Deputatul care a făcut un "du-te-vino" PSD-Pro România: Partidul în care mi-am petrecut tinereţea are nevoie de mine

Horia Nasra
Horia Nasra (Facebook)

Horia Nasra, deputatul care s-a înscris săptămâna trecută în Pro România lui Victor Ponta, a anunţat miercuri, pe Facebook, că revine “acasă”, la PSD Cluj pentru că este "de datoria lui să fie alături de colegi" în contextul moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă.

Nasra a plecat din PSD împreună cu un alt coleg, Cornel Itu, care, la rândul său, a revenit în rândul social-democraţilor.

„Stimaţi clujeni, dragi colegi. Astăzi m-am întors acasă, în PSD Cluj. Partidul în care am crescut şi în care mi-am petrecut tinereţea are nevoie de mine şi este de datoria mea să fiu alături de colegii şi prietenii mei. Nu am semnat textul moţiunii şi nu o voi vota, la fel şi colegul meu, dl. Cornel Itu. Am fost, suntem şi vom fi oameni de stânga şi nu putem vota această elucubraţie liberală!”, a precizat Nasra.

De altfel, deputatul traseist a insistat că el nu poate „gira venirea la putere a liberalilor care îşi propun tăieri salariale, disponibilizări în masă în sectorul bugetar şi îngheţarea proiectelor de dezvoltare ale comunităţilor locale, finanţate prin PNDL sau FDI”.

Şi, pentru a-şi demonstra loialitatea faţă de „partidul în care am crescut”, Nasra a subliniat că, în ceea ce priveşte moţiunea de cenzură, el nu este interesat de „calculul bilelor” ci doar de faptul că PSD „are nevoie de toţi parlamentarii săi, de toţi cei care în 2016 au fost aleşi de cetăţeni sub sigla PSD!”

„Nefericita eroare, nominalizarea noii conduceri a PSD Cluj, poate fi îndreptată. Sunt convins că există sute de social-democraţi cu vechime în organizaţie care pot reprezenta cu onoare clujenii şi capitala Transilvaniei, nu un individ care jigneşte clujenii, românii, înjură jurnaliştii şi ameninţă colegii şi aleşii locali”, a adăugat Nasra.

De asemenea, Nasra şi-a exprimat speranţa că, în viitor, PSD şi Pro România, partidul unde a ancorat pentru câteva zile, vor reuşi să „gândească un proiect politic comun, pentru că ambele formaţiuni împărtăşesc valori social-democrate”.

Nu în ultimul rând, Horia Nasra a declarat că, joi, se va alătura colegilor săi deputaţi din grupul parlamentar al PSD şi că, în acelaşi timp, îşi va „relua activitatea politică în Cluj având în vedere campania electorală”.

Potrivit G4Media.ro, întoarcerea lui Nasra şi Itu ar veni la pachet cu înlăturarea lui Liviu Alexa de la şefia PSD Cluj, după ce Viorica Dăncilă a fost extrem de nemulţumită de scandalurile provocate de acesta în intervalul scurt de timp în care a condus organizaţia. Reamintim că în urmă cu doar două zile, Alexa îi insulta în gura mare, pe un live, pe ziariştii din Cluj, numindu-i analfabeţi, gângavi, şi trimiţându-i „să bage capul în wc şi să tragă apa”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne