Elevii din Constanţa dau Guvernul în judecată

Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă (Epoch Times România)

Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) a anunţat că a depus, miercuri, o cerere de chemare în judecată împotriva Guvernului României, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei publice, în care solicită anularea Hotărârii Guvernului nr. 863/2016 care prevede impunerea tarifelor maximale la abonamentele elevilor pe transportul judeţean. Acţiunea a fost depusă la Curtea de Apel Constanţa.

Reprezentanţii AEC afirmă că, încă din 2016, elevii din România „s-au aflat în imposibilitatea decontării cheltuielilor de transport, fiindu-le încălcat dreptul prevăzut la art. 84, alin. (3) şi (3^1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 din cauza apariţiei tarifelor maximale impuse operatorilor de transport judeţean pentru abonamentele elevilor sub forma unor obligaţii de serviciu public, dar fără acordarea unor compensaţii”. Potrivit AEC, din cauza acestui fapt, „aceştia nu respectau tarifele, iar elevii nu puteau deconta facturile primite la licee, fiind invocate diferenţele de tarif dintre lege şi realitate”.

AEC a amintit totodată că, începând cu 28 iunie, a intrat în vigoare OUG nr. 51/2019 ce prevede eliminarea transportului judeţean din sfera serviciilor publice şi din reglementările Legii nr. 92/2007. Or, HG nr. 863/2016 are ca temei legal art. (3^2) şi (3^3) din Legea 1/2011, ce făceau derogare de la art. 43, lit. b) din Legea 92/2007 care a fost modificat în sensul eliminării prevederilor privind transportul judeţean.

”Pe cale de consecinţă, având în vedere că HG 863/2019 se aplică exclusiv pentru transportul judeţean, atragem atenţia că acesta nu mai este aplicabil şi trebuie abrogat”, au mai sesizat cei de la AEC.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne