Genocidul din Rwanda o imagine intunecata in istoria omenirii si o pata de rusine pe obrazul ONU

In aceasta fotografie, facuta in 27 iunie 1994, soldatii francezi trec pe langa luptatorii etnici hutu ai fortelor guvernamentale din Rwanda, in apropiere de Gisenyie, aproximativ 10 km de granita cu Zairul. Soldatii si militiile hutu au ucis aproape un milion de etnici tutsi.
In aceasta fotografie, facuta in 27 iunie 1994, soldatii francezi trec pe langa luptatorii etnici hutu ai fortelor guvernamentale din Rwanda, in apropiere de Gisenyie, aproximativ 10 km de granita cu Zairul. Soldatii si militiile hutu au ucis aproape un milion de etnici tutsi. (Pascal Guyot / AFP / Getty Images)

Rwanda marcheaza in aceste zile unul dintre cele mai sangeroase genociduri din istoria moderna a umanitatii in cadrul caruia au murit aproape 1 milion de oameni. Oficialii tarii subliniaza ca ceea ce s-a intamplat in urma cu 17 ani nu trebuie sa se mai intample niciodata in Rwanda, in restul Africii si in restul lumii.

Genocidul din Rwanda a infiorat lumea prin masacrarea a aproximativ 800.000 - 1 milion de etnici tutsi si etnici hutu moderati. Aceste crime au fost savarsite intr-o perioada de 100 de zile (6 aprilie - mijlocul lui iulie 1994) de catre doua militii hutu, Interahamwe si Impuzamugambi, in urma revoltei populatiei hutu impotriva etniei tutsi.

Acel genocid s-a putut intampla si din cauza pasivitatii comunitatii internationale, desi in acel moment in Rwanda era stationata o misiune de pace (UNAMIR), sub egida Natiunilor Unite.

Masacrarea etnicilor tutsi a fost generata dupa ce la 6 aprilie 1994 avionul in care se afla presedintele Rwandei din acel moment, Juvénal Habyarimana, si presedintele burundez, ambii etnici hutu, s-a prabusit in conditii neelucidate langa capitala Kigali.

Violuri, decapitari, torturi inumane, copii fortati sa devina soldati si criminali, teroare continua pe strazi, multumi turbate de oameni inarmati cu macete, ura continua — sunt doar cateva aspecte care ar putea descrie atmosfera anului 1994 din Rwanda.

De-a lungul anilor, ONU si fortele ce lucrau in Rwanda la vremea respectiva au fost criticate intens pentru neluarea de masuri in timpul macelului. De asemenea, au existat si inca exista controverse asupra ipotezei ca marile puteri ale lumii au lasat in mod intentionat acele crime sa aiba loc, desi unii analisti sunt de parere ca totul a fost doar o alta greseala in lunga istorie a erorilor comise de aceste puteri.

In 5 august 2008, o Comisie independenta rwandeza a declarat ca Franta a fost constienta de pregatirile pentru genocidul rwandez din 1994.

Un articol publicat de BBC News in 2008, sustinea ca aceasta Comisie a acuzat Franta de pregatirea militiilor etnice hutu responsabile pentru macel, acuzand Parisul chiar de planificarea genocidului si participare la omoruri. Raportul Comisiei rwandeze a acuzat 33 de oficiali seniori francezi militari si politici de implicare in genocid. “Soldatii francezi insisi au fost implicati direct in asasinarea etnicilor tutsi si hutu moderati acuzati ca ar ascunde fugari tutsi”, conform raportului intocmit de o echipa de investigatori din cadrul Ministerului rwandez de Justitie.

In lucrarea Evidence of Inaction: A National Security Archive Briefing Book, s-a specificat ca Statele Unite, dupa luptele din Mogadiscio, Somalia, au refuzat sa ofere ajutorul material cerut pentru Rwanda. Iar Franta, China si Rusia s-au opus implicarii in ceea ce au declarat ele ca este o “problema interna”. Motivele ar putea fi cu totul altele decat neintruziunea in politica interna a unei alte tari.

Presedintele american de atunci Bill Clinton si ambasadorul american la ONU, Madeleine Albright, au refuzat in repetate randuri sa ia masuri in privinta Rwandei (altele decat lipsa de interventie).

Un articol al ziarului The Guardian, publicat in 2004, a sustinut ca guvernul american a declasificat documente secrete care aratau ca administratia Clinton stia despre genocidul ce avea sa aiba loc in Rwanda, dar a ales sa nu faca nimic public deoarece s-a decis neinterventia. Rapoartele informationale obtinute prin folosirea Actului american al Libertatii Informatiei arata ca atat Cabinetul american cat si presedintele au fost informati in legatura cu o “solutie finala pentru a elimina toti etnicii tutsi” inainte ca macelul sa fi atins punctul critic.

Mai mult, SUA au fost intens criticate ca a actionat impotriva unei forte UNAMIR eficiente si s-au implicat doar pentru a ajuta populatia de refugiati hutu si a celor care au comis genocidul, lasand victime sa sufere in continuare.

Pentru a-si demonstra “eficienta”, ONU a refuzat sa desfasoare o ancheta asupra atacului. Timp de cateva saptamani, comunitatea internationala a lasat ucigasii sa actioneze fara a interveni, lucru criticat puternic de Franta si Rwanda.

Nici Belgia nu a scapat de critici, fiind acuzata de indiferenta si ajutarea la desfasurarea genocidului prin neimplicare. In 7 aprilie 1994, Belgia a cerut extinderea mandatului UNAMIR in vederea ajutarii propriilor cetateni dar nu si pentru ajutarea rwandezilor persecutati — fiind un alt exemplu “minor” al eficientei ONU si al dreptatii pentru care lupta acest organism.

In cartea sa J'ai serré la main du diable (A da mana cu diavolul), comandantul UNAMIR, generalul canadian Romeo Dallaire, a declarat ca genocidul este cu siguranta responsabilitatea acelor extremisti hutu, dar ca nu se poate ignora lipsa de interventie a ONU si a Statelor Unite. The Guardian, intr-un articol publicat in 12 aprilie 1994, a declarat ca trupele ONU de mentinere a pacii, formate din soldati francezi si belgieni, au pozat ca martori in fata acelor atrocitati.

Intr-una din numeroasele scene de teribila cruzima si lipsa de umanitate, The Guardian descrie cum o femeie rwandeza era tarata pe drum de catre un tanar inarmat cu o maceta. In timp ce era dezbracata, femeia se uita inspre soldatii ONU, implorand dupa ajutor. Dar nici unul dintre acei bravi soldati nu a miscat un deget. “Nu este mandatul nostru”, a declarat un soldat ce se sprijinea de un jeep.

De la genocidul din 1994, un tribunal ONU ii tot aduce la judecata pe cei responsabili si pana acum a intemnitat 49 de politicieni de varf, oameni de afaceri, personalitati media si altii implicati in genocid.

Alti 1,5 milioane de oameni au fost acuzati de omor sau intoarcerea spatelui atunci cand au avut loc crime, si cazurile lor au fost audiate de tribunalele comunitare de pe cuprinsul tarii.

Ambasadorul rwandez in Kenya, George William Kayonga, considera ca acestea si alte initiative pentru justitie au adus multa iertare, reconciliere si vindecare in Rwanda, in acelasi timp trimitand un semnal puternic pentru cei care au comis, comit si doresc sa comita astfel de atrocitati inumane.

“Tara nu va scuza impunitatea. Pentru ca genocidul sa fi avut loc in Rwanda, criminalii si cei implicati au trebuit sa ajunga la concluzia ca vor scapa cu orice, chiar si cu uciderea altor oameni, si ca nu li se va intampla nimic si ca nu vor fi pedepsiti”, a declarat Kayonga.

Kayonga sustine ca a vazut semne care arata ca in alte locuri se pun la cale campanii similare de exterminare cu cea care a avut loc in Rwanda.

Un exemplu notabil a avut loc in Kenya. In timpul violentelor post-electorale ale tarii, cel putin 1.000 de oameni au fost ucisi in mare parte datorita etniei lor.

Roland Amoussouga este purtator de cuvant pentru Tribunalul Penal International al ONU pentru Rwanda.

“In 2007 si la inceputul lui 2008, toata lumea s-a termut sa vada o repetare a ceea ce a fost in Rwanda”, a declarat Amoussouga. “Fiind implicat in tratarea genocidului [rwandez] incepand cu iulie 1994, m-am speriat. Macetele pe care le-am vazut la televizor mi-au amintit foarte mult de Rwanda.”

Sase suspecti, incluzand 3 ministri din guvernul kenyan, se afla acum in Haga la Tribunalul Penal International si asteapta sa fie judecati pentru presupusa implicare si organizare a violentelor din Kenya.

Amoussouga sustine ca Tribunalul pentru Rwanda (ICTR), a invatat lumea ca [aproape] nimeni nu este deasupra legii, in special prin procesul premierului rwandez de atunci, Jean Kambanda.

“Mesajul este acela ca daca un premier poate fi arestat si judecat atunci toti dintre noi putem fi in acea situatie. Acest lucru a dus la arestarea ulterioara a fostului presedinte iugoslav Slobodan Milosevici si a fostului dictator chilean Augusto Pinochet in Anglia”, a adaugat Amoussouga.

Desi dupa masacrarea evreilor, a genocidului rwandez si a altor crime de mare amploare impotriva umanitatii marile puteri ale lumii au cerut ca asa ceva sa nu se intample niciodata, se pare ca acest mesaj ramane la nivel de cuvinte nu si de aplicare practica.

Invazia Irakului de catre SUA, razboiul din Afganistan, genocidul din Darfur, persecutia continua a birmanezilor, genocidul continuu din Coreea de Nord, si mai nou recunoscutul genocid comis de regimul comunist chinez impotriva practicantilor de Falun Gong in China (Falun Gong este o disciplina de cultivare fizica si morala bazata pe principiul Adevar Compasiune Toleranta) sunt semne ca acel “niciodata” se repeta tot mereu.

Este rusinos ca marile puteri, prin organismele create in scopul mentinerii pacii mondiale, nu isi fac datoria in cel mai potrivit mod.

Criticii si activistii pentru drepturile omului se intreaba ce diferenta este intre macelarirea a peste 800.000 de oameni in Rwanda si rasturnarea regimului lui Gaddafi. Ce diferenta este intre genocidul rwandez si genocidul din Sudan? Ce diferenta exista intre genocidul rwandez si persecutia activistilor pentru democratie si a oamenilor cu constiinta din China sau Coreea de Nord? Dar intre genocidul rwandez si cel din Birmania, sau alte locuri ale lumii?

De asemenea, activistii pentru drepturile omului critica vehement alegerile ONU in materie de protejare sau ignorare a incalcarii drepturilor omului, implicandu-se armat si mai direct in tarile unde exista diverse interese economice si financiare, si ramanand la stadiul de dialog si vorbe desarte in cazul altor tari, aparent “neimportante”.

Unii se vor intreba de ce Statele Unite au invadat Irakul pentru a aduce democratia si a inlatura terorismul si de ce nu s-au implicat in oprirea genocidului din Rwanda, sau de ce nu inlatura de la putere regimul militar birmanez, cel nord-coreean sau sudanez? Unii se vor intreba de ce ONU se implica in Libia in prezent pentru a scapa oamenii de tiranie, dar in 1994 a stat cu mainile in san si a lasat 800.000 de oameni sa fie ucisi ca pe o nimica toata?

Istoria a aratat-o de multe ori si inca ne-o arata ca liderii lumii s-au jucat si se joaca cu vietile oamenilor. Interesele politice, economice si financiare au precedenta mereu in fata vietii umane.

Daca in 1994, ONU a lasat sute de mii de oameni sa isi piarda viata pentru ca avea alte interese in zona, acum ataca Libia pentru a construi democratia. Cu siguranta, vietile oamenilor din Orientul Mijlociu sunt la fel de pretioase si ei merita sa traiasca liberi. Ramane de vazut daca ONU si puterile mondiale vor aduce libertatea pe acele plaiuri si daca este vorba cu adevarat de libertate si nu un alt joc politic.

Cu siguranta, in ochii oamenilor cu constiinta si cu inima dreapta, “atitudinea deosebita” a ONU in 1994 in Rwanda va fi o pata de rusine si o palma aspra peste obrazul organismului mondial creat intocmai pentru protejarea vietii si libertatii oamenilor pe care au refuzat sa ii protejeze.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe