Cum alegem roşii sănătoase

Cum alegem roşii sănătoase
Cum alegem roşii sănătoase (Facebook)

Dacă vreţi să alegeţi doar roşii sănătoase şi gustoase atunci când faceţi piaţa, atunci trebuie să acordaţi atenţie deopotrivă formei, culorii, texturii, cât şi mirosului roşiilor.

Nu vă lăsaţi încântaţi de roşii numai pentru că sunt mari şi frumoase. Vânzătorii pentru a-şi vinde marfa, vă spun chiar că sunt dulci şi zemoase ca roşiile de odinioară din grădina bunicii. Când ajungeţi acasă însă, constataţi fie că sunt tari, fie că nu au gust.

Din păcate, cumpărătorii sunt din ce în ce mai interesaţi de aspectul produselor. Rezultatul? Cultivatorii şi comercianţii fac tot posibilul să-i mulţumească pe cumpărători. Vreţi produse frumoase? În ziua de azi le aveţi, dar nu sunt sănătoase.

Cercetătorii în legumicultură avertizează că folosirea în exces a erbicidelor sau a substanţelor de coacere forţată poate cauza cancer. În aceste condiţii, o roşie, de exemplu, se transformă în otravă.

Probabil aţi observat în ultimii ani, apariţia roşiilor ţuguiate, româneşti, pe tarabele din piaţă. Foarte multă lume le cumpără, ba mai mult, unele persoane cumpără doar acest tip de roşii, cu moţ, deoarece sunt siguri că sunt româneşti şi au încredere în agricultura autohtonă. Într-adevăr, sunt mai gustoase decât cele importate, dar din păcate nu şi mai sănătoase. Acel „moţ”este de fapt o malformaţie care apare prin utilizarea excesivă a stimulentului de coacere Ethrel şi a stimulentului şi pesticidului de tip hormonal 2.4-D.

Stimulenţii pentru fructificare, pe baza de 2.4-D, un erbicid care stimulează legarea florilor, produc un mucron (ţugui) la vârful fructului. Există şi un hibrid bulgăresc, prekos, care prezintă, prin caracterul său de hibrid, un mic mucron, de circa 3 mm. Însă, când 2.4-D este aplicat necorespunzător, acel ţugui este mai mare, foarte bine evidenţiat, având dimensiunea de 4 mm – 6 mm. Prin folosirea excesivă a acestui stimulent, fructele pot avea aspect de gogoşar, iar atunci când se taie se observă că pericardul este desprins de partea interioară”, a explicat Marcel Costache, director general la Institutul de Legumicultură şi Floricultură Vidra (ILFV).

Cum alegem roşii sănătoase. Mirosul roşiilor

Mirosul este principalul criteriu prin care puteţi alege o roşie sănătoasă. Frecaţi cu buricul degetului roşia, în locul în care se prinde de codiţă, şi mirosiţi. Dacă parfumul nu se simte clar când roşia nu este încă tăiată, atunci - cel mai probabil - aveţi de-a face cu o roşie proastă, aşa că treceţi la taraba următoare. Dacă sunt crescute într-un mod eco, fără îngrăşăminte, pesticide şi alte substanţe, îşi vor păstra mirosul puternic şi care garantează o masă sănătoasă.

Aroma unei roşii ar trebui să fie intensă şi să dureze minimum 2-3 ore dacă roşia este consumată ca atare. O astfel de aromă este, în general, şi un indiciu al valorii bio-terapeutice ridicate a roşiei.

Cum alegem roşii sănătoase. Culoarea şi textura roşiei

Culoarea roşiei nu trebuie să fie uniformă. O roşie cu un aspect uşor pigmentat, cu o culoare puţin “murdară” şi a cărei coajă nu este perfect opacă va fi, în general, mai gustoasă ca una colorată frumos, uniform. Însă culoarea trebuie să fie roşu aprins.

Tot legat de culoare, o roşie coaptă neuniform, cu o zonă verde în jurul codiţei şi cu o parte coaptă ceva mai bine decât cealaltă, este foarte probabil să aibă un gust bun. Forma neuniformă, cu “striaţii” largi care pornesc de la codiţă reprezintă o altă caracteristică pozitivă (nu este însă o trăsătură “obligatorie” pentru ca roşia să fie gustoasă) .

În ultimii ani, din păcate, pornind de la constatarea că roşiile frumoase se vând mai bine, producătorii au realizat, de-a lungul timpului, o selecţie a roşiilor care a ţinut cont doar de forma regulată şi de culoarea uniformă. Din păcate, în felul acesta am ajuns să consumăm roşii mai sărace în arome, zaharuri, dar şi în pigmenţi antioxidanţi.

Se pune atunci problema dacă mai putem mânca roşii gustoase şi bogate în antioxidanţi?

Da! Avem de ales una dintre următoarele 2 soluţii: cumpărăm roşiile de la producători, care le cultivă în principal pentru propriul consum sau ne cultivăm, în grădină sau chiar şi în balcon, propriile roşii. În acest caz trebuie, fireşte, să ne asigurăm că seminţele sunt de la un soi bun.

Dacă nu, folosind cele câteva metode de testare de mai sus, veţi putea deosebi roşiile sănătoase, de cele mai puţin sănătoase.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură