Evoluţia descoperirii "Oraşului pierdut al giganţilor" în Ecuador [video]

Structuri piramidale uriaşe ascunse în jungla ecuadoriană
Structuri piramidale uriaşe ascunse în jungla ecuadoriană (Captură Youtube)

Material video pe pagina originală a articolului pe Epoch Times România

O echipă de exploratori şi cercetători, au descoperit în 2012 într-o zonă îndepărtată a junglei amazoniene din Ecuador, ceea ce considerau a fi un complex antic de piramide care nu era cunoscut publicului internaţional şi nici măcar celui din ţară. Bruce Fenton, autor şi cercetător, e de părere că acest complex ar putea fi 'oraşul pierdut al giganţilor', denumit astfel din cauza uneltelor de proporţii gigantice găsite în apropiere, precum şi datorită legendelor locale care povestesc despre o rasă gigantică de oameni care populau cândva zona.

La locul descoperirii există o structură piramidală extrem de mare cu o bază pătrată de aproximativ 80 de metri şi 80 de metri înălţime, cu pereţi înclinaţi abrupt. Această structură este alcătuită din sute de blocuri mari de piatră, cântărind aproximativ 2 tone bucata. Structura de proporţii mari are o zonă plată în vârf unde s-au găsit multe artefacte. "Arată că un perete pavat, o stradă sau piaţă antică cu unghiuri de 60 de grade, poate acoperişul unei structuri chiar mai mari. Multe dintre pietre sunt aliniate perfect, au laturi drepte şi par sculptate artificial", afirmă Duverneuil, unui dintre cercetătorii care au întreprins o expediţie acolo în aprilie şi mai 2013.

Între blocurile de piatră există un liant foarte asemănător cimentului sau betonului, sau a unui material vitrificat. În jurul zonei sunt împrăştiate multe artefacte din piatră şi piese de olărie. Multe dintre obiecte par unelte din piatră, unele dintre ele fiind extrem de mari şi grele, greu de mânuit pentru o persoană cu proporţii normale.

Mărimea uneltelor l-a făcut pe Fenton să suspecteze că acesta este unul dintre legendarele oraşe pierdute ale giganţilor, binecunoscute în legendele ecuadoriene despre zona amazoniană. Astfel de locuri provoacă frică indigenilor din Ecuador, deoarece se crede că sunt protejate fie de spirite, fie de fiinţe care nu aparţin acestei lumi. Legendele locale se referă la oameni gigantici care locuiau în oraşe care au fost uitate de istorie. În peşterile din acea zonă, precum şi în alte locuri din Ecuador, au fost găsite oase umane gigantice.

Guvernul Ecuadorului a fost informat despre descoperire şi a aranjat prin Ministerul Culturii o expediţie în 2013. Au participat departamente de securitate din minister, arheologi şi cercetători. Din păcate, în mod previzibil, echipa guvernamentală a tras concluzia că sit-ul era o formaţie naturală şi nu una construită de om, eliminând posibilitatea săpăturilor finanţate de guvern sau prezervarea sit-ului.

Fenton şi colegii săi nu sunt de accord cu concluzia guvernului că locul s-a format în mod natural, evidenţiind descoperirea blocurilor rectangulare, materialului de legătură dintre pietre, precizia lucrăturii în piatră şi descoperirea uneltelor din piatră precum şi a unui număr de pietre mari cu găuri circulare tăiate chiar prin mijloc.

"Nu mai poate exista niciun dubiu că ceea ce avem aici sunt rămăşiţele habitatului uman dintr-o eră foarte îndepărtată", nota Fenton pe pagina sa de internet Earth4all. "Ce trebuie să facem acum e să testăm nişte mostre, să le datăm şi să fie examinate de experţi relevanţi". Fenton împreună cu colegii săi speră să pună bazele unui muzeu în cea mai apropiată localitate din zona, unde artefactele să fie păstrate în siguranţă şi arătate cercetătorilor şi publicului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Știință