Ecourile sectare din Siria ajung în Turcia

La scurt timp după începutul secolului, recent instalatul prim-ministru turc Recep Tayep Erdogan şi preşedintele sirian Bashar Al-Assad au schimbat direcţia relaţiilor turco-siriene.

Animozităţile vechi, care sunt definite ca o relaţie istorică bilaterală tensionată - în primul rând de politica Războiului Rece, disputele maritime, Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi Israel - au fost lăsate deoparte, pe măsură ce legăturile s-au îmbunătăţit în mod semnificativ.

Regimul s-a folosit efectiv de diviziunile sectare, promovându-se ca un apărător al comunităţilor creştinilor antici, alawiţilor şi druzilor din Siria, pentru a-şi menţine legitimitatea şi a-şi consolida influenţa deosebită asupra societăţii.

Dar, în ciuda unui deceniu de integrare economică, cooperare militară şi prietenie diplomatică, Turcia a devenit unul dintre principalii inamici ai lui Bashar Al-Assad, de când Erdogan a întors spatele vechiului său prieten ca răspuns la represiunea brutală a regimului sirian asupra opoziţiei.

Caracterul sectar al războiului civil din Siria a creat tensiuni în Turcia, complicând relaţia dintre Ankara, Damasc şi opoziţia siriană înarmată.

În plus faţă de găzduirea celei de-a doua întâlniri a Consiliului Naţional Sirian, Armatei Siriene Libere şi grupului Prietenii Siriei, guvernul turc a cooperat cu Statele Unite, Arabia Saudită şi Qatar pentru a finanţa o reţea de "intermediere din umbră, ce include şi Frăţia Musulmană din Siria", care oferă opoziţiei siriene înarmate "puşti automate, grenade propulsate de rachete, muniţii şi arme antitanc", a raportat presa internaţională.

Mai mult decât atât, turcii au trimis trupe şi baterii de rachete de-a lungul frontierei siriene, ridicând probleme legate de o potenţială confruntare militară.

Nu toţi turcii sprijină poziţia guvernului lor faţă de Siria. Mulţi turci alawiţi şi-au exprimat solidaritatea cu regimul lui Assad, după cum au făcut şi turcii alevi (care aparţin unei alte subsecte, adesea persecutate, a islamului şiit). Aceşti turci relevă o lecţie importantă despre Orientul Mijlociu. Într-o regiune cu profunde diviziuni sectare, unitatea naţională se dovedeşte uneori mai slabă decât legăturile religioase, etnice şi lingvistice transnaţionale.

Opinia publică turcă despre criza din Siria este şi mai divizată în Provincia Hatay, situată pe coasta mediteraneană, de-a lungul frontierei siriene. Cea mai mare parte din cei jumătate de milion de arabi alawiţi din Turcia locuiesc în Hatay, unde alawiţii şi sunniţii trăiesc în număr egal alături de o minoritate creştină considerabilă.

De când a început violenţa din Siria, în Hatay au izbucnit o serie de demonstraţii pro-Assad conduse de alawiţi, în timp ce grupurile sunnite din alte părţi ale provinciei au ajutat şi sprijinit Armata Siriană Liberă.

În martie 2012, corespondentul străin din Istanbul al NPR, Peter Kenyon, a raportat că "o mare demonstraţie a scandat sloganul clasic pro-Assad: "Allah, Siria, Bashar, asta-i tot". Potrivit Al-Jazeera, mulţi din comunitatea alawită din Turcia cred că "Preşedintele Bashar al-Assad încearcă să menţină unită o Sirie tolerantă şi pluralistă, mulţi dintre ei fiind preocupaţi de modul în care minorităţile sunt tratate de rebelii sirieni".

Loialitate divizată

De când Hafez Al-Assad a ajuns la putere printr-o lovitură militară de stat, fără vărsare de sânge, din 1970 încoace, rangurile superioare ale guvernului sirian au fost umplute de membri ai comunităţii sale minoritare alawite. Regimul s-a folosit efectiv de diviziunile sectare, promovându-se ca un apărător al comunităţilor creştinilor antici, alawiţilor şi druzilor din Siria, pentru a-şi menţine legitimitatea şi a-şi consolida influenţa deosebită asupra societăţii.

Chiar şi după 17 luni de represiune mortală condusă de guvern, alawiţii şi creştinii din Siria (aproape un sfert din populaţie) sprijină în continuare regimul, din cauza temerilor că Frăţia Musulmană sau extremişti islamişti sunniţi ar putea dobândi puterea într-o Sirie post-Assad.

Prin contrast, minorităţile religioase din Turcia nu au primit o protecţie similară din partea guvernului lor. În primii ani ai Republicii Turce, mulţi alevi l-au susţinut pe Kemal Ataturk, deoarece secularismul era un pilon cheie al ideologiei sale. Ca non-sunniţi, ei credeau că se pot descurca doar în cadrul unui sistem politic secular.

Cu toate acestea, de-a lungul ultimelor nouă decenii, turcii alevi au fost marginalizaţi, persecutaţi şi discriminaţi persistent. Forţele turceşti de dreapta, împreună cu justiţiari şi poliţişti, au comis masacre împotriva comunităţilor de alevi în 1978, 1993 şi 1995.

Mai mult decât atât, cemevis (locurile de adunare ale turcilor alevi) nu au primit statutul juridic de loc de cult. Chiar şi astăzi, numeroase ONG-uri, printre care Asociaţia pentru Drepturile Omului şi Solidaritate pentru Popoarele Asuprite şi Fundaţia pentru Ajutor Umanitar, au documentat "semnele misterioase desenate de anumite persoane pe zeci de case aparţinând membrilor minorităţii alevi din Turcia, în Adiyaman".

Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) al prim-ministrului Erdogan nu este popular în cercurile de alevi, iar criza din Siria nu a facilitat o îmbunătăţire a relaţiilor dintre partidul de la guvernare din Turcia şi cea mai mare minoritate religioasă din ţară. Selahattin Ozel, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Alevi din Turcia, a declarat pentru Wall Street Journal: "Ca turci alevi, nu susţinem un regim anti-democratic şi anti-umanist [în Siria], dar nu putem înţelege de ce prim-ministrul [turc] a devenit atât de brusc un duşman al administraţiei siriene".

Alevii susţin într-un număr copleşitor opoziţia partidului AKP, Partidul Popular Republican orientat spre Kemalism (CHP), şi mulţi din comunitatea lor se tem că Erdogan încearcă să creeze un stat islamist sunnit în Turcia.

În Siria, regimul lui Assad are susţinători sunniţi, în primul rând din clasa afaceriştilor, iar câţiva sirieni non-sunniţi s-au alăturat opoziţiei, astfel încât o portretizare a războiului civil sirian strict din punct de vedere sectar este o simplificare extremă.

O serie de probleme nesectare, inclusiv reforma democratică, politicile economice şi decalajul islamist-secular, au contribuit cu toate la războiul civil sirian. Cu toate acestea, pentru mulţi alawiţi şi aleviţi din Hatay, identitatea alawită a regimului lui Assad şi identitatea predominant sunnită a opoziţiei influenţează înţelegerea conflictului de către ei.

După cum raportează Soner Cagaptay: "În cazul în care Ankara va interveni în Siria împotriva regimului 'alawit' al lui al-Assad şi va sprijini militar revolta "sunnită", unele persoane din comunitatea turcă alevi ar putea fi înclinate să perceapă acest lucru ca pe un 'atac sunnit' împotriva 'colegilor alevi'".

Ali Yilmaz Cecim, un turc alevi cu o părere negativă despre relaţia guvernului său cu opoziţia siriană înarmată, a reiterat acest punct de vedere. "Ei [turcii sunniţi] iau partea străinilor împotriva concetăţenilor turci", a declarat el pentru The Independent.

"Ştim că mulţi dintre aceşti rebeli sirieni au vederi extremiste, acesta fiind motivul pentru care se luptă cu guvernul lor, în ciuda a ceea ce susţin ei. Persoanele care doresc să-i aducă la putere, fac acest lucru deoarece în felul acesta îşi vor împinge propriile vederi religioase extremiste aici, sporindu-şi influenţa."

Viitorul minorităţilor religioase din Turcia

Potrivit Financial Times, "rapoartele privind drapelul negru al Al-Qaeda arborat în anumite zone ale Siriei, împreună cu răpirea a doi jurnalişti occidentali în apropiere de graniţa cu Turcia, de către o bandă islamistă ce pare să fi inclus mulţi străini, au dus la temeri că Siria a devenit un magnet pentru jihadistii globali".

La începutul acestei luni, Alex Marquardt de la ABC a raportat despre influenţa crescândă a Al-Qaeda în Siria şi a declarat că "luptătorii străini, în cea mai mare parte fundamentalişti religioşi, intră în ţară - alăturându-se luptei. Ei vor ca Assad să fie înlăturat şi Siria să devină un stat islamic".

Din păcate, radicalizarea şi internaţionalizarea opoziţiei înarmate din Siria nu a făcut decât să exacerbeze temerile comunităţilor minoritare din Turcia, care cred că înlăturarea lui Assad le-ar putea submina securitatea.

Unii membri islamişti ai opoziţiei înarmate din Siria au adus prejudecăţile anti-alawite cu ei în taberele de refugiaţi din sudul Turciei, amplificând astfel tensiunile sectare din Turcia. Mehmed Aziz, un refugiat sirian în vârstă de 28 de ani aflat într-o tabără în Ceylanpinar, Turcia - care primeşte sute de refugiaţi zilnic - a ameninţat că toţi alawiţii care sosesc în tabără vor fi ucişi.

Pe 4 august, o familie alawită din Surgu a fost vizată de o gloată sunnită, la începutul Ramadanului, sărbătoare pe care alawiţii nu o respectă. Gloata a aruncat cu pietre în casa acelei familii şi a scandat: "Moarte alawiţilor. Vă vom da foc la toţi". Mulţimea furioasă a putut fi dispersată doar după ce ofiţerii de poliţie au anunţat că familia alawită se mută, lucru pe care familia vizată nu l-a spus niciodată poliţiei.

Deşi regimul lui Bashar Al-Assad a săvârşit atrocităţi grave împotriva propriului său popor şi a oferit multor sirieni destule motive pentru a sprijini opoziţia înarmată, comunitatea alawită şi cea de alevi din Turcia, chiar dincolo de frontieră, au preocupări legitime cu privire la dispariţia regimului. Posibilitatea unei reacţii sângeroase şi răzbunătoare împotriva comunităţii alawite din Siria este reală, mai ales având în vedere retorica şi comportamentul anumitor actori din cadrul opoziţiei.

Mai mult decât atât, temerile că violenţa sectară va afecta şi Turcia sunt rezonabile, având în vedere diviziunile sectare tot mai profunde care au cauzat multă vărsare de sânge în tot Orientul Mijlociu, în ultimii ani. De aceea, relaţia guvernului turc cu rebelii sirieni s-a confruntat cu dezaprobarea din partea turcilor care au un interes în supravieţuirea regimului lui Assad.

Giorgio Cafiero contribuie la rubrică Politica Externă în Atenţie. Cu mulţumiri FPIF.org.

Epoch Times publică în 35 de ţări şi în 19 limbi. Abonaţi-vă la newsletter-ul nostru electronic.