Experţi ai Comisiei de la Veneţia vor veni săptămâna viitoare la Bucureşti

Epoch Times România
06.09.2012

Experţi ai Comisiei de la Veneţia vin săptămâna viitoare la Bucureşti, au declarat oficiali ai forului.

”O delegaţie a Comisiei de la Veneţia va veni la Bucureşti săptămâna viitoare în contextul formării unei opinii privind situaţia constituţională (din România), conform cererii secretarului general al Consiliului Europei şi a premierului român”, a declarat pentru NewsIn Tatyana Mychelova, de la Biroul de Presă al Comisiei.

Mychelova a mai precizat că punctul de vedere al Comisiei de la Veneţia privind situaţia din România va fi adoptat în plenul Comisiei care se va reuni în octombrie, la Veneţia.

Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, şi premierul Victor Ponta au cerut Comisiei de la Veneţia opinii asupra funcţionării statului de drept în România.

Comisia de la Veneţia oferă asistenţă juridică, la cerere, statelor, cu privire la legi importante pentru funcţionarea democratică a instituţiilor. Comisia este un for consulativ în cadrul Consiliului Europei şi oferă de asemenea expertiză în probleme constituţionale.

În timpul crizei politice, CCR, prin preşedintele Augustin Zegrean, a adresat două scrisori Comisiei, reclamând presiuni la adresa sa şi tentative de a-i diminua prerogativele. Pe 7 august, preşedintele Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio, a răspuns public celei de a doua sesizări ai lui Zegrean declarându-se "şocat" de faptul că a primit de la CCR noi “informaţii” privind ameninţări la adresa judecătorilor şi a cerut autorităţilor publice şi partidelor din România "să respecte în totalitate" independenţa Curţii.

Ulterior, mai mulţi judecători ai CCR au susţinut că ei nu au ştiut decât din presă de scrisoarea trimisă de Zegrean.

Medierea Comisiei de la Veneţia a fost invocată şi de adjunctul lui Hillary Clinton. „Câteodată ajută să aduci un validator extern. Am discutat (n.r. cu liderii români) despre rolul pe care l-ar putea juca Comisia de la Veneţia,“ a spus Philip Gordon, în timpul vizitei sale în România de la începutul acestei săptămâni, potrivit transcriptului de pe site-ul Departamentului de Stat al SUA al discuţiilor pe care Philip Gordon le-a avut cu jurnaliştii români.

Pe 27 august şi vicepreşedintele Senatului, Ioan Chelaru, a invocat posibilitatea ca Parlamentul să ceară consultarea Comisiei de la Veneţia în privinţa referendumului şi a pragului de prezenţă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor