Coreea de Nord testează o nouă rachetă de rază scurtă, care ajunge pe uscat

Coreea de Nord a testat o nouă rachetă de rază scurtă în apropierea coastei estice, lovind o ţintă pe uscat. Noul test are loc cu doar câteva zile înaintea unei întâlniri dintre SUA, Japonia şi Coreea de Sud pe tema programului nuclear al Coreei de Nord.
Dictatorul nord-coreean Kim Jong-un.
Dictatorul nord-coreean Kim Jong-un. (Captură Foto)

Oficiali ai armatei sud-coreene au raportat marţi că Phenianul a lansat un nou “proiectil de rază scurtă” de acţiune.

“Monitorizăm îndeaproape situaţia şi suntem pregătiţi pentru orice fel de situaţii”, potrivit declaraţiei publicate de biroul Şefului de Stat Major din Seul.

Racheta a fost lansată marţi în apropierea oraşului estic Wosan în jurul orei locale 5:40 p.m. şi a zburat aproximativ 200 km către nord-estul ţării.

Proiectilul pare să fi “făcut contact” cu uscatul. Anterior, Coreea de Nord a testat rachete similare care au aterizat în mare.

Un oficial al Ministerului sud-coreean al Apărării, care a cerut să rămână anonim, a declarat că este prea devreme pentru a declara că Nordul a folosit ţinta terestră pentru a testa acurateţea şi raza de acţiune a armelor sale, sau dacă testul iniţial urmărea ca racheta să aterizeze în mare.

Preşedintele american Barack Obama se va întâlni joi cu omologul său sud-coreean Park Geun-hye şi cu premierul nipon Shinzo Abe pentru a discuta despre programul nuclear al Coreei de Nord, a anunţat Casa Albă, conform Deutsche Welle.

La începutul săptămânii trecute, Phenianul a testat cinci rachete de rază scurtă, care au aterizat în mare lângă coasta de est a ţării. Acel test a avut loc la câteva zile după ce au fost testate două rachete de rază medie.

Tensiunile din Peninsula Coreeană au ajuns la un nivel foarte ridicat după ce Nordul a desfăşurat în 6 ianuarie cel de-al patrulea test nuclear, urmat de testarea unei rachete de rază lungă despre care se crede că a fost un test al unei rachete balistice.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe