Darwin vs Creator sau pledări pentru un design inteligent ?

(photos.com)

La ora actuală, în lume există două mari concepte referitoare la originea noastră şi, implicit, a materiei. Teoria creaţionistă şi cea evoluţionistă. Teoria creaţionistă presupune crearea materiei de către o forţă supranaturală, o forţă dincolo de înţelegerea noastră, pe când evoluţionismul, cu al său părinte Darwin, presupune că speciile au evoluat dintr-o supă primordială şi de la simplu la complex până când s-a ajuns la homo sapiens sapiens. “Homo Sapiens” poate fi tradus prin mai multe cuvinte, dar cele mai importante sunt om cu raţiune, om cu judecată, om cu conştiinţă.

Teoria evoluţionistă, deşi are mari hibe, este susţinută de comunităţile ştiinţifice, şi de oameni care în general se auto-declară atei, căutând explicaţii ştiinţifice în orice fenomen natural, deşi unele lucruri nu pot fi explicate cu ştiinţa actuală. Ateii, fie ei oameni de ştiinţă sau nu, au ca punct de pornire cam acelaşi lucru: ceea ce nu se poate vedea, percepe sau înţelege, înseamnă că nu există. O gândire destul de rigidă, dar în jurul căreia se învârte toată comunitatea ştiinţifică actuală. Cu excepţia câtorva care susţin, după îndelungi studii, că există design inteligent.

Ce este sau cum putem defini design-ul inteligent? Teoria spune că “sunt necesare cauze inteligente pentru a explica structura complexă, bogată în informaţii, a materialului biologic şi că aceste cauze sunt detectabile empiric.” Anumite caracteristici biologice sunt în total dezacord cu explicaţia standard a teoriei Darwin bazată pe hazard. Astfel, acestea par să fie gândite dinainte de a apare. Întrucât proiectarea dinainte presupune existenţa unui proiectant inteligent, aparenţa acestei ipoteze în anumite cazuri este atribuită ca dovadă a existenţei Proiectantului. Există trei principale argumente în Teoria Designului Inteligent: (1) complexitatea ireductibilă, (2) complexitatea specifică şi (3) principiul antropic.

Atenţie, teoria designului inteligent nu este totuna cu cea a Creaţionismului Biblic. Există o distincţie importantă între cele două poziţii. Creaţioniştii biblici încep cu o concluzie: aceea că relatările biblice despre creaţii sunt de încredere şi corecte; că viaţa pe pământ a fost proiectată dinainte de un Agent Inteligent, numit Dumnezeu în limba română, deşi Biblia îl numeşte Elohim sau Yahwe. Apoi ei caută dovezi din mediul natural pentru a susţine această concluzie. Susţinătorii Teoriei Designului Inteligent încep cu mediul natural şi ajung la concluzia că viaţa pe pământ a fost proiectată de un Agent Inteligent (oricine ar fi acela).

Desigur, ateii nu pot crede în ideea că ar exista unul sau mai mulţi Arhitecţi Inteligenţi şi preferă teoria haosului, a lui Darwin. Probabilitatea formarii întâmplătoare a celei mai mici si mai simple celule vii este de 1 la 340 de milioane? "A presupune că prima celulă a apărut din întâmplare (dupa cum susţine evoluţionismul) e ca şi cum am crede că o tornadă care trece printr-o curte plină cu piese de avion poate construi un frumos Boeing 747." (Sir Fred Hoyle - astronom britanic).

Statistic vorbind, e greu de conceput asemenea procent, deci îl vom considera zero. Vedeţi dumneavoastră, deşi există abiogeneza (ştiinţa ce studiază apariţia vieţii din materie anorganică prin procese naturale), până acum nu există nici măcar o singură teorie plauzibilă, despre felul în care o moleculă prinde viaţă, începând să aibă metabolism şi, implicit, capacitatea de a se înmulţi. Unii spun că nişte molecule de carbon şi hidrogen "ajung" pe spatele unor cristale şi astfel apare viaţa, alţii presupun că un fulger a fost elementul catalizator, etc. Dar experimentele din laborator efectuate în anii '50 de către Miller şi Urey pentru a produce o moleculă vie din metan, hidrogen şi azot, au eşuat lamentabil. El a reuşit folosind electricitatea să creeze nişte aminoacizi, dar a exclus oxigenul ce ar fi ruinat tot. Totuşi cercetătorii sunt de acord că la apariţia vieţii, exista oxigen. Chiar şi cu acest experiment "şchiop" nu a putut crea extrem de complexele proteine, necesare vieţii.

Evoluţioniştii spun că cei care susţin creaţionismul sau designul inteligent sunt superstiţioşi şi îndoctrinaţi de religii. Folosesc cuvinte precum „idealişti”, „credinţă oarbă”, etc. Designul Inteligent nu are nimic de a face cu nici un fel de religie. Dimpotrivă, studiate ştiinţific, lanţul de "coincidenţe" cu o probabilitate extrem de mică, ce ar trebui să se suprapună pentru a face posibilă apariţia vieţii pe Terra, denotă un design inteligent. Materia anorganică nu putea prinde viaţă fără intervenţia unui factor extern. Nici o „supă primordială” nu are puterea de a se organiza singură, indiferent de condiţiile naturale.

O alta hibă a teoriei lui Darwin este incapacitatea de a vedea limitele variaţiei speciilor. Darwin şi-a formulat ideile despre selecţia naturală pe baza observaţiilor asupra selecţiei artificiale. De pildă, el a observat că, crescătorii de porumbei au produs o mare varietate de porumbei. Însă, să nu uităm, toţi sunt încă porumbei! El a crezut că, pornind de la această varietate, dacă am vorbi de perioade foarte lungi de timp, porumbeii ar putea deveni la un moment dat un alt tip de păsări, de pildă vulturi şi, treptat, chiar alte creaturi, cum ar fi lilieci, care sunt mamifere.

În biologie, nimeni nu pune la îndoială ideea de „schimbare în timp”– ereditatea o atestă. Noi suntem diferiţi faţă de părinţii şi bunicii noştri, dar teoria evoluţiei nu despre asta vorbeşte. Ea este o încercare de a explica felul în care microorganismele, insectele, peştii, păsările, tigrii, urşii şi chiar fiinţele umane au devenit ceea ce sunt astăzi, de-a lungul timpului. Nu există nici o problemă în a accepta aşa-numita micro-evoluţie sau schimbarea în cadrul unei specii, acolo unde mutaţia şi selecţia naturală chiar joacă un rol. Avem, în natură,exemple ale acestor adaptări minore la nivelul organismelor, de pildă rezistenţa microbilor la antibiotice, modificările la nivelul ochilor şi aripilor musculiţelor de oţet şi modificarea mărimii ciocului la cinteze. Trebuie însă să menţionăm că aceşti microbi sunt în continuare microbi, musculiţele de oţet sunt tot musculiţe de oţet iar cintezele sunt tot cinteze! Evoluţia darwiniană – ceea ce se predă în şcoli– se referă la macro-evoluţie sau la schimbări dincolo de limitele speciilor, în sensul creării unor alte specii. Ea se bazează pe trei presupuneri:

1) toate fiinţele vii provin dintr-un strămoş comun

2) mecanismele principale ale schimbărilor sunt selecţia naturală şi mutaţiile; şi

3) acestea reprezintă procese naturale,aleatorii, fără nici o inteligenţă în spatele lor.Am văzut oare că în formele de viaţă actuale sau în cele fosile creaturile ar evolua şi schimba lent de la un tip la altul? Nu.

Biochimistul şi agnosticul Michael Denton afirma: „Adevărul e că dovezile erau atât de sărace acum o sută de ani, încât chiar şi Darwin avea mari îndoieli cu privire la valabilitatea opiniilor sale, iar singurul aspect care s-a bucurat de susţinere în ultimul secol se referă la fenomenele de micro-evoluţie. „Teoria sa generală, aceea că toată viaţa de pe Pământ provine şi a evoluat printr-o acumulare succesivă şi treptată de mutaţii întâmplătoare, este astăzi, ca şi în vremea lui Darwin, o ipoteză pur speculativă, fără nici un suport real şi foarte departe de axioma auto-evidentă pe care unii susţinători mai agresivi ar dori să o acceptăm ”(Evolution: A Theory in Crisis,1985, pag. 77). ZoologulPierre Grasse, fost preşedinte al Academiei Franceze de Ştiinţe, a declarat tranşant că aceste adaptări „în cadrul speciilor ” nu au, de fapt, nici o legătură cu evoluţia. Ele reprezintă mai degrabă nişte fluctuaţii în jurul unui genotip stabil – un caz de adaptare ecologică minoră. El a comparat aceste schimbări cu un fluture care zboară în limitele unei sere, putând să zboare numai în limitele spaţiului disponibil.

Darwin ştia de aşa-numita „explozie cambriană” – fosile de o varietate uimitoare, a unor forme de viaţă complexe, apar brusc,fără predecesori, la acelaşi nivel al datelor fosile. Categoric, acest lucru nu se potrivea cu modelul său evoluţionist al unei treceri de la simplu la complex. În locul câtorva organisme înrudite care apar la începutul datelor fosile, aşa cum spera el, a existat o explozie de viaţă – moment în care par să fi apărut, în acelaşi timp, diferite tipuri principale de corpuri (numite file) ale unor fiinţe vii–de fapt, 32 dintre cele 33 de file pe care le vedem astăzi. Comparând acest lucru cu progresul invenţiilor omeneşti, am putea spune că prăjitorul de pâine, maşina de spălat,frigiderul, aerul condiţionat şi automobilul au apărut toate brusc, fără nici o evoluţie mecanică înaintea lor. Cu referire la explozia din Cambrian, revista Time menţiona: „Vietăţi cu dinţi, tentacule şi gheare au apărut dintr-odată. Într-un acces de creativitate nemaiîntâlnit până atunci, natura pare să fi schiţat structura pentru tot ce există în regnul animal. Această explozie de diversitate biologică este descrisă de cercetători ca un Big Bang biologic” (Madeline Nash,„When Life Exploded”, 4 dec. 1995, pag. 68).

Acest „Big Bang” al unor creaturi complet diferite, existent la nivelul datelor fosile, a constituit o problemă serioasă despre care Darwin a recunoscut că îi subminează teoria. El a scris: „La întrebarea de ce nu găsim bogate depozite fosilifere care să aparţină acelor perioade anterioare sistemului din Cambrian, nu pot da nici un răspuns viabil. Problema găsirii unui motiv raţional pentru absenţa unor vaste straturi bogate în fosile, sub cel din Cambrian, este foarte mare... Acest caz trebuie să rămâne inexplicabil şi poate fi folosit, într -adevăr, ca un argument împotriva opiniilor prezentate aici” (The Origin of Species,pag. 309-310). Mai mult, această dilemă a evoluţioniştilor există şi astăzi, după cum explică biologul Stephen Meyer: „Categoric, fosilele exploziei din Cambrian nu pot fi explicate de teoria darwiniană şi nici de conceptul numit „echilibru punctual”, care a fost creat anume pentru a scăpa de problema fosilelor lipsă.

Dacă ne uităm la acest lucru din perspectiva informaţiilor biologice, cea mai bună explicaţie este aceea că, de acest fenomen altfel inexplicabil, a fost responsabilă o inteligenţă. „Când ajungi la explozia cambriană, cu acea apariţie amplă şi bruscă a unor planuri corporale radical noi, realizezi că ai nevoie de foarte multe informaţii biologice noi. Unele dintre acestea ar fi codate la nivelul ADN-ului – deşi cum are loc aceasta e o problemă insurmontabilă pentru darwinişti. Însă mai mult, de unde provin noile informaţii, dacă nu din ADN? Cum se dezvoltă dispunerea ierarhică a celulelor, ţesuturilor, organelor şi planurilor corporale? Darwiniştii nu au nici un răspuns. Nici măcar nu se gândesc la asta” (citat de LeeStrobel, The Case for a Creator, 2004, pag. 238-239).

Ceea ce mie personal mi se pare credinţă oarbă este să crezi în Big Bang. Evoluţioniştii nu au putut explica originea materiei decât printr-o mare explozie primordială din care a ieşit tot, inclusiv noi, prin evoluţie. Sună foarte ştiinţific şi logic, recunosc. Din nimic a explodat ceva, lucru ce a generat miliarde de tone de materie, formând Universul nostru. Atenţie, „nimicul” la care mă refer eu, nu este nici măcar vidul aşa cum îl ştim. Pentru a putea exista vid, pentru a putea fi definit măcar conceptual, trebuie să existe materie. Dar ce a declanşat Big Bang-ul? Privind la nivel macro, poate haosul crea un Univers viu cu atâta precizie şi acurateţe?

Vorbind la un nivel superficial, însuşi ateismul pare mai degrabă o credinţă oarbă. Să spunem că putem percepe 0.0001% din întreg Universul. Este probabil extrem de mult, dar să spunem că un om percepe a mia parte dintr-un procent din Univers. Cum poţi şti că nu există nimic în plus, când nu cunoşti nici măcar 1% din locul respectiv? E ca şi cum ai intra într-o bibliotecă imensă, căutând o carte, te-ai uita pe prima poliţă şi ai prespune că acea carte nu se află în toată biblioteca. Cam aşa stă treaba cu ateismul. Totuşi adepţii săi acuză creaţioniştii de „credinţe oarbe”. Repet, aici nu vorbesc de nici un fel de religie. Totuşi conform adepţilor săi, dacă eşti un om de bun simţ, ce nu poate concepe ca această incredibilă complexitate şi varietate de specii să iasă din haos, eşti etichetat „îndoctrinat religios”.

Galileo Galilei era considerat un „vehement suspect de erezie” şi a fost ţinut în arest la domiciliu de către Biserică, atunci când a îndrăznit să afirme că Pământul e rotund. Acum toţi ştim sigur că e rotund. Probabil peste mulţi ani ştiinţa va avansa şi va considera de netăgăduit faptul că Universul a fost construit de o conştiinţă net superioară faţă de a noastră. Atunci va fi un lucru universal acceptat, aşa cum acceptăm acum faptul că Pământul e rotund. Pentru a avansa trebuie să renunţăm la prejudecăţi şi gândiri obtuze întunecate. Ceea ce nu vedem, nu înseamnă că nu există. Este posibil să existăm într-un cosmos (sau mai multe) de o imensitate ce ne depăşeşte imaginaţia şi să fim pur şi simplu limitaţi de percepere în a cunoaşte sau chiar concepe lucruri la asemenea scală.

alte articole din secțiunea Opinii