Explicaţia neretragerii titlului de doctor al lui Victor Ponta? "Universităţile îşi ascund plagiatorii" este concluzia unui raport

Victor Ponta la Şedinţa la Consiliului Superior al Magistraturii,(CSM)
Victor Ponta la Şedinţa la Consiliului Superior al Magistraturii,(CSM) (Epoch Times România)

Din 50 de universităţi de stat din România cărora le-au fost solicitate informaţii despre plagiat în baza Legii 544-2001 privind liberul acces la informaţii publice, doar patru au răspuns, conform unui raport al organizaţiei România Curată, relevă oradecluj.ro. Cu alte cuvinte, universităţile îşi ascund plagiatorii, concluzionează raportul.

Totodată însă, purtătorul de cuvânt al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca susţine că nu s-a primit nicio sesizare de plagiat în precedentul an universitar.

46 de universităţi din 50 nu au răspuns

"Am vrut să vedem ce-au făcut în ultimul an comisiile de etică din fiecare universitate. Câte cazuri au investigat? Ce sancţiuni au luat? Am trimis cereri de informaţii la 50 de universităţi de stat. În afară de patru, toate au refuzat să răspundă", se precizează în raportul Student România Curată.

Universitatea de Medicină şi Farmacie Cluj, ai cărui reprezentanţi au transmis că s-au confruntat cu un singur caz de plagiat, se numără printre puţinele universităţi care au răspuns solicitării.

În cazul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, purtătorul de cuvânt al acesteia a declarat că nu a existat nicio sesizare.

"În anul universitar 2011-2012 nu au existat sesizări sau autosesizări referitoare la eventuale cazuri de plagiat în UBB", a spus purtătorul de cuvânt al instituţiei, Laura Irimieş.

Am vrut să vedem ce-au făcut în ultimul an comisiile de etică din fiecare universitate. Câte cazuri au investigat? Ce sancţiuni au luat? Am trimis cereri de informaţii la 50 de universităţi de stat. În afară de patru, toate au refuzat să răspundă...

Victor Ponta, un test pentru socialiştii europeni

Prin indiferenţa cu care a reacţionat faţă de acuzaţiile de plagiat lansate la adresa sa, premierul Victor Ponta va reprezenta un adevărat test pentru socialiştii europeni, care sunt aşteptaţi în luna septembrie la un congres la Bucureşti, comentează Tom Gallagher pentru cotidianul "Financial Times" în ediţia electronică de joi.

Astfel, într-o scrisoare publicată recent de prestigioasa publicaţie, Tom Gallagher, profesor de politică la Universitatea britanică Bradford, a făcut mai multe aprecieri referitor la articolul "România, o încurcătură balcanică" publicat în "Financial Times" la data de 13 august.

El a precizat că articolul "atrage pe bună dreptate atenţia asupra crizelor personale cu care s-au confruntat în vara aceasta doi dintre «oamenii mari»" din România - fostul premier Adrian Năstase şi Victor Ponta.

"Eu cred că felul în care au reacţionat cei doi arată de ce această criză nu se poate calma rapid", subliniază Gallagher.

El a mai precizat că încercarea "de mântuială" a lui Năstase de a se sinucide, în urma condamnării la închisoare pentru corupţie, arată că acesta "a considerat ruşinea suferită prea greu de suportat".

La polul opus, imediat după ce revista "Nature" publica acuzaţiile de plagiat, premierul Ponta "insista să participe la un summit european la Bruxelles, deşi poate că era conştient de costurile reputaţiei sale în ochii Germaniei, unde un preşedinte şi un ministru al Apărării au căzut în urma unor acuzaţii fără îndoială mai puţin serioase".

Istoria unui plagiat sau cum se poate amâna o decizie a Universităţii Bucureşti

Pe de altă parte, în urmă cu o lună, nu mai puţin de 26 de profesori universitari, majoritatea de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, i-au trimis premierului Victor Ponta şi ministrului Educaţiei o scrisoare deschisă, prin care îi cer Ecaterinei Andronescu să-i retragă titlul de doctor în drept premierului.

Universitarii au precizat că sunt indignaţi de "intervenţiile brutale" ale ministrului Andronescu şi ale politicienilor în cazul Ponta. În opinia lor, nu există niciun dubiu că premierul a plagiat. Ei mai spun că decizia de neplagiat a Consiliului Naţional de Etică este necredibilă şi semnalează un posibil conflict de interese.

Cornel Vîlcu, lector la Facultatea de Litere a UBB Cluj-Napoca, unul dintre iniţiatorii scrisorii deschise, a declarat luni, pentru gândul.ro, că atât el, cât şi ceilalţi 25 de profesori universitari nu pot accepta ca Victor Ponta să deţină un doctorat după ce plagiatul din lucrarea sa a fost dovedit fără dubiu.

Totodată, Cornel Vîlcu a precizat că este de neacceptat faptul că ministrul Educaţie a ameninţat Universitatea Bucureşti cu desfiinţarea şcolii doctorale înainte de anunţarea verdictului de plagiat.

Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti, instituţia la care Victor Ponta a obţinut titlul de doctor, a comunicat oficial în luna iulie că premierul nu a respectat normele de citare din mediul academic.

Anterior, prima instituţie care a dat verdict de plagiat în cazul Ponta a fost Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, apoi Pop, ministrul interimar de atunci al Educaţiei, a contestat competenţa forului, pe motiv că singurii care pot da un verdict sunt cei de la Consiliul Naţional de Etică.

Totodată, cu toate că au decis prin vot unanim că premierul Ponta a plagiat, membrii Senatului Universităţii Bucureşti au amânat pentru la toamnă decizia de retragere a titlui de doctor, întrucât şedinţa extraordinară nu s-a putut ţine, din lipsă de cvorum.

Pe de altă parte, Mihail Neamţu, preşedintele mişcării Noua Republică, şi Adrian Papahagi, vicepreşedintele Fundaţiei Creştin Democrate, au depus recent o plângere penală împotriva premierului Victor Ponta pentru comiterea infracţiunii de plagiat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne