Directorul agenţiei de spionaj canadiene avertizează despre influenţa puterilor străine asupra politicienilor

Ofiţeri poliţiei paramalitare chineze se salută în faţa unui tablou al dictatorului Mao Zedong în Piaţa Tiananmen din Beijing, China (Kevin Frayer/Getty Images)
Matthew Little
28.06.2010

Seful agenţiei de spionaj canadiene a făcut, la sfârşitul săptămânii, declaraţii tulburătoare despre oficialii canadieni aflaţi sub influenţa unor guverne străine, subliniind o problemă deosebit de delicată în preziua vizitei liderului chinez Hu Jintao la Ottawa.

Într-un interviu pentru CBC News la începutul acestei săptămâni, Richard Fadden, directorul Serviciului canadian de Informaţii de Securitate (CSIS), a declarat că agenţia de spionaj este preocupată de faptul că unii politicieni locali dar şi miniştrii ai cabinetelor din două provincii se află sub influenţa unor guverne străine.

Epoch Times a raportat pe larg în legătură cu eforturile depuse de regimul comunist chinez de a influenţa politică internă şi externă canadiană la diferite niveluri.

Fadden, care mai târziu şi-a retras unele dintre comentarii, a declarat că agenţia încearcă să găsească modalităţi de a informa Consiliul Coroanei pentru a face provinciile conştiente de problemă.

Imediat după anunţul CSIS, premierul provinciei Ontario, Dalton McGuinty, a declarat că directorul agenţiei de spionaj ar trebui să ofere mai multe detalii.

În interviul CBC, Fadden a declarat că agenţia este deosebit de îngrijorata cu privire la deciziile unor politicieni care păreau îndreptate mai mult spre apărarea interesului unor guverne străine decât spre promovarea binelui publicului canadian.

Cu trei ani în urmă, fostul şef CSIS, Jim Judd, a rupt tăcerea care învăluie în mod obişnuit CSIS pentru a indica faptul că prioritatea principală a agenţiei este China.

La un moment dat, Judd a declarat că agenţia îşi cheltuie jumătate bugetul său pentru contraspionaj cu China.

În mod similar, Fadden a subliniat că regimul de la Beijing este direcţia spre care agenţia aloca resurse considerabile.

El a avertizat că regimul de la Beijing utilizează universităţi şi cluburi sociale pentru a se conecta cu diaspora din Canada şi aşteaptă favoruri de la aceasta.

"Inviţi pe cineva în ţară. Plăteşti [pentru] excursia lor, şi mai târziu, atunci când are loc un eveniment de interes particular pentru ţară X, îi suni şi soliciţi persoanei să ia o anumită atitudine în cadrul evenimentului ", a declarat Fadden pentru CBC.

Acest comentariu se aseamănă izbitor cu informaţii descoperite de The Epoch Times, care dezvăluie că faptul că numeroşi studenţi chinezi care au participat la demonstraţia de bun venit a lui Hu Jintao la Ottawa în această săptămână au fost mituiţi sau constrânşi să participe.

Fadden a afirmat că cel puţin cinci ţări recrutează viitori suporteri politici, iar China este cea mai agresivă, finanţând cluburi universitare şi utilizând ambasadele şi consulatele sale.

Într-un comunicat de presă ulterior Fadden şi-a temperat comentariile, spunând că nu a ridicat problema cu Consiliul de Coroană.

În rapoartele anterioare, The Epoch Times a analizat influenţa oficialilor canadieni invitaţi în China în excursii şi modul în care în unele cazuri poziţiile lor în chestiuni sensibile pentru regimul chinez — de exemplu persecuţia drepturilor omului sau vizitele lui Dalai Lama în Canada - s-au schimbat dramatic.

Printre cele mai recente exemple este cazul primarului capitalei canadiene, Ottawa, Larry O'Brien. O'Brien, întors dintr-o excursie în China în această primăvară, a decis să retragă o proclamaţie pentru Ziua Falun Dafa. Practicanţii Falun Dafa, care practică meditaţie şi o disciplină de auto-îmbunăţăţire centrată pe principiile Adevăr, Compasiune, Toleranţă, sunt grupul cel mai persecutat în China modernă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor