Ebola ar putea lovi China în 3 săptămâni dacă nu se iau măsuri

Virusul Ebola, la microscop.
Virusul Ebola, la microscop. (Getty Images)

Experţii americani avertizează că virusul mortal ebola ar putea lovi China, în 3 săptămâni iar de acolo poate să ajungă în Hong Kong şi Macao.

Centrul Taiwanez pentru Controlul Bolilor (CTCB) a declarat că nu există cazuri confirmate de ebola în China şi Taiwan, adăugând că au loc schimburi informaţionale cu colegii din alte ţări pentru a se putea controla răspândirea virusului.

Experţii de la Universitatea Nord-Estică din Boston au publicat un raport după ce au comparat şi analizat datele dintre rutele aeriene din jurul lumii şi ruta transmiterii ebolei. Virusul s-ar putea răspândi în Hong Kong şi Macao foarte rapid prin China şi prin miile de zboruri care intră şi ies din zonă, dacă guvernele din Hong Kong şi Macao nu adoptă măsuri serioase de prevenire.

Chou Jih-haw, director adjunct al CTCB, a spus că remarcile experţilor sunt pur teoretice. Dar China înfruntă un risc ridicat pentru infectare cu ebola datorită intereselor sale în ţările africane şi datorită multiplelor rute aeriene între China şi zonele afectate de virus.

Pe baza unui acord de cooperare medicală, Taiwanul schimbă cu China informaţii despre epidemii precum cea de ebola, febra dengue sau gripa aviară. Autoritatea taiwaneză pentru sănătate monitorizează îndeaproape China pentru orice dovadă a unei epidemii.

China şi Taiwanul au experimentat epidemia de SARS. SARS s-a răspândit în China, însă regimul comunist a muşamalizat epidemia timp de şase luni, în ciuda faptului că OMS cerea intempestiv rapoarte despre criza la faţa locului.

Abia când, în final, epidemia s-a râspândit în America de Nord (SUA şi notabil Canada atlantică), Beijing-ul a recunoscut problema.

Oficialul taiwanez a spus că asistenta medicală Teresa Romero Ramos din Spania a contractat virusul datorită eşecului autorităţilor spaniole de a lua suficiente măsuri preventive pentru angajaţii din domeniul sănătăţii implicaţi în lupta contra virusului.

Thomas Eric Duncan, primul caz confirmat de ebola în SUA, nu a dezvăluit faptul că fusese în Liberia – ţară puternic afectată de virus, alături de Guineea şi Sierra Leone – decât după ce a zburat spre Dallas, Texas.

Duncan a murit miercuri în spital iar un ofiţer de poliţie care i-a vizitat apartamentul a fost internat la rândul său în spital după ce a manifestat unele simptome tipice ebolei. Ulterior, oficiali din domeniul sănătăţii au declarat că ofiţerul nu este infectat cu virusul mortal.