De 25 aprilie, 10000 de lotuşi pentru Adevăr-Compasiune-Toleranţă

Pe Fadu am cunoscut-o acum 7 ani. Auzisem de micuţa fetiţă chineză, din Sydney care făcea origami cu flori de lotus pentru a atrage atenţia asupra unui genocid care se desfăşoară de mulţi ani în ţara ei natală.

Venise împreună cu mama ei Zhizhen Dai (sau Jane cum i se spune) în România pentru a da un interviu unei televiziuni care făcea o serie de reportaje despre partea întunecată a Chinei. România era a 40-a destinaţie pentru cele două care au ales să nu-şi plângă soarta ci să ajute o lume întreagă cu povestea lor cutremurătoare.

Povestea o ştiam înainte să le întâlnesc. Ceea ce nu ştiam însă era că, deşi trecuseră 6 ani de la uciderea soţului ei, Jane plângea încă atunci când povestea cum s-a petrecut totul.

”Soţul meu a murit pur si simplu pentru că a mers la Beijing pentru a înmâna o scrisoare guvernului chinez, în care spunea că Falun Dafa este bună. N-a căutat decât să promoveze Adevăr-Compasiune-Toleranţă. Şi pentru acest lucru a fost ucis. De ce persecută guvernul chinez Falun Gong?” se întreba Jane cu lacrimi în ochi.

Persecuţia împotriva acestor oameni paşnici, practicanţi ai unei forme de qigong combinate cu principii morale înalte, a pornit în 1999. Ziang Zemin (preşedintele Chinei la vremea aceea) a înfiinţat un birou special - Biroul 610 - care acţiona ca un gestapo împotriva celor care practicau. Totul a pornit ca reacţie violentă a conducerii la popularitatea fără precedent de care se bucura practica în China dar şi peste hotare. Numai în China erau peste 100 de milioane de practicanţi Falun Gong, cifră care depăşea cu mult numărul de membri ai Partidului Comunist si organizaţiilor lui afiliate. Acest lucru l-a înfuriat pe Ziang Zemin care a ordonat interzicerea practicii şi arestarea şi persecutarea celor care nu renunţă la Falun Gong. Acest crimă continuă până astăzi, chiar dacă a fost clasată drept genocid de către mai multe tribunale internaţionale, parlamentele mai multor ţări şi organizaţii precum Human Rights Watch, Amnesty Internaţional, Freedom House, etc.

”Singura concluzie pe care pot s-o trag este aceea că PCC este un sistem de atrocităţi, despotism şi bigotism” declara Edward Mcmillan Scott, vicepreşedintele Parlamentului European, în 2006, după ce doi practicanţi Falun Gong cu care se întâlnise la Beijing dispăruseră fără urmă. În 2007, Mcmillan Scott vorbea de tratamentul inuman la care sunt supuşi practicanţii Falun Gong închişi, şi anume selectarea acestora pentru recoltare de organe şi ţesuturi umane pentru transplanturi, urmată de uciderea lor. ”Acesta este un genocid, aşa cum este definit de Articolul 2 al Convenţiei asupra Prevenirii şi Pedepsirii crimelor de genocid[...]”, a spus acesta, explicând, în mai multe declaraţii de presă, de ce regimul este încă ”brutal, arbitrar şi paranoic”, un sistem ”de comitere de fărădelegi după bunul plac”.

Familia lui Jane şi Fadu este doar una dintre miile de familii distruse de acest genocid. Chen este doar unul dintre miile de oameni buni ucişi pe nedrept. Dar înainte de execuţie, a trecut prin calvarul detenţiilor şi urmăririlor repetate, mai bine de un an, pentru că refuza să ia parte la sesiunile de ”re-educare” înfiinţate special pentru defăimarea şcolii Falun Gong. Într-unul din rarele momente când reuşea să vină acasă a convins-o pe Jane să emigreze în Australia, pentru că în China nu puteau fi în siguranţă. A promis că va veni şi el.

Dar n-a mai venit niciodată. După luni de aşteptare, Jane a aflat de pe site-ul Falun Dafa de moartea soţului ei. Fusese torturat până la moarte, iar corpul lui descompus a fost găsit de sora acestuia, abandonat într-o colibă la marginea oraşului Guangzhou. Sora lui Chen a fost apoi şi ea arestată şi închisă într-un lagăr de muncă pentru că şi ea practica Falun Gong. Aflând aceste veşti, tatăl lor, (socrul lui Jane) a murit de atac de cord.

După ce şi-a văzut familia decimată, viaţa lui Zhizhen Dai s-a schimbat. A crezut că nu-şi va mai reveni niciodată. ”Nu ştiam ce să-i răspund lui Fadu, care avea deja 2 ani şi mă întreba unde e tatăl ei.”

Există alte mii de familii care nu au şansa de a vorbi despre asta. Vorbesc în numele lor din toată inima. A spune adevărul e singura cale de a opri persecuţia

Jane s-a hotărât să spună povestea lor lumii întregi, pentru ca aceasta nu mai era doar povestea ei, era povestea a mii şi mii de chinezi oprimaţi de un regim totalitar, doar pentru că doresc să fie oameni mai buni.

”Există alte mii de familii care nu au şansa de a vorbi despre asta. Vorbesc în numele lor din toată inima. A spune adevărul e singura cale de a opri persecuţia”, spune Jane de fiecare dată când e invitată peste tot în lume la forumuri de drepturile omului.

Astăzi, 25 aprilie, se împlinesc 14 ani de când practicanţii Falun Gong din China au atras atenţia asupra nedreptăţii la care sunt supuşi. Pe 25 aprilie 1999, 10.000 de practicanţi Falun Gong s-au adunat în linişte în Beijing pentru a cere eliberarea practicanţilor care fuseseră bătuţi şi închişi într-un oraş din apropiere. Mai mult, voiau să ridice conducătorilor guvernului problema hărţuirii continue a şcolii Falun Gong din partea unor oficiali de la vârful puterii.

Evenimentul a atras atenţia mass mediei din întreaga lume; dar pentru cei de acolo era o şansă de a explica conducerii chineze cum Falun Gong a adus sănătatea şi armonia în vieţile lor, şi că atacurile unor oficiali chinezi nu erau justificate.

Gestul celor 10.000 de practicanţi, alături de gestul lui Chen Chengyong sau a altora care au plătit cu viaţa curajul lor, este unul de demnitate.

Persecuţia Falun Gong de astăzi, asemănătoare în istorie cu persecuţia creştinilor de la începutul veacului sau cu revoluţiile culturale comuniste şi exterminările din gulagurile Cortinei de Fier, este încercarea de a ucide frumuseţea spiritului liber şi armonia umană. Este eterna alegere dintre Bine şi Rău.