Copacii mutilaţi - ”decorul” groazei marelui oraş
Când ne doream o deconectare de apăsarea oraşului, o plimbare prin parc părea să rezolve problema. Totuşi, din grija primăriilor şi administraţiilor parcurilor, spaţiile verzi îşi vor pierde treptat funcţiile lor fireşti. Banala plimbare prin parc poate deveni, pentru iubitorii de copaci, o descindere în vreun parc tematic al groazei.”Decorul” cu copaci spintecaţi pare desprins din ”Familia Adams”. Din păcate, în Cişmigiu, asta nu mai e decor.
Nimeni nu pare să ştie exact cine şi de ce a pornit acest război împotriva copacilor dar efectul net e clar: coloane de cioturi rămase din copacii minunaţi a căror umbră o căutăm vara, al cărei aer îl respirăm clipă de clipă.
Statistic vorbind, Bucureştiul este cea mai poluată capitală europeană, dar cu toate astea, ni se ia aerul de la gură la propriu: oriunde te uiţi vezi copaci mutilaţi, ”toaletaţi”, în mod bestial. Nu mă refer doar la copacii care străjuiesc străzile, uneori înlăturaţi cu totul, chipurile să nu se prăvale în capul nostru când bate vântul. Mă refer la copacii falnici şi sănătoşi din parcuri. Chiar nu vedem ce se întâmplăcu ei?
Cine nu ştie despre ce vorbesc îl poftesc la o plimbare prin Cişmigiu. Nici bătrânul parc din inima Capitalei n-a scăpat- soarta copacilor mutilaţi din Herăstrău nu a fost o ”greşeală” (situaţie semnalată anul trecut de către Remus Cernea). Aceeaşi soartă se repetă acum pentru toţi copacii, cu mic, cu mare, din zona ceasului din Cişmigiu.
Ieri, traversând parcul, am avut un şoc. Din copacii înalţi şi umbroşi pe care îi ştiam pe aleile dinspre Bd. Elizabeta, n-au mai rămas decât nişte bucăţi. Jos, peste tot pe iarbă, peste ghioceii abia înfloriţi zăceau crengile înmugurite ale arborilor. Spre seară au rămas doar cele subţiri, căci cele groase fuseseră luate imediat după comiterea crimei. N-au scăpat nici cornii şi socul care umbreau vara băncile de vis-a-vis de ceas, nici frasinul care e acolo din cel de-al doilea război mondial (există chiar o poveste adevărată despre acest copac care a salvat viaţa unui om în faţa unui glonţ), nici teiul cel mare, ”ultimul tei” al cărui floare, care se scutură ultima, ne însoţeste cu parfumul ei până târziu, în iunie.
Oamenii obişnuiţi ai parcului cunosc mai bine poveştile copacilor. Întrebaţi-i şi veţi afla lucruri uimitoare. Pentru ei, locuitori, ca şi noi ai marelui oraş aglomerat, prăfuit şi zgomotos, Cişmigiul e oaza lor de aer şi de bine, unde fiecare copac are povestea lui. E un ecosistem; dacă îl tulburi ai distrus nu numai lumea copacilor, a micilor animale, dar şi pe cea a oamenilor.
Anul trecut au fost luate băncile. Luate, duse, aduse, mutate, fără să ştim de ce, fără să ni se spună, fără să fim întrebaţi. Ori, se ştie: în Cişmigiu, sub arşiţa necruţătoare a verii, rareori mai găseşti o bancă liberă, deşi e parcul cu cele mai multe bănci. Acum ni s-au tăiat şi copacii. Am rămas cu betoanele, cu aleile, cu bordurile. Se poate mai distopic de atât?
În condiţiile schimbării climatice, când sute de copaci se prăbuşesc singuri, pentru că le putrezesc rădăcinile (datorită unor boli recente), în condiţiile în care în alte ţări toţi încearcă să octotească fiecare copăcel, să ciunteşti copaci sănătoşi, indiferent de motiv, e morbid.
Problema nu e doar o anomalie la nivel estetic. Şi nu e o anomalie la nivel local. E o maladie naţională, din păcate. Nimeni nu anunţă, nimeni nu ne consultă, nimeni nu spune conform cărei metodologii sau legi pornesc masacrarea arborilor de peste tot.
Ionel Lupu, inginer silvic şi doctor în dendrologie, a postat recent un material foarte documentat pe subiectul îngrijirii corecte a arborilor urbani .
Extrag doar 6 consecinţe care apar în urma a ceea ce primăriile numesc ”toaletare”, dar, de fapt, este o mutilare voită a copacilor, un abuz:
1) Epuizează energia arborelui şi capacitatea sa de compartimentalizare a rănilor. Reduce durata totală de viaţă a copacului. 2) Facilitează dezvoltarea diverselor forme de putregai al lemnului, deseori cu rezultate fatale (i.e., uscarea totală a specimenului). 3) Expune scoarţa la radiaţii solare nocive. 4) Crează reiterate multiple şi crăci „lacome”, cu o dezvoltare rapidă şi un ancoraj superficial, care la vânturi puternice se pot desprinde şi crea pagube materiale sau umane. Aceste situaţii, cauzate direct de neglijenţă, sunt incriminabile legal (v. Anexa 8). 5) Provoacă cheltuieli suplimentare. Arborii care supravieţuiesc mutilărilor trebuie îngrijiţi suplimentar la intervale regulate, iar cei care se usucă trebuie îndepărtaţi. Practica conduce, totodată, la diminuarea valorii turistice a zonei afectate. 6) Distruge sau diminuează capacităţile eco protective (filtrarea complexă a aerului, asigurarea de umbră) ale arborilor, afectând negativ sănătatea populaţiei locale. În concluzie, astfel de retezări ale coroanei arborilor (v. şi Anexa 7) sunt strict interzise.
Materialul conţine şi ilustraţii ce înfăţişează cum trebuie să arate copacul după ce crengile i-au fost curăţate: un copac cu coroană, nu un stâlp. Cu siguranţă, copacii ale căror crengi au fost înlăturate peste tot în ţara noastră, nu mai arată ca nişte copaci. Indicaţiile din manualul de îngrijire sunt clare: tăierile sunt de ordinul câtorva centimetri, se realizează cu un foarfece special. În niciun caz cu drujba!
Thomas Fuller spunea, acum patru veacuri, că cei care sădesc un copac au grijă, de fapt, de ceilalţi. ”Cel care plantează un copac îi iubeşte pe ceilalţi de lângă el”.
Nu le cerem lor, administratorilor, să ne iubească, pentru că lor nici nu le pasă că existăm. În indiferenţa şi lăcomia lor ne otrăvesc aerul, ne taie copacii. Ne ciopârţesc lumea, ne urâţesc viaţa. Chiar vrem să-i lăsăm să facă asta?
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
