Scandalul "Volkswagen". Dăncilă: Voi avea o convorbire telefonică cu doamna Merkel

Viorica Dancila
Viorica Dancila (Epoch Times România)

Premierul demisionar Viorica Dăncilă şi-a continuat, luni, la DC News, tirul de critici şi acuzaţii la adresa preşedintelui Klaus Iohannis şi a PNL. De data aceasta, şefa PSD îi face răspunzători de faptul că firma germană Volkswagen ar putea prefera Bulgaria în locul României pentru a-şi deschide o fabrică şi a face investiţii de un miliard de euro. În opinia social-democratei, situaţia ar fi fost alta dacă Iohannis şi PNL ar fi pus o vorbă bună cerându-i lui Manfred Weber, preşedintele PPE, să susţină România în acest sens.

„Noi am discutat despre acest proiect. Chiar ministrul Comerţului şi anteprenoriatului a fost în Germania, a vorbit despre acest proiect, avem cele mai avantajoase condiţii pentru o investiţie în România, dar din păcate nu avem susţinerea necesară. Grupul PPE a trimis o scrisoare prin care susţine Bulgaria. Domnul Weber, care este liderul grupului PPE a trimis această scrisoare către Volkswagen, prin care susţine Bulgaria. Atunci mă întreb unde sunt membrii PNL, ce a făcut domnul preşedintele Klaus Iohannis? Dânsul ne reprezintă în Consiliu, nu a putut discuta când a mers la Consiliu pentru a susţine România? Nu a putut discuta cu liderul grupului PPE pentru a susţine România?”, a declarat Viorica Dăncilă.

Odată descoperiţi “vinovaţii”, şefa PSD se oferă ca posibilă “salvatoare” a situaţiei şi promite să încerce să vorbească la telefon cu Angela Merkel despre această chestiune.

„Eu voi încerca această convorbire telefonică cu doamna Merkel, voi face tot ce e posibil pentru a aduce această investiţie în ţara noastră. Dar dl. preşedinte a spus că a vorbit cu doamna Ursula von der Leyen şi i-a spus că eu nici nu mai am puterea să numesc un comisar european şi că de fapt noi nu mai contăm. […] Eu cred că nu îi face cinste. Iarăşi duce problemele interne în spaţiul european. Iarăşi dăm din casă, cum se spune [...] Dânsul a spus că un premier desemnat e mai important decât unul interimar. Mi se pare incredibil. Cum să faci astfel de afirmaţie. […] Eu am să încerc să iniţiez această discuţie cu doamna Merkel”, a precizat Viorica Dăncilă.

După ce şi-a încheiat atacul la adresa liberalilor şi al lui Iohannis, premierul demisionar nu uită să îl “scuze” pe Weber de iniţiativa cu scrisoarea, spunând că “poate nu e de acuzat Weber, Weber a acţionat ca un lider de grup, poate partea bulgară a vorbit cu Weber, ai noştri nu au vorbit şi a acţionat aşa”.

Reacţia lui Orban

Şeful PNL Ludovic Orban a respins informaţiile potrivit cărora Grupul Popularilor Europeni ar fi transmis celor de la Volkswagen să deschidă fabrică în Bulgaria şi nu în România.

"Decizia pe care o ia orice companie este decizia pe care o ia conducerea companiei respective şi care este luată, nu din raţiuni politice, ci din raţiuni evidente economice de business, în funcţie de condiţiile care sunt oferite unui investitor într-o ţară sau alta. Nu există nicio posibilitate de interferenţă din partea niciunei formaţiuni politice în deciziile economice pe care le iau companiile. (...) Nu am această informaţie, dacă există această informaţie, ea este falsă. Ştiu foarte bine cum funcţionează marile companii, la nivel european, cu atât mai mult în Germania. Nu există nicio raţiune politică care să stea la baza unei astfel de decizii", a precizat Orban.