Evgheni Şevciuc: Transnistria nu prezintă niciun pericol militar pentru Moldova

Liderul regiunii transnistrene Evghenii Şevciuk. (VADIM DENISOV / AFP / Getty Images)
Tatiana Chiriac
15.06.2013

Transnistria nu a prezentat niciodată şi nu va prezenta niciun pericol militar pentru Moldova, le-a declarat vineri jurnaliştilor preşedintele autoproclamatei RMN, Evgheni Şevciuc. Potrivit unui comunicat al serviciului său de presă, Şevciuc a spus că dorinţa autorităţilor moldoveneşti de a muta "centrul atenţiei de pe existenţa unor subdiviziuni sau grupuri de reprezentanţi ai pacificatorilor la Bender reprezintă, pur şi simplu, sustragerea atenţiei publice de la evenimentele reale care au loc".

"Benderul este un oraş transnistrean situat în Zona de Securitate şi în care din anul 1992 există o serie de acorduri, reguli speciale de aflare a structurilor de forţă. Astfel, este un fapt îngrijorător acela că contrar acordurilor din anul 1992, la Bender în loc de 100 de poliţişti se află 246. Dislocarea unui număr suplimentar de reprezentanţi ai organelor de drept în oraş nu fusese coordonată în nici un fel cu partea transnistreană", a afirmat liderul tiraspolean, scrie ”Infotag”.

Conform spuselor sale "în structurile de forţă ale RMN are loc o reformă; în 1,5 ani circa 1,5 mii de militari au fost reduşi la Ministerul Apărării şi în organele de drept; a fost propus un proiect de lege privind reducerea termenului serviciului. Se presupune că efectivul de soldaţi va mai fi micşorat cu alte 30%. Transnistria îşi manifestă abordările paşnice nu în cuvinte, ci în fapte concrete. Astfel, nu există niciun fel de pericol militar din partea Transnistriei şi tentativa de aţâţare a focului pe lipsa de fapte este un indiciu că unele forţe politice din conducerea moldovenească şi-au concentrat atenţia pe direcţia necuvenită".

Şevciuc a pledat pentru o colaborare constructivă şi analiza chestiunilor de interacţiune economică. "Noi putem propune dezbaterea pe agendă a unor probleme din domeniul energetic. Realmente avem posibilitatea să oferim resurse energetice mai ieftine, în particular, electricitate pentru consum în Moldova şi de pe urma acestui fapt şi Transnistria, şi Moldova ar avea de câştigat. Deocamdată însă discuţiile nu se concentrează pe această direcţie", a constatat el.

Referindu-se la "caracterul angajat al problemei cu "legea privind frontiera de stat a RMN", liderul tiraspolean a afirmat că actul nu conţine nimic nou şi "nu schimbă regimul de trecere a frontierei de stat a Transnistriei". Totodată, el a atras atenţia la intenţia autorităţilor moldoveneşti de a instala la hotarul Transnistriei puncte de trecere pentru "aşa-zisul control migraţional".

"Ne dăm bine seama cu toţii ce este "prezentarea benevolă a actelor" în contextul iniţiativelor lansate ieri-alaltăieri. În cazul în care această lege va fi adoptată, cetăţenii Federaţiei Ruse şi ai Ucrainei, domiciliaţi în Transnistria, - iar numărul acestora este de circa 300 mii - conform propunerilor noi (deocamdată propuneri) vor fi de fapt în afara legii, vor fi urmăriţi administrativ. Aceasta denotă faptul că partenerii noştri se detaşează deocamdată de politica de conlucrare şi de identificare a deciziilor respective general acceptate", a constatat Şevciuc, declarând că "va urmări cu atenţie modificarea legislaţiei Moldovei astfel ca drepturile şi interesele cetăţenilor RMN să nu fie lezate".

Şevciuc a dat asigurări că "situaţia în Zona de Securitate este controlabilă, organele de drept şi structurile de forţă ale RMN sunt capabile să menţină un nivel înalt de securitate în localităţile republicii".

"Nu l-aş sfătui pe nimeni să facă provocări în Zona de Securitate pentru că noi le vom contracara împreună cu toţi participanţii la operaţiunea de menţinere a păcii din Zona de Securitate", a subliniat liderul transnistrean.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor