Fotbal: Dinamo Bucureşti a primit două maşini electrice Mitsubishi i-MiEV

Clubul de fotbal Dinamo Bucureşti a primit marţi două maşini electrice electrice Mitsubishi i-MiEV, în cadrul parteneriatului de imagine cu Ţiriac Auto, cu ocazia unui eveniment de presă.
FC Dinamo Bucuresti. (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
08.10.2013

Clubul de fotbal Dinamo Bucureşti a primit marţi două maşini electrice electrice Mitsubishi i-MiEV, în cadrul parteneriatului de imagine cu Ţiriac Auto, cu ocazia unui eveniment de presă.

Totodată, a fost inaugurată lansarea staţiei de încărcare pentru maşini electrice, la RIN Grand Hotel.

Panglica staţiei a fost tăiată de Ionuţ Negoiţă, acţionarul majoritar al clubului Dinamo Bucureşti, şi Daniel Antor, director general Ţiriac Auto.

Daniel Antor a predat cheile primei maşini lui Ionuţ Negoiţă, iar conducătorul clubului dinamovist i-a oferit lui Antor un copac de mici dimensiuni, două cadouri care se înscriu în tendinţa comună de a proteja mediul ambiant.

"Să conduci o maşină electrică este mai mult decât o declaraţie de mediu, este o atitudine faţă de participanţii la trafic, dar şi faţă de resursele pe care le avem la dispoziţie. Avem valori şi principii similare cu partenerul nostru, Dinamo Bucureşti", a spus Daniel Antor.

"Eu sunt suporter al ecologismului şi salut acest parteneriat cu Ţiriac Auto. Mă bucur că putem avea un aer mai curat şi costurile de exploatare sunt mai mici. Vreau să propun partenerilor ca peste câteva luni, Dinamo Bucureşti şi Ţiriac Auto să planteze în Bucureşti atâţia pomi, câte maşini electrice se vor vinde", a precizat Ionuţ Negoiţă.

Maşinile au fost încercate de doi dintre jucătorii lui Dinamo, mijlocaşul Cosmin Matei şi atacantul George Ţucudean.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor