Corlăţean şi Leancă au discutat despre implementarea în Republica Moldova a sistemului SMURD

Iurie Leancă, Prim-ministrul Republicii Moldova (Epoch Times România)
Epoch Times România
13.09.2012

Ministrul de externe, Titus Corlăţean, a avut joi, la Chişinău, consultări politice cu omologul moldovean, Iurie Leancă, cei doi oficiali abordând şi subiectul implementării în Republica Moldova a sistemului de asistenţă medicală de urgenţă de tip SMURD.

Programul primei vizite oficiale pe care a efectuat-o în Republica Moldova de la preluarea mandatului a inclus primiri ale şefului diplomaţiei române la preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, şi la prim-ministrul Vlad Filat, întrevederi cu Marian Lupu, preşedintele Parlamentului, Valeriu Lazăr, viceprim-ministru şi ministrul economiei, şi Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal, informează MAE.

În cadrul întâlnirii de lucru cu Iurie Leancă, cei doi oficiali au făcut o amplă trecere în revistă a evoluţiilor relaţiilor bilaterale în plan politic şi economic, precum şi a progreselor înregistrate de Republica Moldova în relaţia cu Uniunea Europeană.

Ministrul afacerilor externe a salutat nivelul excelent al dialogului dintre Bucureşti şi Chişinău şi a subliniat interesul părţii române pentru finalizarea proiectelor de interconectare a reţelelor de gaz şi energie electrică din România şi Republica Moldova în termenele stabilite, în luna iulie, de către premierii Victor Ponta şi Vlad Filat. Cei doi demnitari au convenit întrunirea grupurilor de lucru din domeniul energetic în vederea discutării aspectelor tehnice ale acestor proiecte, precum şi continuarea cooperării dintre cele două ministere în scopul concretizării altor obiective comune de interes. În acest context, au fost abordate aspectele legate de implementarea în Republica Moldova a sistemului de asistenţă medicală de urgenţă de tip SMURD, proiect care se derulează inclusiv cu finanţare din fondurile europene.

Şeful diplomaţiei române a reiterat sprijinul României pentru aspiraţiile europene ale Republicii Moldova şi a avansat omologului său propunerea de preluare a unor experienţe româneşti reuşite în procesul apropierii de Uniunea Europeană. Totodată, a accentuat disponibilitatea autorităţilor române de a furniza expertiză utilă Republicii Moldova în negocierile cu UE pe tema liberalizării schimburilor comerciale şi a regimului de vize.

„Avem un parteneriat strategic care include obiectivele europene ale Republicii Moldova şi promovarea lor. Vom acţiona în continuare, în relaţia cu partenerii europeni, pentru a acorda tot sprijinul necesar pentru atingerea acestor obiective”, a declarat ministrul Titus Corlăţean în cadrul conferinţei de presă comune cu Iurie Leancă.

Consultările politice au prilejuit, de asemenea, un schimb de opinii pe tema dosarului transnistrean, cu accent pe perspectivele procesului de negocieri purtate în formatul „5+2”. Ministrul român a exprimat speranţa că vor exista evoluţii pozitive în perioada următoare, reafirmând sprijinul României pentru poziţia Chişinăului în acest dosar.

La finalul întrevederii, cei doi miniştri ai afacerilor externe au semnat Acordul interministerial privind cooperarea în domeniul asistenţei şi protecţiei consulare, document menit să faciliteze sprijinul consular acordat de România cetăţenilor Republicii Moldova. În baza acestui acord, Ambasada României la Damasc va oferi asistenţa necesară cetăţenilor din Republica Moldova aflaţi pe teritoriul Siriei, stat în care Chişinăul nu are misiune diplomatică.

„Există şi o comunitate românească importantă în Siria şi avem această obligaţie de a acorda sprijin în contextul unor evoluţii extrem de sensibile acolo”, a explicat Titus Corlăţean, precizând că misiunea României de la Damasc oferă asistenţă şi cetăţenilor altor state membre UE.

Ministrul Iurie Leancă a mulţumit pentru sprijinul constant acordat de România parcursului european al Republicii Moldova şi a apreciat importanţa semnării Acordului interministerial privind cooperarea în domeniul asistenţei şi protecţiei consulare, document care subliniază „deschiderea şi interacţiunea extrem de bună cu colegii de la Bucureşti”.

Agenda întrevederii ministrului afacerilor externe cu premierul Vlad Filat a avut ca subiect principal cooperarea bilaterală sectorială, cu accent pe proiectele de interconectare energetică şi de infrastructură. A fost reiterat interesul celor două părţi pentru construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni, dar şi pentru dezvoltarea unor proiecte noi. Ministrul Titus Corlăţean a reafirmat sprijinul deplin al Guvernului României pentru procesul de integrare europeană a Republicii Moldova şi a subliniat că România este dispusă să ofere asistenţa necesară pentru realizarea acestui obiectiv strategic. De asemenea, oficialul român a dat asigurări că România are disponibilitatea să susţină dezvoltarea sistemului educaţional din Republica Moldova.

„Vom organiza în cel mai scurt timp o întrevedere între miniştrii educaţiei de la Bucureşti şi Chişinău. Un aspect al îmbunătăţirii condiţiilor din domeniul educaţiei ar putea fi mobilitatea profesorilor români în instituţiile universitare din Republica Moldova”, a anunţat şeful diplomaţiei române.

Cooperarea economică a fost abordată şi în cadrul întâlnirii cu Valeriu Lazăr, ministrul economiei, care l-a informat pe ministrul român al afacerilor externe că experţii de la Chişinău au finalizat proiectul tehnic al gazoductului Iaşi-Ungheni, urmând ca, în lunile noiembrie-decembrie, să fie anunţată licitaţia internaţională pentru selectarea companiei care va efectua lucrările de construcţie. Titus Corlăţean a asigurat că promovarea proiectelor economice, în special a celor energetice, reprezintă o prioritate pentru colaborarea între cele două state, exprimând interesul companiilor româneşti de a-şi spori prezenţa pe piaţa din Republica Moldova.

Un alt subiect abordat cu ministrul Valeriu Lazăr a fost forumul investiţional moldo-american, eveniment ce va avea loc la 8 noiembrie, la Chişinău, cu participarea membrilor Camerei de Comerţ Româno-Americane.

În cadrul primirii la preşedintele Nicolae Timofti, ministrul român al afacerilor externe a transmis un mesaj ferm de susţinere a proceselor de reformă, traseului democratic şi stabilităţii Republicii Moldova, şi a subliniat necesitatea continuării eforturilor menite să apropie Chişinăul de Uniunea Europeană. Ministrul Titus Corlăţean a evidenţiat faptul că, în prezent, demersurile României de susţinere a parcursului european al Republicii Moldova sunt gândite deja într-o logică de pre-aderare.

Subiectele abordate în cadrul întrevederii cu preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, s-au referit la rolul Parlamentului în procesul de reformă şi de susţinere a pregătirii Republicii Moldova pe calea europeană, cadrul juridic bilateral şi modalităţile de dezvoltare a acestuia, precum şi la dimensiunea cooperării interparlamentare dintre Bucureşti şi Chişinău.

În cadrul întâlnirii cu preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a fost abordată situaţia de ansamblu din Republica Moldova, cu accent pe sarcinile care stau în faţa coaliţiei de guvernare de la Chişinău în perioada următoare. În acest context ministrul român al afacerilor externe a subliniat necesitatea menţinerii dinamismului pentru modernizarea societăţii moldoveneşti.

Potrivit MAE, vizita a reconfirmat caracterul excelent al relaţiei bilaterale, evidenţiat şi de dialogul politic intensificat între Bucureşti şi Chişinău, şi a creat condiţiile necesare pentru transpunerea accelerată în practică a înţelegerilor concrete convenite la nivel înalt, subsumate imperativului conectării mai strânse a Republicii Moldova la spaţiul european.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor