lumina caldă a luminiţelor de Crăciun

Hilde Brandl
Hilde Brandl (Facebook / Hilde Brandl)

La 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, locuitorii Capitalei retrăiesc în mandatul de primar al Gabrielei Firea experienţele din perioada comunistă - apă caldă cu întreruperi, căldură doar pentru norocoşi şi întreruperi de curent din ce în ce mai dese, a transmis, sâmbătă, preşedintele Organizaţiei Oamenilor de Afaceri liberali din Bucureşti, Hilde Brandl.

"De când a început sezonul rece, aproape că nu a existat o singură zi în care zeci sau chiar sute de blocuri să nu rămână fără căldură sau apă caldă întreruptă, sau, cei mai ghinionişti, şi fără căldură şi fără apă caldă. Am văzut numeroase echipe RADET disperate să peticească, atât cât se poate, ţevi a căror durată de viaţă a fost depăşită cu zeci de ani", a afirmat Hilde Brandl.

În opinia liderului liberal, problemele vor fi însă din ce în ce mai mari, pentru că pe măsură ce se face mai frig, apa trebuie trimisă în reţea la o presiune mai mare, iar asta înseamnă noi probleme pentru ţevile vechi şi ruginite

"În timpul ăsta, miliardele de euro plătite de bucureşteni sub formă de taxe şi impozite merg să finanţeze camarila pesedisto-ilfovistă reunită printre altele în companiile municipale înfiinţate de vizionarul primar Firea, companii care au păpat deja sute de milioane de euro, fără a fi lăsat ceva în urmă. Din păcate, în loc să rezolve problemele reale ale bucureştenilor, incompetenta Firea a cumpărat şi anul acesta beculeţe kitchoase de Crăciun în valoare de milioane de euro. S-o fi gândit şi femeia că astfel bucureştenii fără căldură se pot încălzi la căldura luminiţelor de Crăciun", mai zice Hilde Brandl.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne