Francois Hollande doreşte extinderea stării de urgenţă pentru 3 luni

Preşedintele francez Francois Hollande doreşte o prelungire de până la 3 luni a stării de urgenţă de 12 zile ce a fost anunţată după atentatele din Paris, susţin surse parlamentare.
Francezi în faţa catedralei Notre Dame comemorează victimele atentatelor din Paris, 15 noiembrie 2015
Francezi în faţa catedralei Notre Dame comemorează victimele atentatelor din Paris, 15 noiembrie 2015 (David Ramos/Getty Images)

Mişcarea preşedintelui francez va duce la prelungirea stării de urgenţă, astfel încât aceasta să acopere şi viitoarea conferinţă ONU asupra climatului care va avea loc la Paris în 30 noiembrie, a declarat o sursă anonimă pentru AFP.

Conform legii franceze, prelungirea unei stări de urgenţă la peste 12 zile necesită aprobarea Parlamentului.

În timpul aplicării unor astfel de măsuri, poliţia franceză beneficiază de puteri mai mari în vederea desfăşurării investigaţiilor sale.

Starea de urgenţă a fost anunţată iniţial după o serie de atacuri desfăşurate de Statul Islamic vineri noaptea în capitala pariziană, în care au murit cel puţin 132 de persoane şi au fost rănite alte aproximativ 350.

Duminică, sute de oameni au fost cuprinse de panică în timpul unui eveniment de comemorare a victimelor la Place de la Republique, în Paris.

Un oficial al serviciilor franceze de urgenţă a declarat că unii participanţi la eveniment au susţinut că au auzit focuri de armă. Totuşi, rapoartele ulterioare au susţinut că a fost vorba doar de o alarmă falsă.

Duminică seară, la catedrala Notre Dame din Paris a avut loc o slujbă pentru victimele atacurilor de vineri. Poliţia a controlat amănunţit genţile multor participanţi înainte de a le permite să intre, conform Agerpres. Oamenii s-au adunat şi în alte oraşe din Franţa pentru a onora victimele. Circa 3.500 de persoane s-au adunat la Brest, cântând imnul naţional al Franţei şi păstrând un minut de reculegere.

În plus, ministrul francez de Interne Bernard Cazeneuve a cerut desfăşurarea unei întâlniri de urgenţă a miniştrilor UE pentru justiţie şi afaceri interne în 20 noiembrie, în cadrul căreia se va discuta implementarea unor măsuri de securitate suplimentare.

“Având de înfruntat atrocităţile şi actele de terorism care au lovit Franţa în 13 noiembrie 2015, lupta noastră împotriva terorismului ar trebui, mai mult ca niciodată, să fie nemiloasă şi hotărâtă”, a susţinut Cazeneuve într-o declaraţie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe