Firea: Negocierile PSD cu Pro România şi ALDE, pentru o alianţă la "locale", într-un impas. Unii colegi nu o vor

Gabriela Firea
Gabriela Firea (Epoch Times România)

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat duminică, la B1TV, la emisiunea „Dosar de politician”, faptul că negocierile pentru o alianţă a PSD cu Pro România şi ALDE pentru alegerile locale au intrat într-un impas. Edilul Capitalei se declară chiar convinsă că la mijloc sunt eforturile unor colegi de partid care ”pun umărul ca această alianţă să nu se realizeze”.

”Noi ne-am dorit şi ne dorim în continuare o alianţă cu Pro România, cu ALDE şi alte formaţiuni politice care consideră că programul meu de guvernare locală a fost dus, în mare parte, la bun sfârşit în aceşti patru ani şi care cred că ceea ce gândesc eu pentru următorii patru ani pentru Bucureşti sunt lucruri foarte bune pentru bucureşteni. Suntem, în acest moment, într-un impas, dacă poate fi numită aşa situaţia în care nu semnăm nimic, niciun protocol, niciun document. Sunt discuţii, dar zilele trec cu rapiditate, ne apropiem cu paşi repezi de perioada alegerilor, în cazul în care se organizează pentru că viaţa politică este atât de fluctuantă şi de imprevizibilă de foarte multe ori, încât ne putem aştepta să se anunţe că nu vor mai avea loc alegeri locale anul acesta şi se vor transfera pentru anul viitor atât alegerile locale, cât şi cele parlamentare. Eu mă aştept la absolut orice”, declară Firea.

În privinţa informaţiilor potrivit cărora există posibilitatea ca alegerile locale şi parlamentare să fie amânate pentru anul viitor, primarul PSD al Capitalei afirmă: ”Nu sunt speculaţii, sunt aspectele pe care le discutăm în şedinţele pe care le avem, informaţiile pe care ni le transmite preşedintele partidului, Marcel Ciolacu”.

„[...]Probabil din discuţiile la nivel înalt care au loc în această perioadă şi în mai multe şedinţe de Comitet Executiv ne-a spus că este posibil, în funcţie de evoluţia pandemiei, să se amâne inclusiv alegerile locale, cât şi cele parlamentare, pentru primăvara anului viitor. Nu a anunţat această informaţie cu certitudine, ci cu un grad de probabilitate. Probabil pe această situaţie incertă se bazează şi cei care încă nu vor să încheie alianţa, aşteptând să vadă ce se mai întâmplă. [...] Sunt convinsă că am şi colegi care nu mă simpatizează foarte tare şi, probabil, unii dintre ei pun umărul ca această alianţă cu Pro România să nu se realizeze”, a adăugat Gabriela Firea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne