David Cameron, confruntat cu solicitarea de a-i expulza pe imigranţii din UE fără loc de muncă

Premierul britanic David Cameron.
Premierul britanic David Cameron. (Ben Stansall / WPA Pool / Getty Images)
Epoch Times România
27.03.2014

Premierul britanic David Cameron se confruntă cu apelurile conservatorilor de a-i expulza pe imigranţii fără loc de muncă din UE, după ce Germania a elaborat planuri pentru a adopta această măsură radicală, relatează The Daily Telegraph.

Mai mulţi parlamentari conservatori au declarat pentru The Times că propunerile unei comisii a guvernului german - care prevăd ca imigranţii din UE să fie expulzaţi dacă nu reuşesc să îşi găsească de lucru în termen de trei luni - ar trebui să fie adoptate şi în Marea Britanie.

Această solicitare survine în contextul în care, la începutul anului, cabinetul de la Londra s-a grăbit să adopte reforme menite să diminueze temerile legate de imigraţia în masă din Europa de Est.

Niciuna dintre propuneri, care au inclus faptul ca imigranţii din UE să aştepte trei luni înainte de a primi ajutoare sociale, nu a mers însă atât de departe ca planurile germane.

În prezent, aliaţii lui Cameron din Partidul Conservator sunt de părere că planul germanilor indică faptul că premierul beneficiază de sprijin în încercarea sa de a revizui normele privind libera circulaţie a imigranţilor în UE.

Comentând cu privire la legalitatea planurilor Germaniei, surse din cadrul Comisiei Europene au declarat că statele membre au dreptul de a refuza dreptul de rezidenţă unui imigrant şomer care nu şi-a găsit de lucru după trei luni şi care nu dispune de mijloacele financiare pentru a evita să devină o povară pentru ţara gazdă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor