Cum să condamni bine comunismul

Semnarea protocolului de parteneriat între ICR şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului. În imagine, Marius Oprea, Andrei Muraru, Andrei Marga şi Dinu Zamfirescu
Semnarea protocolului de parteneriat între ICR şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului. În imagine, Marius Oprea, Andrei Muraru, Andrei Marga şi Dinu Zamfirescu (Epoch Times România)

Am aşteptat cu mult interes dezbaterea intitulată „Cum trebuie condamnat comunismul”, organizată de ICR-ul nou, condus de fostul ministru de Externe Andrei Marga. Când colo dezbaterea a strălucit prin lipsă. Invitaţii speciali Victor Ponta şi Crin Antonescu nu au apărut. Iar discursurile au fost în mare parte formale şi cu un iz de răfuială politică. Doar adevăratele victime ale comunismului au impresionat publicul prezent.

De ce au lipsit premierul şi preşedintele Senatului? Or fi avut ceva mai bun de făcut decât să asiste la „revoluţia culturală” a lui Marga, pe care Crin Antonescu îl lăuda nu demult ca un intelectual de mare talie. Sau i-o fi chemat Dan Voiculescu în şedinţă să le spună ce noi legi trebuie să treacă supermajoritatea din Parlament. Au mai lipsit şi alţi invitaţi de marcă care ar fi putut fi chemaţi să dezbată Cum trebuie condamnat comunismul: Ion Iliescu, Dan Voiculescu n-au fost invitaţi, în schimb au fost prezenţi fostul preşedinte Emil Constantinescu şi doamna Zoe Petre. Nici liberalul Gigi Becali n-a fost invitat.

Aşa-zisa dezbatere a fost o expunere, fără întrebări şi intervenţii din sală. Domnul Marga a venit să ne arate că instituţia lucrează şi după schimbarea fostei conduceri, ba chiar are şi idei. A semnat un protocol de colaborare cu Institutul de cercetare a Crimelor Comunismului pentru că „decomunizarea a mers mână în mână cu investigarea comunismului”. Noul preşedinte al ICR a ţinut un discurs citit, cu multe referinţe la autori consacraţi pe tema comunismului precum britanicul Dennis Deletant. Totul semăna însă cu o prelegere ţinută la un curs de istorie unor studenţi, un text rece, obiectiv, spus fără participare. Singurul mesaj este că noul ICR redă împreună cu Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) istoria ţării şi va face ce nu s-a făcut până acum.

Andrei Muraru, preşedintele executiv al IICCMER, în schimb a recunoscut în intervenţia sa că la şapte ani de la fondare, instituţia are mari probleme în a-şi îndeplini principala misiune de a-i aduce în faţa justiţiei pe vinovaţii pentru crimele din perioada comunistă. „Mulţi n-au înţeles că nu trebuie să dublăm activitatea de ştiinţă, de cercetare a Academiei Române şi a altor instituţii, ci să-i aducem în faţa justiţiei pe vinovaţi”, a explicat Muraru. În opinia sa, cea mai mare problemă a fost că Institutul nu mai avea legal dreptul de a sesiza Parchetul. Totuşi în vara trecută acest drept a fost recâştigat iar prin modificarea Codului Penal crimele împotriva umanităţii au devenit imprescriptibile. Cam acestea sunt marile realizări ale ICCMER în cei şapte ani de existenţă. Toate sesizările adresate Parchetului, vreo 7 la număr, au fost însă respise.

Lipsa de eficacitate s-ar datora, în opinia lui Muraru, fostei conduceri care „a încercat să transforme Institutul într-un vehicul de propagandă”. Noroc că s-a schimbat conducerea şi „banii daţi de fosta conducere pe vacanţe exotice sunt cheltuiţi acum pe burse pentru studenţi care studiază comunismul”. Deci, aceasta era ideea, o mică răfuială cu foştii şi o demonstraţie a noilor. Evident că tânărul domn Muraru a subliniat că bilanţul trist – lipsa unui Muzeu al Dictaturii Comuniste, a unui Monument al Victimelor Comunismului, etc – se datorează lui Băsescu. „Condamnarea comunismului a rămas un act simbolic, toate obiectivele au rămas pe hârtie”, a subliniat el. Un alt vinovat este justiţia care nu funcţionează în cazul celor vinovaţi de crime în perioada comunistă.

Până aici nimic de zis, oricât de trist, acesta este adevărul. Dar scopul este clar unul politic - Noi suntem oamenii noi – Marga, Muraru, care fac treabă. Ridicol.

Ar fi bine să vedem măcar un caz rezolvat. Nimeni nu ne-a călcat pragul în ultimii 23 de ani. Nu ne-am simţit niciodată mai umiliţi ca în ultimii trei-patru ani în România”, spune trist preşedintele AFDPR, Octav Bjoza

Singurul om care a spus lucrurilor pe nume, sincer şi cu durere, dar şi cu hotărârea celor care au pătimit în lagăre şi închisori sub regimul criminal a fost Octav Bjoza, liderul Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România. El a arătat că finalitatea lipseşte în toate demersurile tuturor institutelor şi instituţiilor dedicate comunismului. „Ar fi bine să vedem măcar un caz rezolvat. Nimeni nu ne-a călcat pragul în ultimii 23 de ani. Nu ne-am simţit niciodată mai umiliţi ca în ultimii trei-patru ani în România”, spune trist preşedintele AFDPR. El a deplâns că România este singura ţară fostă comunistă în care preşedintele n-a decorat niciun fost deţinut politic. Mai mult, Bjoza a acuzat faptul că nu a fost primit în patru ani niciodată în audienţă de preşedinte, deşi a încercat s-o obţină. „Nu ne aude nimeni. Nu avem niciun reprezentant măcar onorific în Parlament şi în guvern”, a mai spus cu amărăciune fostul deţinut politic.

Singurul sprijin al AFDPR este fostul preşedinte Emil Constantinescu care s-a lăudat că a obţinut de la primărie deblocarea fondurilor pentru continuarea construirii Monumentului Luptei Anticomuniste din Piaţa Presei. Constantinescu a ţinut să precizeze că în vremea sa de mandat, foştii deţinuţi politici au fost plasaţi pe listele CDR. Cu alte cuvinte, atunci erau reprezentaţi în Parlament şi mai respectaţi decât acum. „În prezent ni s-a luat totul. Tinereţea, sănătatea şi viaţa şi am primit o lege cu caracter viager”, spune Bjoza pentru Epoch Times. În opinia sa, n-a existat justiţie în ultimii 60 de ani, pentru ca aceasta a fost coruptă sau condusă politic.

„Nu toţi am fost nişte laşi şi nişte lingăi ai Partidului Comunist. Prin jertfa noastră am demonstrat unei lumi întregi că atunci când este vorba de salvarea demnităţii unui neam, nici chiar jertfa supremă n-a însemnat prea mult. Când au ajuns la putere, toţi au uitat de noi. În România a învins tot Partidul Unic transpartinic iar între cuvântul demnitar şi demnitate nu este nicio legătură. Noi purtăm grade nevăzute pe umeri, ale suferinţei noastre”, a mai spus revoltat preşedintele AFDPR pentru Epoch Times. Cam asta este concluzia tristă, dar adevărată a acestei non-dezbateri. Comunismul a fost condamnat din nou formal laolaltă cu duşmanul Băsescu, de către turnătorul Marga pus acolo de Ponta şi Antonescu, care ascultă de Voiculescu. Comunismul a murit oficial, dar continuatorii lui trăiesc şi prosperă în continuare. Şi caută să-l reinventeze prin noi forme de teroare mediatică, politică, propagandistică, prin atacuri asupra justiţiei şi a altor instituţii. Iar deţinuţii politici, oamenii care au suferit în închisori, bătuţi şi chinuiţi, sunt uitaţi. Dar ICR funcţionează. Marga vă garantează.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Opinii