Cum ne afectează viaţa noile tehnologii: Este extrem de periculos ca un smartphone să se transforme în 'prieten'

.
. (Sean Gallup / Getty Images)
Epoch Times România
03.07.2012

Cum ne influenţează smartphone-urile viaţa? Nu există un răspuns univoc cu privire la influenţa pozitivă sau negativă pe care apariţia de telefoane digitale şi de smartphone-uri o exercită asupra oamenilor. 'În orice caz, este clar că acestea ne-au modificat în mod radical viaţa', consideră sociologul american Sherry Turkle, expertă în domeniul noilor tehnologii şi profesor la Universitatea Tehnică din Massachusetts.

'Cu acest telefon mă simt confortabil: îl iau cu mine în pat şi în general îl simt ca pe o parte din mine, iar pe mine însumi - ca pe un om-robot', astfel, în opinia expertei americane, consideră mulţi oameni, în primul rând reprezentanţii noii generaţii, cărora Turkle le-a luat interviu pentru cartea sa intitulată 'Singurătate în comun'. În acest sens, profesorul american aminteşte despre o altă modificare, la fel de importantă, survenită în conştiinţa utilizatorilor contemporani de telefoane digitale: oamenii au început să scrie mai mult decât să discute.

Locul discuţiilor adevărate între oameni este luat din ce în ce mai des de comunicarea prin SMS, prin poşta electronică şi prin programul-messenger. O asemenea comunicare permite reducerea contactelor personale şi eludarea diverselor situaţii sociale, afirmă expertul, subliniind că smartphone-urile duc la o asemenea imagine a lumii în care omul devine un fel de singuratic: decide singur la ce, cui şi cât să acorde atenţie.

După părerea lui Turkle, acest lucru duce în mod inevitabil la un al treilea efect psihologic, pe care sociologul îl descrie astfel: 'comunic prin urmare exist'. Potrivit expertei, reprezentanţii tinerii generaţii s-au dezobişnuit practic să rămână unul la unul cu gândurile lor. Ei simt o acută nevoie de a-şi împărtăşi ideile şi gândurile chiar în momentul apariţiei lor. Şi, dacă în urmă cu doar câţiva ani, o relatare conform căreia, de exemplu, 'soţul şi-a sunat soţia de 15 ori pe zi' stârnea nedumerire sau atesta o idee fixă sau probleme în familie, astăzi un asemenea schimb tumultos de SMS-uri constituie normă, subliniază Sherry Turkle, într-un interviu acordat publicaţiei germane Der Spiegel.

'Nu voi afirma că un număr imens de oameni suferă de cine ştie ce devieri psihologice, însă o tendinţă a cărei esenţă se reduce la nevoia de a comunica orice gând sau sentiment ne obligă să vorbim despre semnele dezvoltării unui narcisism patologic', afirmă experta.

Sherry Turkle consideră extrem de periculos ca un smartphon să se transforme în 'prieten'. 'Cu tot respectul faţă de progresul tehnologic, un smartphone este în primul rând un aparat, care nu ştie să empatizeze', afirmă Turkle.

'Îmi iubesc iPhone-ul şi sunt încântată de multe descoperiri în domeniul tehnologiilor informaţionale. Utilizez Twitter (...) Cu toate acestea, oamenii nu trebuie să-şi facă iluzii că o maşinărie va putea vreodată să aibă vreo contribuţie notabilă la experienţa noastră umană de viaţă', conchide sociologul american.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor