DOCUMENTAR - Efectele expunerii la radiaţii asupra oamenilor

Radiatii solare
Radiatii solare (photos.com)
Epoch Times România
14.03.2011

Expunerea la radiaţii creşte riscul apariţiei cancerului dar şi a unor malformaţii la copii, relatează BBC News, care prezintă principalele sale efecte

CARE SUNT EFECTELE IMEDIATE ALE EXPUNERII LA RADIAŢII?

Expunerea la un nivel moderat de radiaţii are mai multe simptome. Victimele se plâng de greaţă şi ameţelei în primele ore de la expunere, urmate de diaree, dureri de cap şi febră.

După primele simptome, poate interveni o perioadă de mai multe săptămâni în care pacientul pare sănătos. Însă noi simptome, mai grave, apar după aceea.

În cazul unui nivel mai mare de radiaţii, pot apărea leziuni, uneori fatale, la organele interne.

CARE ESTE TRATAMENTUL?

Primul lucru care trebuie făcut este limitarea contaminării, prin aruncarea hainelor şi pantofilor şi spălarea cu apă şi săpun.

Apoi, pacienţilor le pot fi administrate medicamente care stimulează producţia de celule albe, pentru contracara eventuale leziuni la nivelul măduvei spinării şi pentru a reduce riscul de infecţii, din cauza slăbirii sistemului imunitar.

Există şi medicamente care pot ajuta la reducerea leziunilor la organele interne provocate de particulele radioactive.

CUM AFECTEAZA RADIAŢIILE SANATATEA?

Materialele radioactive produc radiaţii ionizante, care pot afecta reacţiile chimice din organism, rupând legăturile chimice dintre atomii şi moleculele din care sunt formate ţesuturile.

Organismul răspunde înercând să vindece aceste leziuni, care uneori sunt prea grave sau prea mari pentru ca acest lucru să fie posibil. De asemenea, există pericolul apariţiei unor greşeli în procesul natural de vindecare.

Zonele organismului care sunt cele mai vulnerabile la radiaţii sunt intestinele şi stomacul, precum şi măduva spinării.

Gravitatea efectelor depinde de durata expunerii de radiaţii şi de intensitate.

PRINCIPALELE EFECTE PE TERMEN LUNG

Cancerul este cel mai mare risc pe termen lung. Cancerul intervine atunci când celule se divizează şi se înmulţesc necontrolat. În mod normal, organismul dispune de o serie de procese pentru a evita această posibilitate, însă expunerea la radiaţii le poate perturba.

De asemenea, expunerea la radiaţii poate provoca mutaţii în materialul genetic, ce nu sunt asociate numai cu cancerul, ci pot fi transmise copiilor. Printre malformaţiile care pot apărea se numără cap sau creier mai mic, probleme la ochi, creştere prea lentă sau dificultăţi de învăţare.

SUNT COPIII EXPUŞI LA RISCURI MAI MARI?

Din unele puncte de vedere, da. Pentru că ei sunt creştere, mai multe celule se divid şi potenţialul ca ceva să nu decurgă normal este mai mare.

După dezastrul de la Cernobîl, din 1986, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a înregistrat o creştere semnificativă a numărului de cazuri de cancer al tiroidă în rândul copiilor. Acest fenomen a apărut pentru că materialele radioactive eliberate în urma accidentului conţineau un nivel mare de iod radioactiv, care se acumulează în tiroidă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor