Criza tăcută conturează economia Chinei

Bursa din Jiujiang, China.
Bursa din Jiujiang, China. (ChinaFotoPress / Getty Images)

Situaţia economică actuală a Chinei îmi aminteşte de remarca, "evenimentele viitoare le vor repeta pe cele ale crizei financiare din 2007 şi 2008 sau criza financiara din 1997 din Asia. Toate dovezile arată că de această dată actorul principal va fi China", care încheie cartea mea intitulată The Big Turning Point, publicată în 2011, notează autorul Yuan Jian.

La acea vreme, speculaţiile că China ar putea fi epicentrul următoarei crize economice globale a fost considerată ca fiind pesimiste de către majoritatea covârşitoare a oamenilor, dar se desfăşoară în faţa ochilor noştri.

Stimulul nu este o "armă sacră"

Statul chinez a pus în aplicare un pachet de stimulare foarte mare şi a adoptat o politică monetară expansionistă după criza financiară mondială din 2008. Economia s-a dus repede la fund, iar revenirea sa a înregistrat o recuperare considerabilă.

Redresare nu doar a susţinut miracolul economic chinez, dar, de asemenea, a stârnit dezbateri despre "modelul China", printre teoreticienii economici. Ei au întrebat ce fel de sistem şi coduri culturale sunt ascunse în spatele miturilor de creştere economică aparent fără sfârşit.

Cu toate acestea, economia Chinei trebuie să se supună unor legi fundamentale ale naturii, la fel cum noi toţi ne supunem gravităţii Pământului.

Cum era de aşteptat, un declin rapid a început după ce guvernul central a făcut o reducere treptată a ştimului. Scăderea a fost, de fapt, prea rapidă pentru confortul factorilor de decizie politică. În primul trimestru al anului 2012, macroeconomiştii din China au propus politica de "creştere constantă".

Transformarea politicii de la "creştere" la "o creştere constantă", s-a dovedit a fi necesară şi a mărit prudenţa din partea statului. Dar singurul instrument pe care se pot baza pe este politica tradiţională de stimulare monetară, care, ca o "armă sacră," a lovit ţinta cu mare precizie în trecut.

În urmă cu mai mult de şase luni de creştere constantă, economia s-a oprit din cădere şi a început să se ridice în al patrulea trimestru al anului 2012. Piaţa de capital a Chinei, de asemenea, a revenit repede după scufundarea sub nivelul de 2.000 de puncte. Cu toate acestea, această iluzie a unui efect stabilizator a durat doar un trimestru.

În primul trimestru al anului 2013, creşterea PIB-ului Chinei a fost de numai 7,7 la sută, mai slab decât sondajul de opinie Reuters care estimează o extindere cu 8,0 la sută, şi, de asemenea, mai mică decât creşterea 7,9 la sută în al patrulea trimestru al anului 2012. Dacă tendinţa continuă, ritmul anual de creştere va scădea probabil sub 6 la sută sau chiar mai mic.

Această rată de scădere este probabil, profetic, un moment crucial pentru economia Chinei.

Dependenţa externă

Criza creditelor ipotecare subprime din SUA, în 2008, nu a fost doar o criză pentru Statele Unite ci pentru sistemul SUA, care a existat de la al doilea război mondial, centrat pe piaţa mondială. Este o criză sistemică, mai degrabă decât o criză periodică.

Deoarece creşterea economică a Chinei şi a altor ţări în curs de dezvoltare constituie o componentă importantă legată de acest sistem de piaţă la nivel mondial, perspectivele lor de creştere depind de evoluţia sistemului. Aceste entităţi economice vor fi afectate profund de orice schimbare critică în sistem.

China a fost în măsură să rezolve situaţia sa economică la sfârşitul anilor 1990 şi a avut realizări economice uimitoare din cauza unei serii de factori interni şi externi favorabili. Factorii interni includ: avantaje competitive ale Chinei prin costurile forţei de muncă ieftine şi costuri reduse de producţie conduse de către guvernele locale, precum şi de resurse reduse şi costurile de mediu. Alături de acestea, a fost condiţia indispensabilă extern de extindere agresivă în sistemul economic global.

Cu alte cuvinte, China nu s-ar fi bucurat de un avantaj competitiv de cost redus, fără o extindere pe scară largă pe pieţele externe.

Începând cu sfârşitul anului 2008, au existat schimbări uriaşe în sistemul economic global, care sunt o condiţie necesară pentru o creştere economică durabilă în secolul 21. Economia Chinei nu mai are posibilitatea pe care a avut-o la sfârşitul anilor 1990.

Mulţi au crezut în mod greşit că China are avantaje instituţionale solide care aduc putere competitivă permanentă.

De fapt, un astfel de avantaj competitiv instituţional nu a fost nici solid, nici permanent. Dimpotrivă, după expansiunile economice din trecut, consecinţele negative semnificative acumulate în necunoştinţă de-a lungul anilor au devenit acum clare.

Astăzi, aşa-numitul avantaj competitiv instituţional, nu mai este forţa motrice a expansiunii economice. În schimb, acesta a generat în mod constant probleme sociale şi probleme economice.

Dilema datoriei

După criza financiară, entităţile economice globale, la nivel micro-economic au început în acelaşi timp un proces de descentralizare urgent. Cu toate acestea, China a escaladat controlul în stat, corporativ şi în sectoare individuale, menţinând perspectivele sale roz asupra economiei.

În ciuda ajustărilor sale frecvente şi modificărilor politicilor economice şi monetare, China, în realitate, a făcut doar un singur lucru: de a injecta control de-a lungul structurii economice existente.

Acţiunile Chinei, pe o asemenea scară cât şi pentru atât de mult timp, sunt rare în istoria economică a economiilor de îndatorare. Acest lucru a dus la rezultarea fără precedent - noile datorii adăugate de statul chinez pe parcursul anilor 2009-2012 a fost de 110 la sută din PIB, iar datoria totală a PIB-ului a atins 205 la sută.

Studiile arată că rata de rentabilitate a capitalului în China a scăzut rapid şi neîncetat în ultimii ani.

"A fost un spaţiu limitat pentru politica stimulului monetar şi fiscal" a declarat premierul Li Keqiang.

Criza datoriei a avut loc şi continua. De la prăbuşirea pieţei creditului din sectorul datoriei personale de până la 482 miliarde de dolari, până la salvarea autorităţilor locale de către băncile din China printr-un masiv sistem rollover, ţara se confrunta cu riscuri crescute caracterizate prin datorii acumulate de administraţiile locale şi întreprinderile de stat.

Dacă tendinţa (expansiunea rapidă a creditelor, datorii în creştere, creşterea economică lentă) va continua, ne putem întreba dacă China a trecut peste un anumit punct critic şi ajunge la propriul său "moment Minsky," (iniţial inventat pentru a descrie deflaţia rapidă a activelor ruseşti în 1998), care este, o prăbuşire bruscă a valorii activelor din cauza datoriilor masive.

Aceasta este o criză tăcuta, dar suficientă pentru a declanşa schimbări istorice şi extraordinare.

Yuan Jian scrie despre politica şi economia Chinei şi este autorul cărţii "Big Turning Point". Acest articol a fost publicat prima dată de Sound of Hope.
România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Economie