"DNA-ul pădurilor", un pas mai aproape de a deveni realitate. USR anunţă o victorie majoră în Parlament

(Andrei Popescu/Epoch Times România)

Proiectul de lege “DNA-ul pădurilor” privind investigarea infracţiunilor de mediu, depus de USR, a fost votat în Camera Deputaţilor cu 200 voturi “pentru”, 4 “împotrivă” şi 107 abţineri, urmând să meargă în Senat, care este for decizional.

“Sănătatea şi funcţionarea mediului este o temă cu adevărat majoră pentru societate.Trebuie să să trecem de faza în care adoptăm legi privind protecţia mediului care punctează strict la capitolul impresie artistică. Avem nevoie de legi şi instituţii care să trateze problemele pe măsura gravităţii lor. Pierdem anual 1 miliard de euro doar de pe urma furturilor de păduri. Un miliard. Şi riscăm pierderea a sute de mii de euro în urma procedurilor de infringement. Şi, mai ales se pierd vieţi. Oameni ucişi de aerul otrăvit sau oameni îmbolnăviţi de aerul otrăvit din oraşele mari ale României, inclusiv în Bucureşti. Din această perspectivă, raportul cost-beneficiu este net în favoarea DNA-ului pădurilor. Cer, şi am toată încrederea, că Guvernul va implementa legea după ce va fi votată”, a susţinut Dan Barna, preşedintele USR.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Mediu, un aşa-zis “DNA al pădurilor”, ar urma să fie o structură specializată de parchet care să aibă în competenţă investigarea infracţiunilor de mediu, şi a cărei activitate va fi prezentată Parlamentului, periodic, prin rapoarte.

Deputatul USR Stelian Ioan - membru în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, co-iniţiator al proiectului de lege - a ţinut să sublinieze că, în prezent, România se confruntă cu o problemă de mediu foarte gravă, atât în ceea ce priveşte tăierile ilegale de păduri, cât şi în ceea ce priveşte protecţia fondului cinegetic şi protecţia celorlalte elemente ale naturii, precum apa, solul şi aerul.

“O astfel de structură nu ar face decât să responsabilizeze organele judiciare în a face cercetări, a face anchete, a dispune tragerea la răspundere a celor care încalcă cele mai elementare norme de convieţuire. E foarte important să facem front comun. Guvernul, care acum are acum altă viziune, sper să sprijine această direcţie înţelegând că prin rapoartele pe care această structură le va da anual, prin faptul că va trebui să ne arate ce a făcut, va responsabiliza parchetul şi rezultatele nu vor întârzia să vină. Acest proiect nu este un proiect pentru un partid anume, ci este pentru fiecare dintre noi, pentru fiecare dintre românii care îşi doresc să trăiască într-o ţară în care mediul să fie respectat”, a adăugat Stelian Ion.

USR a susţinut că votul de astăzi este o victorie pentru mediu şi pentru oprirea tăierilor ilegale din România şi şi-a exprimat încrederea că acest proiect va fi votat şi la Senat, pe motiv că “DNA-ului pădurilor” ar însemna o investiţie pentru un viitor mai bun al următoarelor generaţii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură