Pragul pentru abuz in serviciu. CCR ridica Parlamentului mingea la fileu

Curtea Constituţională a respins în parte, marţi, excepţia ridicată de fosta soţie a lui Liviu Dragnea privind abuzul în serviciu şi a decis că implementarea unui prag valoric este o obligaţie a legiuitorului.
Palatul Cotroceni, depunere jurământ, noii membri ai CCR. În imagine,  Valer Dorneanu Mona Pivniceru şi Daniel Morar (Epoch Times România)
Mădălina Crăciun
06.06.2017

Excepţia de neconstituţionalitate, privind abuzul în serviciu cu privire la sintagma “îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu” ridicată de Bombonica Dragnea, a fost admisă de judecătorii Curţii Constituţionale. Cu privire la cel de-al doilea aspect, de stabilire a unui prag valoric minim, Curtea a decis că acest lucru nu intră în sarcina sa.

Excepţia de neconstituţionalitate, privind abuzul în serviciu cu privire la sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" ridicată de Bombonica Dragnea a fost admisă de judecătorii Curţii Constituţionale şi a precizat că sintagma este constituţională dacă din cuprinsul dispoziţiilor acesteia se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii", cu alte cuvinte, în momentul de faţă nu se înţelege destul de clar care sunt dispoziţiile legale care nu trebuiesc încălcate pentru a încadra o faptă la abuz în serviciu.

“Prin urmare, Curtea a reţinut că dispoziţiile art.248 din Codul penal din 1969 încalcă prevederile art.1 alin.(5) din Constituţie, deoarece sintagma „îndeplineşte în mod defectuos”, din cuprinsul acestora, nu întruneşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nefiind enunţată cu suficientă precizie pentru a se înţelege la ce dispoziţii legale se raportează încălcarea atribuţiilor de serviciu. Astfel, Curtea a reţinut că defectuozitatea îndeplinirii unui act trebuie stabilită numai prin raportare la legea în domeniu”, potrivit comunicatului CCR.

În ceea ce priveşte pragul valoric, Curtea a luat din nou în dezbatere o Decizie dată pe subiectul abuzului în serviciu şi a precizat că este obligaţia legiuitorului să implementeze un prag valoric, cu mentiunea că acest lucru nu intră în sarcina sa.

“Referitor la criticile formulate cu privire la lipsa unui prag valoric sau a intensităţii vătămării rezultate din comiterea faptei, Curtea a reiterat considerentele Deciziei nr.405 din 15 iunie 2016, prin care a subliniat că revine legiuitorului sarcina de a reglementa valoarea pagubei şi gravitatea vătămării rezultate din comiterea faptei de ”abuz în serviciu”, cu aplicarea principiului "ultima ratio", astfel cum acesta a fost dezvoltat în doctrină şi jurisprudenţă (inclusiv cea a Curţii Constituţionale), aceste circumstanţieri fiind necesare delimitării răspunderii penale de celelalte forme de răspundere juridică. Totodată, Curtea a reţinut că, dată fiind natura omisiunii legislative relevate, instanţa constituţională nu are competenţa de a complini acest viciu normativ, întrucât şi-ar depăşi atribuţiile legale, acţionând în sfera de competenţă a legiuitorului primar sau delegat, aceasta fiind singura autoritate care are obligaţia de a reglementa pragul valoric sau intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu”, se arată în comunicatul CCR.

Reamintim că fosta soţie a liderul PSD, Liviu Dragnea, a depus, pe data de 2 martie, o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale privind definiţia abuzului în serviciu. Conform cererii, sintagma “îndeplineşte în mod defectuos” era neclară şi menţiona că pentru a pune o persoană sub acuzare pentru abuz în serviciu ar trebui să existe un prag minim valoric, altfel incriminarea faptei fără raportare la un prejudiciu ar fi neconstituţională.

Mai merită menţionat că nu numai procurorii au cerut atunci respingerea sesizării Curţii Constituţionale ca inadmisibilă, după ce au arătat că fusese deja analizată constituţionalitatea reglementărilor pe abuzul în serviciu de către CCR, ci şi - surpiză?! - premierul Grindeanu a cerut Curţii Constituţionale să respingă ca inadmisibilă excepţia ridicată de Bombonica Dragnea, în conformitate cu punctul de vedere al Ministerului Justiţiei.

La rândul său, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, despre care "umbla vorba" că Dragnea l-ar vrea reamaniat, nu şi-a exprimat acordul pentru stabilirea unui prag minim pentru abuz în serviciu.

Amintim în context că prejudiciul în dosarul în care Bombonica este judecată pentru abuz în serviciu, iar fostul ei soţ pentru instigare la abuz în serviciu, a fost estimat de procurori la 108.000 de lei. Dacă pragul abuzului în serviciu ar fi fost stabilit la 200.000 de lei de exemplu, cum cere celebra OUG 13, infracţiunea care i se atribuie Bombonicăi n-ar mai fi fost calificată ca atare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor