DNA face o nouă "victimă": Un deputat PSD, acuzat de şantaj şi folosirea influenţei

Sigla DNA
Sigla DNA (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Deputatul Mihai Valentin Popa, preşedinte al PSD Făgăraş şi secretar executiv al organizaţiei din Braşov, a fost pus sub urmărire penală pentru comiterea infracţiunilor de şantaj şi folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, reiese dintr-un comunicat remis luni de DNA.

Procurorii anticorupţie au dispus măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile în cazul social-democratului.

Acuzaţiile DNA

"În cursul anului 2017, primarul unui municipiu din judeţul Braşov a evocat posibilitatea revocării din funcţie a unei persoane care făcea parte din conducerea unui spital aflat în subordinea primăriei, pe fondul unor nereguli constatate de Curtea de Conturi şi ca urmare a refuzului acelei persoane de a-şi îndeplini sarcinile dispuse de managerul spitalului.

Situaţia a fost adusă la cunoştinţa inculpatului Popa Mihai Valentin care a luat hotărârea de a-şi folosi influenţa şi autoritatea dată de funcţiile politice deţinute, pentru menţinerea în funcţie a persoanei vizate de revocare (persoană care era o protejată a sa), deşi potrivit Legii 95/2006 nici Consiliul Local şi nici Parlamentul nu are competenţa să decidă sau să impună o anumită decizie cu privire la ocuparea funcţiilor de conducere într-un spital municipal.

Concret, inculpatul Popa Mihai Valentin i-a cerut imperativ primarului, în mai multe împrejurări, în mod direct, dar şi prin intermediari, să o menţină în funcţie pe protejata sa, pe motiv că decizia de neprelungire a mandatului acesteia în funcţia de conducere pe care o deţinea la spital i-ar crea ”mari probleme de imagine şi în partid” şi i-ar ştirbi imaginea de lider local care îşi protejează oamenii apropiaţi şi controlează deciziile autorităţilor în raza sa.

Întrucât primarul nu s-a conformat ordinului primit, inculpatul Popa Mihai Valentin, utilizând telefonul unei alte persoane (pentru a nu se putea stabili o legătură directă), i-a transmis ameninţări managerului spitalului, i-a solicitat în mod imperativ să revină asupra deciziei de a o înlocui pe protejata sa din funcţia pe care o deţine la spitalul respectiv, ameninţându-l că, în caz contrar, îl va demite, iar toate proiectele primarului vor fi blocate în consiliul local pe care, în calitate de lider al organizaţiei locale de partid, îl controlează.

În luna septembrie 2017, la cererea primarului unei comune, coleg de partid cu inculpatul Popa Mihai Valentin, acesta din urmă şi-a folosit influenţa şi autoritatea asupra unei persoane din conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Braşov, astfel încât reprezentanţii şcolii din acea comună să fie scutiţi de sancţiuni, deşi nu luaseră măsurilor impuse de inspectorii DSP.

Un control efectuat la acea şcoală anterior constatase nereguli grave, respectiv lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, spaţiu necorespunzător pentru programul ”laptele şi cornul”, spaţiu necorespunzător de desfăşurare a cursurilor pentru o grupa mică de grădiniţă, iar pentru remedierea neregulilor constatate se stabiliseră termene stricte de care depindea inclusiv obţinerea unei noi autorizaţii sanitare."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne