Evoluţia preţurilor alimentelor de bază până la Crăciun. Ce planuri au producătorii?

(B2M Productions / Getty Images)
Ioana Statescu
05.11.2012

Perioada dinaintea sărbătorilor este, prin tradiţie, o perioadă care aduce scumpirea alimentelor de bază. Aşa se explică şi ultimele declaraţii făcute de producătorii de preparate din carne, care au anunţat recent că vor să majoreze preţurile, până la Crăciun, cu 10%, ca urmare a scumpirii materiei prime, utilităţilor şi combustibililor.

Preşedintele Asociaţiei Române a Cărnii (ARC), Radu Timiş, a declarat că producătorii de mezeluri vor încerca să mărească preţurile, pentru că materia primă s-a scumpit cu aproximativ 25%, comparativ cu începutul anului.

"Noi vom încerca să mărim preţul cu 10%. Nu vrem, dar ne obligă situaţia, dacă materia primă este mai scumpă şi se anunţă în fiecare săptămână scumpiri. Nu ştim însă dacă piaţa va suporta majorările de preţ", a declarat Radu Timiş.

Aceleaşi veşti proaste vin şi din partea reprezentanţilor Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România. Mai exact, potrivit declaraţiilor făcute de Ioan Ladoşi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România, carnea de porc s-ar putea scumpi până la Crăciun cu până la 15 la sută.

"În România, în apropierea sărbătorilor de iarnă, se taie trei milioane de porci în fundul curţii. Şi atunci se dereglează piaţa în mod direct. Probabil că preţurile la aceşti porci pe care îi taie ţăranii vor fi, ca în fiecare an, mai mari decât cele cu care vindem noi la ora actuală", a declarat Ioan Ladoşi.

De asemenea, producătorii de carne de pasăre susţin că vând în pierdere şi văd ca posibilă soluţie pentru încurajarea vânzărilor scăderea TVA. Potrivit lui Ilie Van, preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România, dacă nu se va reduce TVA, se va pune problema insolvenţei pentru mulţi producători.

”Reducerea TVA va duce la diminuarea evaziunii fiscale şi la oferirea unor produse la preţuri accesibile", a precizat Ilie Van.

Sorin Minea, Romalimenta: Companiile private oricând pot să facă majorări de preţ pentru că anul acesta este un an de pierdere

Contactat telefonic de reporterii The Epoch Times, Preşedintele Federaţiei Patronale din Industria Alimentară Romalimenta, Sorin Minea, a declarat că şansele ca preţul cărnii să crească până la sfârşitul anului sunt zero, în condiţiile în care la ora actuală sunt trei săptămâni de când preţul cărnii de porc s-a stabilizat în toată Europa. În plus, Sorin Minea a mai adăugat că preţul cărnii manifestă chiar o uşoară tendinţă de scădere, iar o majorare a preţului, chiar impusă de scumpirea utilităţilor şi a combustibililor, nu ar fi justificată.

”Dacă vorbim despre carne şi preparate din carne, scumpiri otova de 10- 15 procente înainte de sărbători eu nu văd. Materia primă s-a stabilizat, energia şi carburanţii intră cu cifre insignifiante, de 3- 4 procente, iar acestea nu pot să aducă o majorare de 15 procente. Până acum s-a mers pe diminuarea reţetelor, pe reţete mai slabe, nu pe majorări de preţ. Fiind vorba de companii private, oricând pot să facă majorări de preţ pentru că anul acesta este un an de pierdere. Însă fixând majorarea de preţ la 10- 15 procente, nu cred că vor vinde ceva”, a subliniat, Sorin Minea, preşedintele Romalimenta.

Şi reprezentanţii marilor centre comerciale s-au arătat îngrijoraţi de anunţul făcut de producătorii de preparate de carne, care au anunţat că vor să majoreze preţurile cu până la 15%, până la Crăciun.

”Noi sperăm să nu ajungem sub nicio formă la aceste scumpiri pentru că ne zbatem pe o piaţă cu acelaşi număr de clienţi, puterea de cumpărare este în scădere, inflaţia este de 5,75% şi nu se regăseşte în salarii”, a declarat Delia Nica, vicepreşedinte al Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR).

De aceeaşi părere este şi Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară. Potrivit acestuia, noi scumpiri în perioada Crăciunului ar însemna vânzări mai mici şi costuri de producţie mai mari.

În viziunea sa, preţurile ar trebui să fie majorate cu 10-15% pentru că jucătorii din industrie să reziste, însă procentul este prea mare pentru a putea fi suportat de populaţie. O soluţie care ar putea contrabalansa scumpirile la combustibili, energie electrică şi materie primă, ar fi ca Guvernul să reducă fiscalitatea, ceea ce le-ar permite companiilor să-şi reducă din cheltuieli şi să menţină preţurile la nivelul actual.

”Pentru ca societăţile comerciale să reziste trebuie să crească preţurile, însă, pe de altă parte, mai există şi problema veniturilor populaţiei. Salariile marii majorităţi nu au crescut. Veniturile sunt în scădere, pentru că preţurile la alimente, la apă caldă, la întreţinere, la combustibili au crescut, ceea ce înseamnă că veniturile familiilor sunt în scădere”, a declarat Dragoş Frumosu pentru ziarul Gândul.

Sorin Minea, Romalimenta: Avem piaţa cu cele mai scumpe produse de calitate slabă şi cele mai ieftine produse de calitate bună

Până la introducerea acestor măsuri, românilor le rămân două soluţii: fie acceptă scumpirile de preţ, fie se mulţumesc cu produse mai slabe calitativ, dar mai ieftine.

”Sunt mai slabe calitativ multe produse. Producătorii care au rămas cu preţurile pe loc, nu aveau decât o singură şansă: sau lucrau în pierdere, sau lucrau pe reţetă. O parte dintre ei vor încerca o majorare de preţ, asta este o chestie specific românească. În clipa în care se măresc preţurile unor produse de calitate, cei de dedesubt vin şi ei şi încearcă marea cu degetul şi creează iar o confuzie de calitate în preţ. Avem piaţa cu cele mai scumpe produse de clitate slabă şi cele mai ieftine produse de calitate bună”, a declarat Sorin Minea pentru The Epoch Times.

Care sunt previziunile pe piaţa de lactate şi a produselor de morărit şi panificaţie?

Şi în sectorul morăritului şi al panificaţiei, producătorii se confrunta cu aceleaşi probleme. Potrivit reprezentanţilor Patronatul Român din Industria de Morărit şi Panificaţie (ROMPAN), preţul grâului a crescut din iunie şi până acum cu 70%, iar preţul făinii a crescut cu 50%. În condiţiile în care ponderea făinii în preţul pâinii este de 50%, brutarii au încercat să scumpească pâinea ceea ce a atras o scădere a comenzilor, aşa că au dat înapoi.

Prin urmare, multe brutării au mers în pierdere în a doua jumătate a anului, din cauza nivelului TVA, a economiei nefiscalizate şi a creşterii accelarate a preţului grâului din ultima perioadă.

Aurel Popescu, preşedinte ROMPAN, a dat asigurări că producătorii nu intenţionează să scumpească produsele de panificaţie de Crăciun.

Perioada care premerge sărbătorile de iarnă este una grea pentru industria laptelui. Reprezentanţii Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui au declarat că postul Crăciunului este o perioadă în care vânzările vor scădea şi, implicit, costurile de producţie vor fi mai mari. Cu toate acestea, producătorii susţin că nu vor majora preţurile şi vor încerca să treacă de luna noiembrie cu ajutorul promoţiilor.

Unde se găsesc cele mai ieftine şi cele mai scumpe produse de bază

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) de la sfârşitul lunii octombrie, cea mai ieftină carne de porc poate fi cumpărată din pieţele din judeţul Prahova, unde kilogramul de carne nu depăşeşte 10 lei. La polul opus se află judeţul Braşov, unde locuitorii scot din buzunar chiar şi 20 de lei pentru un kilogram de carne de porc.

În ceea ce priveşte carnea de pasăre, aceasta poate fi achiziţionată la cel mai bun preţ în pieţele din Teleorman, unde un kilogram costă între 8 şi 8,5 lei. Pe de altă parte, la Iaşi, preţul unui kilogram de carne de pui se situează între 10,5 şi 15,2 lei.

Litrul de lapte poate fi cumpărat la cel mai bun preţ din pieţele din judeţul Argeş (1,5 lei-2,5 lei), de două ori mai ieftin decât din pieţele din Buzău, unde litrul de lapte poate ajunge şi la 5 lei, transmite Gândul.

Cele mai ieftine brânzeturi se găsesc în pieţele din Bistriţa-Năsăud, unde telemeaua costă între 11 lei şi 14 lei, în timp ce în Caraş Severin sau în Sălaj, pentru un kilogram de telemea, poţi scoate din buzunar chiar şi 30 de lei.

Datele Institutului Naţional de Statistică arată că alimentele s-au scumpit anul acesta, până în luna septembrie, cu 5,1% faţă de sfârşitul lui 2011.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor