Egiptul curtează Rusia după ce SUA i-au redus ajutorul militar

Cairo, Egipt
Cairo, Egipt (Peter Macdiarmid / Getty Images)
Epoch Times România
11.11.2013

Statele Unite şi-au redus ajutorul militar pentru Egipt şi în acest context guvernul egiptean îşi îndreaptă acum atenţia înspre Rusia, sperând că aceasta îi va oferi sprijin concret în faţa presiunilor venite dinspre Washington ca urmare a preluării puterii prin forţă de către armată la Cairo, scrie luni cotidianul rus Kommersant, citat de Ria Novosti.

O delegaţie formată din reprezentanţi ai noului guvern militar egiptean a efectuat săptămâna trecută o vizită la Moscova, cu scopul de a "reda relaţiilor bilaterale caracterul lor strategic din epoca sovietică", promiţând autorităţilor ruse că Egiptul va promova interesele Rusiei în zona Orientului Mijlociu, astfel încât aceasta să redobândească rolul de "lider" în această regiune. Este a doua vizită a unor emisari egipteni în Rusia în ultimele două luni.

Un alt obiectiv al ultimei vizite, mult mai concret, a fost pregătirea negocierilor în formatul 2+2, între miniştrii ruşi de externe şi ai apărării şi omologii lor egipteni.

"Egiptul apreciază în mod special sprijinul preşedintelui Putin faţă de revoluţia din 30 iunie', a declarat Ahmed al-Fadali, un membru al delegaţiei egiptene, deşi preşedintele rus nu s-a pronunţat niciodată deschis în favoarea acţiunii armatei egiptene de înlăturare de la putere a preşedintelui Mohamed Morsi. "Rusia are interesele sale în regiune, are nevoie de un nou prieten şi de un aliat puternic", a mai spus reprezentantul egiptean. La rândul său, un alt membru al delegaţie egiptene, fostul ministru de externe, Mohammed al-Orabi, şi-a exprimat speranţa că Moscova va ajuta Egiptul 'să reziste în faţa presiunii occidentale".

Mişcarea Fraţilor Musulmani, din care face parte şi fostul preşedinte Morsi, susţinea acţiunile jihadiştilor care luptă în Siria alături de rebeli împotriva preşedintelui Bashar al-Assad, dar actualul guvern de la Cairo a schimbat această orientare şi împărtăşeşte deplin poziţia Rusiei în conflictul sirian.

În luna octombrie, Statele Unite au anunţat o reducere considerabilă a ajutorului militar anual în valoare de circa 1,4 miliarde de dolari pe care îl oferă Egiptului începând din anul 1979, ca recompensă pentru semnarea tratatului de pace cu Israelul.

Dar, mulţi experţi sunt sceptici că vom vedea din nou un adevărat parteneriat strategic între Rusia şi Egipt, cum a existat odinioară în timpul Războiului Rece, egiptenii înşişi recunoscând că nu au alternativă la relaţiile cu Statele Unite. Dar şi Rusia ar putea obţine unele avantaje, precum livrările de armament, presa egipteană vorbind despre contracte în valoare de 4 miliarde de dolari.

Egiptul nu are însă capacitatea financiară de a face achiziţii masive de armament, astfel că mizează pe ajutorul financiar al ţărilor din Golf, cu excepţia Qatarului care a susţinut Fraţii Musulmani. Arabia Saudită i-a acordat deja un împrumut în valoare de 12 miliarde de dolari şi a promis alte 5 miliarde de dolari, chiar şi Rusia fiind dispusă să studieze posibilitatea unui credit.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor