"Greu de oprit". Ghizdeanu dădea în stânga şi în dreapta bani din FDI chiar şi după instalarea Guvernului Orban

Ion Ghizdeanu
Ion Ghizdeanu (Screenshot Youtube)

Ion Ghizdeanu a împărţit peste 50 de milioane de lei din fondul creat de Dragnea şi Vâlcov în timp ce Guvernul Orban aştepta votul de învestitură în Parlament.

Concret, chiar şi după ce Guvernul Dăncilă fusese dat jos în urma moţiunii de cenzură iar noul Executiv era în aşteptarea votului de învestitură, Ion Ghizdeanu a continuat să semneze ordine de plată pentru a direcţiona bani din Fondul de Dezvoltare şi Investiţii creat de Liviu Dragnea şi Darius Vâlcov. Potrivit Hotnews.ro, omul „cheie” al duetului Dragnea-Vâlcov s-a dovedit de neoprit chiar şi după instalarea Guvernului PNL.

Astfel, în doar 4 zile, Ghizdeanu a direcţionat 54,6 milioane de lei către 17 primării, majoritatea PSD. Conform datelor consultate de sursa citată, în zilele de 30 şi 31 octombrie, 1 şi 8 noiembrie, Fostul şef al Comisiei Naţionale de Prognoză şi al Fondului de Dezvoltare şi Investiţii a semnat 17 ordine de plată în valoare de 54.639.478 de lei, direcţionându-i către 12 primării PSD, 3 PNL şi 2 ALDE, respectiv 41,7 milioane de lei la primăriile PSD, 7,6 milioane către cele PNL, iar alte 5,2 milioane către cele ALDE.

Reamintim că fostul şef al Comisiei Naţionale de Prognoză şi al Fondului de Dezvoltare şi Investiţii Ion Ghizdeanu este vizat într-o anchetă penală în care este suspectat de fals în documente privind alocarea unor împrumuturi pentru autorităţile locale, anunţă Digi24. Considerat omul cheie al cuplului Dragnea-Vâlcov în implementarea politicilor economice, Ion Ghizdeanu este bănuit că ar fi falsificat evaluările unor proiecte depuse de autorităţi locale. Pe vremea guvernelor PSD, Comisia de Prognoză era instituţia însărcinată cu împărţirea banilor pentru FDI, precum şi cu realizarea proiectelor de infrastructură în parteneriat public privat.

Ghizdeanu fusese demis de la conducerea Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, anul trecut, la începutul lunii noiembrie, de către premierul Ludovic Orban.

„Am solicitat decizia de demitere a domnului Ghizdeanu, pentru că ştiţi bancul acela: îl întreabă un lider politic cât este creşterea economică, răspunsul - cât doriţi dumneavoastră. M-a deranjat că au semnat contracte pe FSDI (Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii n.r), după ştiinţa mea chiar în perioada procedurii de învestire a Guvernului, o chestiune pe care, vă spun sincer, nu pot să o accept şi probabil în cursul zilei de azi (miercuri, n.r.) voi semna demiterea domniei sale şi vom numi pe altcineva”, a spus Orban, la o conferinţă la Ministerul Finanţelor Publice, conform Agerpres.

Ion Ghizdeanu era în funcţia respectivă din 2000 (în mandatul de premier al lui Adrian Năstase) şi s-a remarcat prin obedienţa totală faţă de decidenţii politici ai momentului. Aşa a ajuns, conform unor surse politice, omul de încredere al lui Darius Vâlcov. În timpul guvernului PSD, Ghizdeanu a ajuns să negocieze în numele României contracte importante pentru infrastructură, precum autostrada Ploieşti-Braşov

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne