Dăncilă, la sfinţirea Catedralei: Este un moment cu care ne putem mândri, realizarea românilor şi a României

Viorica Dăncilă (Prim-ministru), (Florin Chirilă/Epoch Times)
Loredana Diacu
25.11.2018

Prezentă duminică la slujba de sfinţire a Catedralei Mântuirii Neamului, premierul Viorica Dăncilă a declarat că lăcaşul de cult reprezintă "realizarea României", fiind un proiect cu care ne putem mândri ca români. De asemenea, premierul spune că a avut în interiorul Catedralei "un sentiment de linişte şi de bucurie".

"Este un sentiment de linişte şi în acelaşi timp un sentiment de bucurie. Este un eveniment naţional, Catedrala Neamului, Catedrala României, în an Centenar şi an premergător Zilei Naţionale a României", a declarat Dăncilă, citată de Mediafax.

Întrebată ce înseamnă pentru ea realizarea acestui proiect, premierul a replicat: "Realizarea României, a românilor şi a României. Un proiect şi un moment cu care ne putem mândri. Mândria aceasta nu este a mea ca şi prim-ministru. Este mândria pe care trebuie să o poarte în suflet orice român".

Întrebată despre investiţiile în spitale, în condiţiile în care în spaţiul public au existat voci care au reproşat autorităţilor (primării, guven etc.) că au pompat bani în Catedrală în timp ce în spitale oamenii mor, Viorica Dăncilă a replicat: "Este un moment deosebit, haideţi să vorbim doar despre acest eveniment".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor