Este oficial: Orban merge în Parlament să-şi asume răspunderea pe legi ce vizează justiţia şi economia

Ludovic Orban
Ludovic Orban (Epoch Times România)

Premierul Ludovic Orban a anunţat vineri seară, la Palatul Victoria, că Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament pe două pachete de legi care nu mai suportă amânare. În primul pachet intră modificarea legilor justiţiei, transportul elevilor şi legea plafoanelor, în timp ce al doilea vizează controversata OUG 114, aşa numita "ordonanţa lăcomiei".

"Daţi-mi voie să vă comunic oficial, decizia pe care de altfel am discutat-o cu fiecare ministru în parte şi anume aceea de a ne angaja răspunderea în faţa Parlamentului pe două pachete de legi, să le spun aşa. Prima angajare a răspunderii este angajarea răspunderii pentru un proiect de lege care va cuprinde modificări în două domenii şi de asemenea care va cuprinde legea plafoanelor bugetare. După cum bine ştiţi, ne-am stabilit ca obiectiv să reuşim să finalizăm procedura de dezbatere şi adoptare a legii bugetului de stat şi a legii bugetului asigurărilor sociale de stat până la sfârşitul anului. Pentru a putea finaliza legea bugetului de stat şi de asemenea pentru a putea înainta Parlamentului legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat avem nevoie de aprobarea legii plafoanelor. Ştiţi foarte bine că a existat o speţă la Curtea Constituţională în care s-a spus foarte clar că legea bugetului de stat nu poate fi dezbătută şi aprobată fără să existe aprobată anterior legea plafoanelor", a declarat Orban în deschiderea şedinţei de guvern.

Ca atare, prima angajare de răspundere va fi pentru prorogarea termenelor cuprinse în legile Justiţiei privitoare la pensionarea anticipată a magistraţilor, privitoare la trecerea de la Complete de 2 la Complete de 3 şi de asemenea prorogarea termenului de intrare în vigoare a măririi vechimii necesare pentru intrarea în magistratură de la 2 la 4 ani.

"Sigur că ne propunem ca anul viitor să abrogăm aceste prevederi, ele să nu mai existe, să nu ne pună în situaţia de a proroga pe final de an. Este absolut necesară angajarea răspunderii pentru că este obligatoriu prorogarea termenului de intrare în vigoare a acestor trei prevederi care riscă să arunce în aer funcţionarea Justiţiei din România, riscă să lase cetăţenii români fără un acces liber la Justiţie, la actul de dreptate şi este absolut necesar să ne angajăm răspunderea. Odată cu prorogarea termenului de intrare în vigoare pentru cele trei prevederi din legile Justiţiei, vom abroga Ordonanţa 51 astfel încât să permitem decontarea navetei şcolare. Trebuie să ştiţi că la ora actuală există localităţi în care copiii, din cauza faptului că nu îşi permit să plătească costul integral al biletului pentru transport, nu se duc la şcoală. Ordonanţa 51 care a fost o ordonanţă ce a urmărit, după părerea mea, două scopuri perverse, şi anume la presiunea baronilor judeţeni ai PSD-ului să nu mai fie nevoiţi să plătească costurile aferente transportului pentru naveta copiilor prin desfiinţarea statutului de serviciu public al serviciului de transport intrajudetean şi de asemenea a mai avut un obiectiv pervers această Ordonanţă care prelungeşte licenţele de transport intrajudetean cu încă 4 ani de zile ignorând obligaţia de a licita traseele în transportul intrajudetean", a precizat Orban.

Şeful Guvernului a subliniat că "evident va face parte din proiectul de lege pentru care ne vom angaja răspunderea şi care de asemenea necesită adoptarea cât mai rapidă pentru a înceta această stare gravă care creează pentru foarte mulţi copii dificultăţi, dacă nu chiar pentru mulţi imposibilitatea de a putea să se ducă la şcoala".

"De asemenea, în proiectul de lege pentru care ne vom angaja răspunderea se află şi proiectul de lege al plafoanelor care este necesară pentru adoptarea ulterioară a legii bugetului de stat. La această şedinţă vom discuta într-o primă citire textul. Nu o vom adopta. Vă anunţ de acum că marţi convoc şedinţa de Guvern, astfel încât să adoptăm şi să demarăm procedura de angajare a răspunderii marţi. De asemenea, conform discuţiilor pe care le-am avut, ne vom angaja răspunderea pentru abrogarea tuturor prevederilor catastrofale pentru economia româneasca care au fost cuprinse în Ordonanţa de Urgenţă 114. Am tras nădejde că în dezbaterea parlamentară, vom putea să abrogăm toate acele prevederi care au provocat, după părerea mea, prejudicii inestimabile economiei româneşti. Nu ştiu dacă vom putea face acest lucru, dimpotrivă, din veştile pe care le primesc de la Parlament din diferite Comisii se pare că unii chiar vor să înrăutăţească prevederile din OUG 114. Ultima ispravă de care am auzit a fost aceea a măririi plafonului pentru fantomaticul FDI la 15 miliarde. Este ceva de noaptea minţii", a afirmat Orban.

Declaraţiile integrale în materialul video.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne