Fost consilier a lui Putin: Se pregătea un război major încă din 2003

Preşedintele rus Vladimir Putin
Preşedintele rus Vladimir Putin (Sean Gallup / Getty Images)

Preşedintele rus Vladimir Putin plănuia începerea unui război major împotriva Ucrainei şi a statelor baltice încă din 2003, potrivit fostului consilier a lui Putin Andrei Illarionov, relatează Examiner.

Vorbind la o conferinţă de presă în Lituania, Illarionov a declarat că Putin a pregătit planurile strategice pentru o intervenţie în regiune încă din 2003. Consilierul a notat că încă din 2008, un jurnal rus a publicat planul pentru capturarea peninsulei Crimeea, care ar fi fost continuată cu o intervenţie militară în nord, spre Kiev.

Illarionov, care l-a consiliat pe Putin în politică economică între anii 2000 şi 2005, a declarat: ”Aşa cum putem vedea, nu numai că l-au pregătit, dar l-au şi publicat”. Putin însuşi şi-a confirmat poziţia privitor la statutul de naţiune al Ucrainei în 2010, la un summit NATO, când a spus că statul nu este o naţiune ”reală” ci o ţară care a preluat teritorii ocupate odată de Rusia, România, Ungaria şi Polonia.

Illarionov a declarat că există etnici ruşi şi populaţii vorbitoare de rusă în multe din regiunile vizate, populaţii recunoscute de legea rusă, care vor fi folosiţi ca pretext de Putin pentru a acţiona agresiv.

”O astfel de bază legală permite armatei ruse să protejeze toţi ruşii incluşi în lege. De astfel astfel de acţiuni ale armatei ruse peste graniţele ruse ar putea fi văzute drept complet legitime”, din punctul de vedere al unei legislaţii abuzive, a continuat Illarionov.

Avertizările fostului consilier prezidenţial rus cu privire la posibila confruntare multi-naţională, care poate semăna unui al Treilea Război Mondial, survin la numai câteva săptămâni după rapoartele care susţin că Putin nu numai că a ameninţat că reîncepe programul nuclear dar a şi extins arsenalul nuclear al Rusiei care poate fi testat.

Totuşi, Illarionov a sugerat că planurile create în 2003 necesitau modificări de vreme ce Lituania, Letonia şi Estonia au intrat în Alianţa Nord Atlantică în martie 2004.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe