Dide a încasat bani de la Jandarmerie şi anunţă noi acţiuni: "Ori mi-i daţi pe Cucoş, Cazan, ori plătiţi din buzunarele voastre"

Cristian Mihai Dide
Cristian Mihai Dide (Epoch Times)

Cristian Mhai Dide, unul dintre cei mai cunoscuţi protestatari #rezist, anunţă că a recuperat de la Jandarmeria Bucureşti cea mai mare parte din suma pe care instituţia o datora asociaţiei sale. Mai exact, în urmă cu circa 2 săptămâni, Evoluţie în Instituţie, asociaţie condusă de Dide, a pus poprire pe conturile Direcţiei Generale a Jandarmeriei Municipiului Bucureşti, până la concurenţa sumei de 2861,24 lei, iar astăzi a încasat cea mai mare parte din aceşti bani.

Cei 2861 lei reprezentau cheltuieli de executare pe care DGJMB nu le-a plătit asociaţiei care a fost nevoită să apeleze la executori judecătoreşti pentru a recupera cheltuielile de judecată rezultate în urma numeroaselor procese de contestarea a amenzilor abuzive date protestatarilor rezist. În urma popririi, s-au recuperat 2504 lei, iar acum Dide anunţă că va încearca să forţeze Jandarmeria Bucureşti să recupereze aceşti bani de la cei ce au refuzat să plătească cheltuielile de judecată.

"Au venit banii, au venit banii, au venit banii de la Jandarmi.

Am 4900 de prieteni virtuali şi vreo 17.000 de urmăritori, dacă eu m-aş afla printre ei şi aş fi zilnic bombardat cu postări de genul ABUZ, ABUZ, ABUZ, după o postare ca aceasta m-aş adresa Jandarmeriei.

Civilizat, elegant, pe email i-aş întreba: Dragă Jandarmerie Română, din toate postările şi comunicatele de presă reiese că voi vă faceţi treaba ca la carte, cum se face că eu trebuie să plătesc cheltuieli de judecată, dar mai ales de executare? Adică un judecător a zis să plătiţi şi voi aţi făcut pe ai dracu şi nu aţi plătit?

Dacă aş fi un urmăritor PSD-ist aş fi şi mai nervos...Adică cum, Băsescu ne-a impozitat pensiile, ca din pensia mea să îi dau bani lui Dide care face circ în stradă? inadmisibil, ruşine!

Da, Da...Nu ştiaţi? Banii aceştia sunt din taxele şi impozitele voastre. Iar eu mereu vă atrag atenţia că ăştia îşi bat joc de banii voştri, motiv serios să ieşiţi în stradă. Dar voi, nu şi nu, nu vreţi să înţelegeţi.

(...) Voi merge eu în instanţă ca să recuperez banii de la cei care au refuzat să îi dea, posibil Cucoş să fi fost la conducerea DGJMB pe vremea aia.

Aţi auzit foarte bine băieţi! Acum vin după voi! Nu m-am bucurat de moartea vreunei jandarmeriţe, dar am să mă bucur când am să vă iau ceafa de porc şi micul de la gură pentru că aţi respectat nişte ordine idioate.

Ori mi-i daţi pe Cucoş, Dobârceanu, Cazan, Niţă, Drăgănescu, Iorga, Enache, Militaru, ori plătiţi din buzunarele voastre. Şi veţi plăti, credeţi-mă!", scrie pe Facebook Dide.

Contactat de Epoch Times, Dide a explicat că, întrucât cineva din conducerea DGJMB a refuzat să plătească cheltuielile de judecată rezultate în urma proceselor de contestare a amenzilor ilegale a condus la cheltuielile de executare. Deci, instituţia a trebuit să plătească nişte cheltuieli pe reaua voinţă/greşeala cuiva. Iar aceşti bani, veniţi din taxele şi impozitele cetăţenilor trebuie recuperaţi.

Aşa că EII va cere DGJMB să solicite banii de la cei vinovaţi, iar dacă instituţia nu o va face, asociaţia va merge în instanţă.

"Totodată, aceeaşi procedură o vom folosi şi pentru jandarmii care au aplicat sancţiuni şi s-au dovedit ilegale şi instituţia s-a văzut obligată să plătească cheltuieli de judecată. Vom solicita Jandarmeriei Bucureşti să recupereze banii din contul jandarmilor care au abuzat în contul instituţiei.", declară Dide pentru Epoch Times.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne