Cu cât cresc taxele de pod la Feteşti-Cernavodă şi Giurgeni-Vadu Oii

Autostrada Soarelui, ambuteiaj pe pod
Autostrada Soarelui, ambuteiaj pe pod (Epoch Times România)

Taxele pentru trecerea peste Dunăre pe podurile de la Feteşti - Cernavodă şi Giurgeni - Vadu Oii vor fi majorate în două tranşe, începând din ianuarie şi din 1 aprilie 2013.

Scumpirea se face potrivit unui ordin al ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, publicat vineri, care va intra în vigoare în 30 de zile de la publicare.

Pentru podul Feteşti - Cernavodă, costul unei treceri pentru autoturisme şi vehiculele cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone va urca de la 11 lei la 12 lei şi la 13 lei, în etapa a doua.

În cazul celor cu masa totală maximă autorizată de cel puţin 12 tone, taxa pentru o trecere va fi majorată la 80 lei, respectiv la 91 lei, în etapa a doua.

În cazul podului Giurgeni - Vadu Oii, taxa pentru o trecere în cazul autoturismelor şi vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone creşte de la 9 lei la 10 lei în prima etapă şi la 11 lei de la 1 aprilie 2013, iar în cazul vehiculelor cu minimum patru axe şi masa totală maximă autorizată de minimum 12 tone, taxa pentru o trecere va urca la 55 lei, respectiv la 64 lei.

Taxele de trecere a podului Giurgiu - Ruse rămân neschimbate, iar ordinul prevede şi facilităţi.

Ca urmare, tarifele pentru autoturisme şi autovehicule de transport marfă cu masa totală maximă autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone vor fi diminuate cu 20% pentru un număr de 20 de treceri, valabile până la data de 31 decembrie a fiecărui an.

Tarifele propuse pentru celelalte categorii de vehicule (comerciale), de transport marfă şi persoane, au valoarea redusă cu 13% pentru un număr de 20 de treceri valabile până la 31 decembrie.

Ordinul prevede şi eliminarea tarifului prevăzut pentru motociclete.