ESTE OFICIAL: Nicolae Ciucă a anunţat că îşi dă demisia pe 26 mai din funcţia de premier

Nicolae Ciucă
Nicolae Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă la Argeş, că vineri - 26 mai - îşi va depune mandatul, urmând să decidă şi dacă va mai rămâne sau nu în viitorul Executiv.

"Îmi voi depune mandatul", a confirmat Nicolae Ciucă.

Reporter: Există vreo şansă ca Ministerul Dezvoltării Regionale să rămână la UDMR astfel încât aceştia să rămână la guvernare? Cel puţin aceasta era până acum condiţia.

Nicolae Ciucă: Nu am încheiat încă negocierile. Ca atare, orice formulă de la cea a rămânerii în protocol până la cea a modificării, asumării ministerelor de fiecare partid în parte este deschisă.

Reporter: Aţi luat o decizie cu privire la ce veţi face după vineri? Dacă veţi rămâne sau nu în Executiv?

Nicolae Ciucă: Se consumă ziua de vineri şi voi lua o decizie. Până luni voi lua o decizie.

Reporter: Va fi respectat protocolul sau vor fi renegociate împărţirile?

Nicolae Ciucă: Asta am spus mai devreme, există în momentul de faţă discuţii, negocieri astfel încât fie există varianta protocolului, fie negocieri şi reasumare de ministere la nivelul fiecărui partid.

Reporter: Asta înseamnă că fiecare partid va alege pe rând, prin tragere, ministerul pe care şi-l doreşte?

Nicolae Ciucă: Ştiţi foarte bine cum se fac astfel de negocieri, modul în care se asumă fiecare minister. Are o anumită procedură, după care se negociază pe fiecare minister în parte.

Reporter: PSD va avea prima tragere, ţinând cont că Marcel Ciolacu a declarat în nenumărate rânduri că doreşte ministerul Transporturilor pentru Sorin Grindeanu?

Nicolae Ciucă: E normal să existe o ierarhizare în funcţie de ponderea fiecărui partid în Parlament şi, desigur, în coaliţie.

Reporter: Începând cu PSD?

Nicolae Ciucă: Da.

Reporter: Este dispus PNL să cedeze Ministerul Transporturilor sau mergeţi în continuare pe varianta respectării acordului?

Nicolae Ciucă: Încă negociem.

Reporter: Mergeţi pe varianta comasării ministerelor?

Nicolae Ciucă: Decizia este luată ca viitorul Guvern să aibă 18 ministere. Nu vorbim doar de cele 18 ministere. Ştiţi foarte bine că am dat un semnal foarte clar referitor faţă de ce înseamnă reducerea numărului de personal în prima fază la nivelul aparatului guvernamental şi al demnitarilor. Am redus cu 50% numărul de consilieri la nivelul demnitarilor, reducem numărul de ministere, vom reduce numărul de secretari de stat şi aparatele aferente fiecăruia.

Reporter: În ultima perioadă aţi purtat vreo discuţie cu Preşedintele Klaus Iohannis? Ce v-a transmis în legătură cu strategia pe mai departe?

Nicolae Ciucă: Vom avea o discuţie cu domnul Preşedinte după ce finalizăm negocierile. Până atunci nu.

Reporter: Preşedintele îşi doreşte respectarea protocolului în acest moment?

Nicolae Ciucă: Preşedintele nu se implică în acest proces. E decizia partidelor politice ce fac.

Reporter: Vă daţi demisia clar, domnule premier, pe 26?

Nicolae Ciucă: Dacă am zis că îmi depun mandatul...

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne