Dăncilă, în aplauzele pesediştilor de la Congres: Ştiu că voi fi primul preşedinte femeie al României

Viorica Dancila
Viorica Dancila (Epoch Times România)

Validată oficial drept candidatul PSD pentru prezidenţiale, Viorica Dăncilă a susţinut sâmbătă, pe scena Congresului, că va câştiga alegerile şi îl va detrona pe Klaus Iohannis, devenind astfel prima femeie care va conduce Palatul Cotroceni.

"De fiecare dată când urc pe scenă în faţa voastră, îmi iau puterea şi energia de aici, dintre oameni, dintre cei care nu au uitat nicio clipă cine suntem şi pentru ce luptăm. Dragi colegi, ştiţi bine, sunt un om ca oricare altul, un om dintre oameni. M-am născut într-un oraş mic din România, într-o familie de oameni simpli care au muncit toată viaţa lor. Sunt inginer şi în acelaşi timp am fost 8 ani profesor de liceu. Astăzi sunt soţie, sunt mamă. Am o familie frumoasă pe care o iubesc enorm şi care mi-a stat mereu alături. Cred în familie, cred în Dumnezeu, cred în muncă şi cred în cinste. Cred enorm în oameni, în poporul român care ştiu că merită şi poate întotdeauna mai bine. Spre deosebire de alţii, eu ţin cu oamenii, cu cei din rândul cărora vin, pentru că eu nu mă lupt împotriva nimănui, ci pentru români, pentru fiecare român", a declarat Dăncilă.

Şefa PSD a atras atenţia că este de 23 de ani în acest partid, "23 de ani de credinţă în această mare familie a noastră, 23 de ani de muncă".

"Am plecat de la baza partidului: am lipit afişe, am împărţit pliante, am făcut campanii din uşă în uşă. În spatele meu nu stă nimeni şi nimic altceva decât muncă şi mers înainte. Am fost simplu membru de partid, preşedinte de organizaţie locală, am fost consilier local şi judeţean din partea PSD, am condus organizaţia de femei, judeţean şi naţional, şi am fost membru al PE timp de 9 ani, de unde am plecat pentru a conduce Guvernul României. Am pornit în viaţă cu aceleaşi premise cu care pleacă cei mai mulţi tineri din România astăzi, dintr-o familie de oameni simpli, dintr-o localitate mică, fără privilegii. Am muncit mereu pentru lucrurile în care am crezut. Cred în PSD. Asta este esenţa noastră: ne adaptăm, ne reinventăm, luptăm şi câştigam", a precizat Dăncilă.

Potrivit premierului, această ţară nu poate fi condusă de la Cotroceni sau de la Guvern, ci trebuie condusă "dintre oameni, împreună cu oameni, alături de ei şi nu o dată la 5 ani, ci în fiecare zi de muncă".

"Preşedintele este dator să muncească pentru ţară, să înceapă o transformare profundă de jos, de la rădăcini. Vreau pentru ţara mea siguranţă, ordine şi lege. Pentru fiecare român vreau o Românie în care nimeni nu trebuie să se teamă. Domnia legii şi garantarea siguranţei fiecărui român sunt priorităţi imediate pentru o societate stabilă şi funcţională. Am pornit o luptă împotriva criminalităţii şi nu mă voi opri. Am promis pedepse drastice pentru criminali, violatori şi pedofili şi asta voi face. Am promis o reformă a MAI care deja se întâmplă şi care se va încheia abia atunci când nimănui nu-i va mai fi teamă pentru el şi ai lui. Am o grijă deosebită pentru siguranţa femeilor şi a copiilor şi o să mă lupt cu toate puterile pentru combaterea traficului de persoane, a violenţei domestice, a abuzului asupra copiilor. Mă voi lupta pentru o Românie sigură, în care cei vulnerabili să nu devină victime din cauza vulnerabilităţii sistemului. Viziunea mea este cea a unei Românii în care siguranţa primează şi legea este înăsprită pentru orice act care pune în pericol vieţile oamenilor", a afirmat Dăncilă.

În acelaşi timp, liderul PSD a susţinut că Guvernul pe care îl conduce a creat sute de mii de noi locuri de muncă, a crescut pensiile şi continuă să le crească de la 1 septembrie.

"Am făcut mai bine pentru toate categoriile. Nu perfect, nu deodată. Trebuie să luptăm pentru o Românie în care nimeni nu este lăsat în urmă. Vreau o Românie respectată în UE şi în lume. România şi românii merită şi trebuie să ţină capul sus în ţara lor, în Europa, în lume. Un preşedinte demn nu merge în Uniunea Europeană să dea socoteală altora. Merge să apere România, să construiască relaţii cu oficialii externi şi să reprezinte interesul ţării sale. Avem de dus această luptă în faţa unor adversari politici din ce în ce mai hotărâţi să ne vadă îngenuncheaţi, slăbiţi, dezorganizaţi şi fragmentaţi. Ştim deja că vor scoate toate armele şi ne vor ataca. Suntem conştienţi, dar suntem şi pregătiţi. Însă nu putem fi înfrânţi aşa de uşor cum cred în toata aroganţa lor, pentru că noi avem ceva ce ei nu şi-au putut însuşi niciodată, pentru că n-au simţit-o: apropierea de romani. Noi nu am tăiat niciodată pensiile şi salariile", a menţionat Dăncilă.

Preşedintele PSD susţine că partidul sau nu a blocat niciodată măsuri menite să aducă bunăstare în viaţa de zi cu zi a fiecăruia.

"Noi nu am fost cei ce dezbină şi seamănă ură. Noi nu am fost absenţi. Noi nu am dispreţuit. Noi nu am avut niciodată viziunea celor două Românii: a noastră şi a lor. Ei au stat ascunşi ani întregi pe margine doar ca să iasă în an electoral şi să înceapă cu ipocrizie să facă jocuri de imagine, să urce cu picioarele pe tragediile oamenilor în contexte în care îşi pot manifesta oportunismul politic. Cel ce nu a făcut nimic pentru nimeni a putut sta la adăpost de critici o perioadă. Cel ce a lipsit din peisajul ţării lui, a stat departe un timp de contestări şi de polemici. A crezut că nu are nicio responsabilitate pentru români şi a dormit bine noaptea. Însă vine momentul în care trebuie să răspundă, atât pentru ce a făcut cât şi pentru ce nu a făcut. Să nu faci nimic pentru ai tăi e o dovadă de cruzime. Să îţi aminteşti de poporul român după 5 ani în campanie. Este o dovadă de cinism. Este o dovadă de dispreţ pentru cei care au avut încredere în tine să le fii alături, să îi aperi. Pentru cel ce promitea lucrul bine făcut, pare că ceasul a stat demult [referire la Iohannis - n.r.]. Pentru noi, toţi ceilalţi, au trecut cinci ani de nimic. Iar pentru cel care cere încrederea şi votul milioanelor de români promiţându-le doar că îi va da jos pe aceia care au făcut lucruri bune pentru oameni, neavând niciun plan pentru construcţie şi pentru reformă, ci doar agăţându-se de teme moarte, aceasta este manifestarea unei disperări şi a unei lipse de viziune pentru ţară. Cum poţi să fii credibil că îţi pasă de români când nu poţi şi nu ştii să le oferi nimic?", a continuat Dăncilă.

Nici prezidenţiabilul USR-PLUS Dan Barna nu a scăpat de atacurile premierului.

"Tocmai aceia care sunt măcinaţi de lupte interne şi invalidaţi de toată lipsa de substanţă şi viziune politică striga astăzi cel mai tare 'dacă eram eu preşedinte' înseamnă zero alegere şi înţelegere a ceea ce se întâmplă în societate. Înseamnă aroganţă şi îndepărtare de oameni. De aceea nu vor fi niciodată acolo unde îşi doresc pentru că nu înţeleg românii şi nu se simt de-ai lor. Pe mine aroganţa nu mă reprezintă, iar dispreţul pentru români nu l-am simţit niciodată, pentru că de acolo vin, de la oameni, şi acolo mă voi întoarce întotdeauna. Pentru că ţin cu poporul român şi ţin cu ţara mea. Sunt singurul candidat care îşi asumă guvernarea ţării, care are curajul şi voinţa de a mişca lucrurile pentru români. Sunt mai puternică decât toţi aceşti bărbaţi care nu fac altceva decât să ţipe de pe margine. Eu nu fug şi nu mă tem. O să continui să lupt în fiecare zi pentru ca fiecărui român să-i fie mai bine aici, în ţara lui. Vă chem să strângem rândurile. Vă chem alături de mine în această campanie care ne va decide viitorul", a punctat Dăncilă.

"Am clădit împreună o temelie solidă pentru această ţară. Alţii au venit şi au dărâmat. Noi am construit din nou. România nu mai are timp de experienţe. România trebuie să construiască în continuare. România are nevoie să fie respectată atât în plan intern cât şi în plan extern. Ştiu că pot să fac acest lucru şi ştiu că, alături de voi, voi fi primul preşedinte femeie al României. Dumnezeu să ne ajute!", a conchis şefa PSD.