Dragnea vrea OUG pe Codul Administrativ: De doi ani şi ceva noi suntem la guvernare, dar nu şi la putere

Liviu Dragnea
Liviu Dragnea (Epoch Times România)
Loredana Diacu
16.03.2019

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a solicitat Guvernului, sâmbătă, în cadrul unei discurs susţinut la Snagov, să adopte o ordonanţă de urgenţă privind Codul Administrativ, aflat în prezent în circuitul parlamentar.

"PNDL e un program pe care l-am făcut în 2013 şi care s-a dovedit cel mai eficient program din România. (...) A fost programul 1, 2 şi urmează şi programul 3. Dar până atunci, de când acest leneş (referire la preşedintele Klaus Iohannis - n.r.) a semnat bugetul, este disponibil Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, accesibil pentru autorităţile locale. (...) bani sunt, voinţă politică este, dar trebuie să spunem şi lucrurile care nu funcţionează cum trebuie. Eu le spun mereu şi le spun în continuare cu tărie, chiar dacă unii se vor supra, chiar dacă unii mă vor certa, mă vor înjura, e treaba lor. Eu n-am avut de gând, nu am şi nu o să am de gând niciodată să spun lucruri în care nu cred sau să ascund lucruri doar din convingeri electorale sau pentru câştig electoral", a declarat Dragnea.

Mai exact, liderul PSD s-a arătat nemulţumit că diversele instituţii ale statului nu dau avizele necesare demarării proiectelor.

"În continuare în ministere şi în agenţii sunt oameni care au o singură preocupare, cum să scrie de ce nu se poate. Şi dacă nu găsesc motive legale că nu se poate, e motivul general că se încalcă Constituţia. Toţi funcţionarii din România se pricep la Constituţie, absolut toţi. De ce? Ca să nu se facă, să nu se dezvolte să nu se dea sprijin către autorităţile locale, să nu se avizeze programe serioase de dezvoltare. (...) Codul Administrativ s-a întors la Parlament de la CCR, poate totuşi Guvernul se gândeşte că ar trebui adoptat prin OUG, pentru că de doi ani şi ceva de zile noi suntem la guvernare dar nu la putere. Că asta este situaţia. Eu n-am vorbit cu un primar din ţară asta care să nu se plângă de cât de mult timp îi trebuie ca să obţină nişte avize sau nişte aprobări şi în final după un an doi i se spune că nu. O ţară nu se poate dezvolta aşa", a precizat Dragnea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor