Fotbal: Steaua - Luchin: "Sunt foarte încântat. A fost singura echipă care m-a dorit"

Fundaşul român Srgian Luchin.
Fundaşul român Srgian Luchin. (DANIEL MIHAILESCU/AFP/Getty Images)
Epoch Times România
09.08.2014

Steaua l-a prezentat sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă, pe Srgian Luchin (28 ani), fundaşul care a semnat cu clubul din Ghencea un contract pe 2 ani, urmând să poarte numărul 5.

"Pentru mine este o oportunitate, mi s-a dat o şansă. Este un plus pentru mine acest lucru. Ştiu că este o presiune mare pe mine, nu mi-e frică de concurenţă. Dacă ai valoare joci la Steaua, dacă nu, ieşi pe uşa din dos. Am venit la Steaua cu entuziasm, sper să obţinem ceea ce ne-am propus. Am venit la campioana României, joacă an de an în cupele europene. A fost singura echipă care m-a dorit. Steaua, din prima zi în care m-a contactat, mi-a îndeplinit toate dorinţele. Piţurcă mi-a recomandat Steaua dintre variantele pe care le aveam. Pe majoritatea băieţilor îi cunosc. Am fost primit bine, cred că mă voi integra. Sunt foarte încântat. Cât timp îmi fac treaba, nu voi avea probleme cu suporterii Stelei. Fanii lui Dinamo cred că mă vor fluiera în meciul direct. Voi face deplasarea la Cluj'', a declarat Luchin.

Despre adversara Stelei în play-off-ul Ligii Campionilor, Luchin a spus: ''Îi cunosc pe cei de la Ludogoreţ. Am jucat de mai multe ori împotriva lor în ultimele luni. Într-adevăr, în ultimul an, au avut un parcurs foarte bun. Steaua este mai valoroasă".

Antrenorul Costel Gâlcă nu se va putea însă baza pe Luchin în play-off-ul Ligii Campionilor, deoarece jucătorul a evoluat pentru bulgarii de la Botev în meciul cu austriecii de la St. Polten şi nu va putea evolua pentru Steaua decât în grupele unei competiţii europene. Luchin a fost titular în ambele manşe cu St. Polten.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor