Deputatul PC Gheorghe Coman, prins în flagrant luând mită

Mită (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
19.12.2013

Deputatul Partidului Conservator Gheorghe Coman a fost prins joi în flagrant luând mită suma de 3.140 de lei. Când şi-a dat seama că a fost urmărit, Coman a reuşit să fugă cu autoturismul în care se afla. Deputatul a fost prins ulterior în judeţul Prahova şi va fi dus pentru a audieri la sediu Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Ploieşti.

Procurorii din cadrul DNA - Serviciul teritorial Ploieşti au început urmărirea penală a lui Gheorghe Coman, deputat şi preşedinte al organizaţiei judeţene Buzău a unui partid (PC - n.r.), pentru folosirea influenţei de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, reiese dintr-un comunicat DNA, citat de Realitatea.

Anchetatorii susţin că în perioada noiembrie-decembrie 2013, Gheorghe Coman, folosindu-se de influenţa conferită de funcţia de conducere deţinută în cadrul partidului din care face parte, a solicitat unui denunţător, persoană cu funcţie de conducere în Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Buzău, în schimbul menţinerii acestuia în funcţia publică respectivă (care la nivel politic „revenea” partidului respectiv), diverse servicii, precum şi remiterea unor foloase materiale necuvenite. Foloasele pretinse constau în asigurarea sprijinului financiar sau a produselor specifice cu ocazia eventualelor întâlniri de lucru în cadrul respectivei formaţiuni politice, ce urmau a fi organizate în municipiul Buzău.

În perioada 9-16 decembrie 2013, în acelaşi context, Coman i-ar fi solicitat denunţătorului să achite 3.140 de lei, adică jumătate din contravaloarea notei de plată aferentă evenimentului organizat la data de 14 decembrie 2013, în municipiul Buzău, cu ocazia conferinţei având ca scop alegerea conducerii judeţene a respectivei formaţiuni politice, eveniment la care a şi fost reînvestit în funcţia de preşedinte.

Această sumă a fost primită de Coman Gheorghe la data de 18 decembrie 2013, în scopul mai sus menţionat, fiind surprins în flagrant de procurorii anticorupţie. La intervenţia procurorilor, învinuitul a fugit cu autoturismul în care se afla în momentul infracţiunii flagrante, sustrăgându-se urmăririi penale.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Gheorghe Coman a fost votat deputat pe listele PPDD, iar în martie s-a mutat la PC. El a fost ales preşedinte PC Buzău săptămâna trecută.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor